Extinderea cercetării penale

extinderea cercetării penale - facultate conferită de lege procurorului atunci când organele de cercetare penală constată fapte noi în sarcina inculpatului ori împrejurări noi care pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală sau date cu privire la participarea şi a unei alte persoane la săvârşirea acelei fapte să dispună extinderea cercetării penale. Potrivit art. 238 C. proc. pen., organul de cercetare penală face propuneri în acest sens pe care le înaintează procurorului pentru ca acesta să decidă în privinţa extinderii cercetării penale sau schimbarea încadrării juridice. Este nelegală practica unor organe de cercetare penală care, în asemenea situaţii, întocmeşte un nou dosar sau mai multe dosare de cercetare penală şi nu procedează la extinderea cercetării penale în acelaşi dosar penal aflat în curs de instrumentare.

extinderea cercetării penale, act procesual prin care procurorul extinde cercetarea penală asupra unor fapte noi sau asupra altor participanţi la săvîrşirea faptei. Organul de cercetare penală dacă constată fapte noi în sarcina inculpatului ori împrejurări noi care pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală sau date cu privire la participarea şi a unei alte persoane la săvîrşirea acelei fapte, face propuneri în acest sens, pe care le înaintează procurorului, pentru ca acesta să decidă în privinţa extinderii cercetării penale sau schimbării încadrării juridice (art. 238, C.p.p.).

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Extinderea cercetării penale