Constituirea şi funcţionarea societăţii comerciale pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni
Comentarii |
|
1. CONSTITUIRE
Potrivit art. 5 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ambele societăţi se constituie prin contract de societate şi statut, contractul urmând a fi semnat de toţi asociaţii sau, în caz de subscripţie publică, de membrii fondatori.
Capitalul social nu poate fi mai mic de un milion de lei, iar numărul acţionarilor mai mic de cinci.
Contractul de societate şi statutul societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni se încheie în formă scrisă şi trebuie să cuprindă menţiunile prevăzute la art. 8 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit art. 18 din Legea nr. 31/1990, când societatea pe acţiuni se constituie prin subscripţie publică, fondatorii vor întocmi un prospect de emisiune, care va cuprinde datele prevăzute la art. 8, cu excepţia celor privind pe administratori şi directori, respectiv pe membrii directoratului şi ai consiliului de supraveghere, precum şi pe cenzori sau, după caz, pe auditorul financiar, şi în care se va stabili data închiderii subscripţiei.
Prospectul de emisiune semnat de fondatori în formă autentică va trebui depus, înainte de publicare, la oficiul registrului comerţului din judeţul în care se va stabili sediul societăţii.
Judecătorul delegat la oficiul registrului comerţului, constatând îndeplinirea condiţiilor de la alin. (1) şi (2), va autoriza publicarea prospectului de emisiune.
Prospectele de emisiune care nu cuprind toate menţiunile sunt nule. Subscriitorul nu va putea invoca această nulitate, dacă a luat parte la adunarea constitutivă sau dacă a exercitat drepturile şi îndatoririle de acţionar.
2. AUTORIZAREA CONSTITUIRII SOCIETĂŢII PE ACŢIUNI
Potrivit art. 40 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care cerinţele legale sunt îndeplinite, judecătorul delegat, prin încheiere, pronunţată în termen de 5 zile de la îndeplinirea acestor cerinţe, va autoriza constituirea societăţii şi va dispune înmatricularea ei în registrul comerţului.
Societatea comercială este persoană juridică de la data înmatriculării în registrul comerţului (art. 41 alin. 1).
3. FORMALITĂŢI SPECIFICE PENTRU CONSTITUIREA SOCIETĂŢII PE ACŢIUNI PRIN SUBSCRIPŢIE PUBLICĂ
în art. 18 - 34 din Legea 31/1990, republicată, se reglementează formalităţile specifice ce sunt necesare pentru constituirea societăţii pe acţiuni prin subscripţie publică.
Pentru ca o societate comercială să se constituie prin subscripţie publică, este nevoie ca fondatorii să întocmească un prospect de emisiune care să cuprindă datele prevăzute în art. 8 Legea 31/1990.
Subscrierile de acţiuni trebuie să se facă pe unul sau mai multe exemplare ale prospectului de emisiune al fondatorilor, vizate de judecătorul delegat (art. 19).
Cel mai târziu în 15 zile de la data închiderii subscrierii fondatorii vor convoca adunarea constitutivă, printr-o înştiinţare publică în Monitorul Oficial (art. 20).
Societatea se poate constitui numai dacă întregul capital social a fost subscris şi fiecare acceptant a vărsat în numerar jumătate din valoarea acţiunilor subscrise la Casa de Economii şi Consemnaţiuni - C.E.C. - S.A. ori la o bancă sau la una dintre unităţile acestora. Restul din capitalul social subscris va trebui vărsat în termen de 12 luni de la înmatriculare (art. 21).
Dispoziţiile art. 18 - 33 privitoare la reglementarea formalităţilor societăţilor în discuţie se mai referă la:
- valoarea efectivă a subscrierii şi lista acceptanţilor;
- organizarea adunării constitutive şi participarea acceptanţilor;
- desemnarea experţilor şi consecinţele expertizei;
- obligaţiile adunării constitutive şi predarea vărsămintelor;
- răspunderea solidară a fondatorilor şi a primilor administratori;
- cota de participare la beneficii şi dizolvarea anticipată;
- prescrierea dreptului la acţiune in daune;
- dizolvarea şi oferta publică.
4. FUNCŢIONAREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE PE ACŢIUNI
Funcţionarea societăţilor pe acţiuni este prevăzută de dispoziţiile art. 91-186 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care, în cadrul a patru secţiuni (Capitolul IV din Titlul III) reglementează următoarele probleme:
1) Secţiunea I (v. art. 91-109 ) se ocupă de "acţiuni şi anume:
- capitalul social, în societatea pe acţiuni, este reprezentat prin acţiuni emise de societate, care pot fi nominative sau la purtător, felul lor fiind determinat prin contract şi statut; în caz contrar, ele vor fi la purtător;
- valoarea nominală a unei acţiuni nu poate fi mai mică de 1.000 lei;
- ce anume trebuie să cuprindă o acţiune (denumirea şi durata societăţii, data contractului de societate, numărul din registrul comerţului, capitalul social, numărul acţionarilor şi numărul de ordine, valoarea nominală a acţiunilor, vărsămintele efectuate, avantajele acordate fondatorilor);
- dreptul de proprietate asupra acţiunilor la purtător se transferă prin simpla tradi-ţiune a acestora;
- orice acţiune dă dreptul la un vot în adunările societăţii;
- acţiunile sunt indivizibile;
- situaţia acţiunilor trebuie publicată odată cu bilanţul anual.
2) Secţiunea a Il-a (v. art. 110-1361) se ocupă de "Adunările generale", care sunt generale sau ordinare, modul lor de convocare şi măsurile pe care le pot lua.
3) Secţiunea a IlI-a, cu trei subsecţiuni (v. art. 137-158) care reglementează cum se administrează societatea.
4) Secţiunea a IV-a (v. art. 159-166) „auditul financiar, auditul intern şi cenzorii".
5) Secţiunea a V-a (v. art. 167-176) reglementează "Emiterea de obligaţiuni", şi
6) Secţiunea a Vl-a (v. art. 177-186), stabileşte ce registre trebuie să aibă societatea şi date despre bilanţul societăţii.
Din această succintă prezentare reţinem că legiuitorul a consacrat un număr important de articole - cel mai mare în raport cu celelalte societăţi comerciale - modului de funcţionare a acestor societăţi pe acţiuni.
5. FUNCŢIONAREA SOCIETĂŢILOR ÎN COMANDITĂ PE ACŢIUNI
Potrivit art. 187 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aceste societăţi sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la societăţile pe acţiuni, cu excepţia art. 153-155^1 şi a dispoziţiilor prezentului capitol (Capitolul V, Titlul III), respectiv art. 187-190 privitoare la:
- administrarea societăţilor în comandită;
- revocarea administratorilor;
- noul administrator devine asociat comanditat, etc.