Contractul de asigurare

contractul de asigurare, Definiție. Caracterele generale ale contractului de asigurare.

Definiție

Prin contractul de asigurare una dintre părţi (asigurat sau contractant) se obligă să plătească celeilalte părţi, numită asigurător, o sumă de bani stabilită (prima de asigurare), iar asigurătorul se obligă ca în ipoteza survenirii cazului asigurat să plătească indemnizaţia de asigurare, în condiţiile stabilite în contact, celui asigurat sau terţului beneficiar”'.

Prin Legea nr. 136/1995, în Capitolul II intitulat „Contractul de asigurare” a fost reglementat din nou, în acord cu cerinţele economiei de piaţă, conceptul de asigurare, art. 9 dispunând că: „Prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obliga ca, la producerea unui anume risc, să plătească asiguratului sau beneficiarului despăgubirea sau suma asigurată, denumită în continuare indemnizaţie, în limitele şi termenele convenite”.

Această definiţie a fost completată prin O.U.G. nr. 61/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, noul legiuitor statuând că: „Prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit despăgubirea ori suma asigurată, denumită în continuare indemnizaţie, rezultată din contractul de asigurare încheiat în condiţiile prezentei legi, în limitele şi la termenele convenite”.

Potrivit art. 2 pct. 5 din Legea nr. 32/2000, aşa cum a fost modificată şi completată, se defineşte asigurătorul ca fiind „persoana juridică română sau filiala autorizată în condiţiile prezentei legi să exercite activităţi de asigurare, precum şi sucursala unei societăţi de asigurare sau a unei societăţi mutuale, dintr-un stat membru, care a primit o autorizaţie de la autoritatea competentă a statului membru de origine”.

Astfel, activitatea de asigurare poate fi realizată atât de societăţi comerciale, cât şi de societăţi mutuale, definite în acelaşi articol la pct. 19 ca fiind „acea persoană juridică civilă ai cărei asociaţi sunt deopotrivă asiguraţi şi asigurători” şi care, având la baza constituirii lor raporturi juridice civile, şi le protejează prin mutualitate, prin acte juridice civile.

Caracterele generale ale contractului de asigurare

1. Contractul de asigurare - contract aleatoriu

Caracterul aleatoriu este esenţial în contractul de asigurare în care întinderea sau chiar existenţa obligaţiei pentru una dintre părţi sau pentru ambele părţi contractante nu se cunoaşte în momentul încheierii contractului întrucât depinde de realizarea sau nerealizarea unui eveniment viitor, posibil, dar incert, modalitate-condiţie a asigurării, şi eventual de momentul împlinirii acelui eveniment (incertus an, incertus quando; certus an, incertus quando).

Astfel, la încheierea contractului niciuna dintre părţi nu poate şti în ce măsură va avea un câştig sau va suferi o pierdere de pe urma derulării acestui contract.

Asiguratul şi asigurătorul au contractat asigurarea în cunoştinţa şanselor de câştig-pierdere {alea) şi, deşi hazardul poate determina o disproporţie vădită între prestaţii, aceştia nu se pot plânge de leziunea suferită în caz de nerealizare a interesului vizat. Pe cale de consecinţă, acţiunea în anulare pentru leziune (resciziune) nu este aplicabilă, de principiu, în materia contractelor aleatorii.

Lipsa şanselor, adică inexistenţa sau imposibilitatea realizării cazului asigurat, se sancţionează cu rezilierea contractului aleatoriu, întrucât elementul esenţial alea reprezintă cauza obligaţiilor asumate de asigurat şi asigurător, iar în lipsa cauzei contractul urmează a fi lipsit de efecte. Astfel, având în vedere că asigurarea facultativă a fost încheiată de către un terţ, ulterior producerii evenimentului asigurat prin prezentarea de înscrisuri false, riscul nu este produs de un element „alea”, esenţial la încheierea oricărui contract de asigurare, fapt ce atrage nulitatea contractului astfel încheiat, (a se vedea infra, I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 5049 din 6 septembrie 2006)

2. Contractul de asigurare - contract obligatoriu sau facultativ

Deşi în anumite situaţii, asiguraţii sunt obligaţi să încheie un contract de asigurare, în special de răspundere civilă obligatorie şi, deşi conţinutul acestui contract este în bună măsură reglementat prin lege, contractul de asigurare ce se va încheia va fi rodul voinţei proprii atât a asiguratului, cât şi a asigurătorului, ce se acceptă reciproc drept co-contractanţi şi care au posibilitatea de a negocia asigurarea în anumite condiţii.

Prin urmare, trebuie susţinut caracterul contractual al asigurării chiar şi în ipoteza unei asigurări obligatorii, clauzele contractuale devenind legea părţilor atâta timp cât acestea se circumscriu regulilor imperative dispuse prin lege asigurărilor de răspundere civilă obligatorie.

Ca regulă, contractul de asigurare este voluntar şi se încheie din propria iniţiativă a asiguratului, persoană fizică sau juridică interesată să-şi protejeze valorile în scop de indemnizare sau capitalizare.

3. Contractul de asigurare - contract numit

Contractul de asigurare este un contract numit ce face obiectul reglementării legale. Prin Legea nr. 136/1995 modificată şi completată este definită atât terminologia din domeniul asigurărilor, ca un domeniu special reglementat, cât şi conceptul de asigurare şi contract de asigurare.

