Emitent de monedă electronică
Comentarii |
|
emitent de monedă electronică, entitate abilitată să emită monedă electronică, funcţionând sub forma unei instituţii emitente de monedă electronică, persoană juridică română, ca instituţie de credit specializată în emiterea de monedă electronică, constituită sub forma juridică a societăţii pe acţiuni. Obiectul de activitate al instituţiilor e. de m.e. trebuie să fie limitat la desfăşurarea activităţii de emitere de monedă electronică şi la prestarea următoarelor servicii: i) servicii financiare şi nefinanciare strâns legate de activitatea de emitere de monedă electronică, cum ar fi: administrarea de monedă electronică prin îndeplinirea unor funcţii operaţionale şi a altor funcţii conexe legate de emiterea de monedă electronică, emiterea şi administrarea altor mijloace de plată, fără ca prin aceasta să se acorde credit sub orice formă; ii) servicii de stocare a informaţiilor pe un suport electronic în numele unor instituţii publice sau al altor entităţi.
Instituţiile e. de m.e. trebuie să dispună de un capital iniţial cel puţin la nivelul prevăzut de B.N.R. prin reglementări, care nu poate fi mai mic decât echivalentul în lei a un milion euro. De asemenea, instituţiile e. de m.e. trebuie să dispună de un nivel al fondurilor proprii egal cu sau mai mare de 2% din cea mai mare sumă sau din media sumelor ultimelor şase luni a obligaţiilor lor financiare legate de emiterea de monedă electronică; fondurile proprii nu pot scădea sub nivelul minim al capitalului iniţial (art. 321-323 şi 327 din O.U.G. nr. 99/2006). V. monedă electronică.