Dare de seamă asupra gestiunii societăţii comerciale în lichidare
Comentarii |
|
dare de seamă asupra gestiunii societăţii comerciale în lichidare, înscris pe care trebuie să îl întocmească administratorii, respectiv membrii directoratului (dacă administrarea societăţii este în sistem dualist) unei societăţi comerciale aflate în lichidare judiciară, cuprinzând evidenţa tuturor operaţiunilor din gestiunea societăţii, pentru intervalul de timp cuprins între data aprobării ultimei situaţii financiare şi data începerii lichidării. D. de s. asupra g. se prezintă lichidatorilor, care au dreptul să o aprobe sau să facă şi să susţină eventualele contestaţii cu privire la aceasta (art. 265 Legea 31/1990). în cazul în care unul sau mai mulţi administratori, respectiv membri ai directoratului sunt numiţi lichidatori, d. de s. asupra g. administratorilor, respectiv a directoratului se va depune la oficiul registrului comerţului şi se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, împreună cu bilanţul final de lichidare. Când gestiunea trece peste durata unui exerciţiu financiar, d. de s. trebuie anexată la prima situaţie financiară pe care lichidatorii o prezintă adunării generale (art. 266 Legea 31/1990). împotriva d.d.s., orice acţionar poate face opoziţie, în termen de 15 zile de la publicare. Dacă se formulează mai multe opoziţii,
acestea vor fi conexate, pentru a fi soluţionate printr-o singură sentinţă. Orice acţionar are dreptul să intervină în instanţă, iar hotărârea va fi opozabilă şi acţionarilor neintervenienţi.