Mai mult, prin lege sunt stabilite drepturile şi obligaţiile părţilor, clauzele contractului de asigurare, condiţiile de fond şi de formă ale încheierii acestuia, adeseori prin norme imperative, utilizate de legiuitor pentru a proteja deopotrivă pe asiguraţi şi pe asigurător prin clauze clare de natură să stabilească voinţa părţilor la momentul încheierii contractului, dar şi obligaţiile acestora pe măsura derulării acestuia.

4. Contractul de asigurare - contract consensual

Contractul de asigurare este un contract consensual {solo consensu), încheiat prin simplul acord de voinţă al părţilor. împrejurarea că, potrivit legii, contractul de asigurare trebuie transpus în formă scrisă nu înseamnă o abdicare de la acest principiu, cerinţa formei scrise fiind impusă din raţiuni de ordin adprobationem, asigurarea nefiind un contract solemn.

Contractul de asigurare nu poate fi dovedit prin martori chiar dacă există un început de dovadă scrisă [art. 10 alin. (1) din Legea nr. 136/1995], în caz de forţă majoră însă, când documentele de asigurare au dispărut şi nu există posibilitatea obţinerii duplicatului, sunt admise orice mijloace de probă legale care să confirme existenţa acestora.

ATENŢIE!

întrucât asigurătorul acceptă preluarea unui risc semnificativ bazându-se pe informaţiile furnizate de asigurat pe baza cărora determină cuantumul sumei asigurate, dar şi valoarea primelor de asigurare, fară a putea verifica de fiecare dată informaţiile furnizate de asigurat, buna-credinţă a părţilor în executarea contractului de asigurare se pre-zumă şi de aceea încălcarea acestei încrederi legal prezumate, prin reaua-credinţă a asiguratului în furnizarea acestor informaţii, se sancţionează drastic, fie cu modificarea contractului prin reducerea sumei asigurate, fie cu sancţiunea extremă a rezilierii contractului de asigurare.

5. Contractul de asigurare - contract sinalagmatic

Potrivit definiţiei date, asigurătorul se angajează ca în schimbul declaraţiei de risc şi a primei de asigurare plătite de asigurat să-l indemnizeze pe acesta direct sau pe beneficiarul asigurării pentru prejudiciul pe care acesta l-ar putea încerca în caz de realizare a riscului.

Prin urmare, părţile îşi asumă obligaţii reciproce şi interdependente, iar neîndeplinirea de către una dintre părţi a obligaţiilor contractuale permite ridicarea de către celălalt contractant a excepţiei de neexecutare şi poate conduce până la modificarea asigurării spre o sumă asigurată mai mică sau chiar la rezilierea contractului de asigurare.

6. Contractul de asigurare - contract cu titlu oneros

în contractul de asigurare, asiguratul se obligă să plătească (în schimbul protecţiei materializate, în cazul producerii evenimentului asigurat, în despăgubirea necesară acoperirii daunei produse sau suma asigurată), o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea riscului asigurat (în schimbul primelor de asigurare încasate) să plătească asiguratului sau beneficiarului asigurării suma asigurată, denumită indemnizaţie.

NU UITAŢI!

Ambele părţi urmăresc interese patrimoniale, adică primirea unui echivalent în schimbul prestaţiei la care se obligă. Asigurătorul urmăreşte încasarea primelor de asigurare, iar asiguratul urmăreşte obţinerea unei despăgubiri în cazul survenirii cazului asigurat.

Caracterul oneros al contractului de asigurare vine, de altfel, ca o consecinţă a caracterului aleator al contractului, întrucât toate contractele aleatorii sunt obligatoriu oneroase.

Desemnarea unui terţ ca beneficiar al asigurării nu schimbă caracterul oneros al contractului principal într-unul gratuit, întrucât prin convenţia accesorie nici asiguratul, nici asigurătorul nu obţin un avantaj gratuit, ci doar terţul necontractant, liberalitatea vizând exclusiv raportul dintre contractantul asigurării şi beneficiar. Astfel, în raportul de bază, în schimbul contraprestaţiilor lor, fiecare dintre contractanţi are parte de beneficii, asiguratul de protecţie în ipoteza survenirii cazului asigurat, asigurătorul de valoarea primelor de asigurare încasate.

7. Contractul de asigurare - contract cu executare succesivă

Executarea contractului nu are loc printr-o singură prestaţie. Asigurătorul se angajează să acopere riscul pe un anumit interval de timp, perioadă în care urmează ca părţile să-şi execute constant obligaţiile asu

mate, în sensul plăţii primelor de asigurare, informării asigurătorului asupra producerii cazului asigurat şi respectării continue a celorlalte obligaţii ce le revin prin contract, până la expirarea acestuia.

Pe cale de consecinţă, regimul juridic al rezoluţiunii are un caracter derogator de la dreptul comun, partea care şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale având dreptul la prestaţie din partea co-contractantului său până la expirarea contractului. O altă consecinţă a rezoluţiunii o reprezintă faptul că neîndeplinirea de către asigurat a obligaţiilor sale nu produce efecte decât pentru viitor, iar în caz de dispariţie a obiectului asigurat sau imposibilitatea producerii riscului asigurat, intervine rezilierea de drept a contractului şi nu nulitatea acestuia, ca în dreptul comun.