Coproprietate ordinară sau obișnuită
| Comentarii |
|
coproprietate ordinară (obișnuită), modalitate a dreptului de proprietate comună pe cote-părţi având ca obiect unul sau mai multe bunuri determinate. Ca şi indiviziunea - care poartă asupra unei universalităţi de bunuri - coproprietatea ordinară rezultă, de regulă, din succesiune, dar ea nu reprezintă o stare juridică specifică exclusiv succesiunii; mai poate rezulta şi dintr-un contract prin care mai multe persoane dobândesc în comun un lucru, ori dintr-o coposesie în temeiul căreia un bun este dobândit în comun de mai multe persoane prin uzucapiune.
Regimul juridic al coproprietăţii ordinare se caracterizează prin două principii, şi anume:
a) coproprietarii nu au drepturi exclusive asupra unei părţi determinate din bunul comun considerat în materialitatea sa; de aici decurge regula unanimităţii, potrivit căreia înfăptuirea actelor de orice fel referitoare la bun (privit în materialitatea sa) este admisă numai dacă întruneşte consimţământul unanim al coproprietarilor;
b) fiecare coproprietar are un drept exclusiv asupra cotei-părţi ideale din dreptul asupra bunului comun; el poate dispune liber, neîngrădit de cota ideală corespunzătoare dreptului său.
Regula este că dreptul de proprietate comună pe cote-părţi are un caracter temporar, proprietatea comună pe cote-părţi stabilă şi forţată având un caracter excepţional.
De obicei, proprietatea comună pe cote-părţi sau temporară obişnuită apare ca o consecinţă a moştenirii, atunci când defunctul lasă mai mulţi moştenitori, fiecare dobândind numai o cotă-parte din dreptul asupra bunurilor ce intră în masa succesorală.
Ea mai poate rezulta, de asemenea, dintr-un contract de dobândire în comun a unui lucru ori dintr-o coposesiune al cărei efect a fost dobândirea, de către mai multe persoane, prin uzucapiune, a unui bun.
