Începerea urmăririi penale
| Comentarii |
|
începerea urmăririi penale - limita iniţială a urmăririi penale. Se realizează prin proces-verbal când organul de cercetare penală se sesizează din oficiu şi prin rezoluţie când organul de cercetare este sesizat prin denunţ sau plângere (art. 228 C. proc. pen.).
începerea urmăririi penale, instituţie procesual penală importantă marcînd momentul iniţial al urmăririi penale, momentul declanşării procesului penal. Organul de urmărire penală, sesizat prin denunţ sau plîngere, dispuse prin rezoluţie î.u.p, cînd din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, cu excepţia cazului cînd fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, în acest din urmă caz, organul de urmărire penală înaintează dosarul procurorului, cu propunerea de a dispune scoaterea de sub urmărire penală. Cînd organul de urmărire penală se sesizează din oficiu, încheie un proces-verbal care constituie actul de începere a urmăririi penale. Dacă din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate după primirea plîngerii sau denunţului rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale (cu excepţia mai sus arătată), organul de urmărire penală înaintează procurorului actele încheiate, cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală (art, 228, C.p.p.).
începerea urmăririi penale.
începerea urmăririi penale, potrivit dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul dintre modurile prevăzute în art. 221 dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10.
Articolul 10 lit. b1) prevede că acţiunea nu se poate pune în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată atunci când fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. în această situaţie, în care din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare nu rezultă că fapta prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, organul de urmărire penală înaintează dosarul procurorului, cu propunerea de a dispune, după caz, neînceperea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală [art. 228 alin. (2) C. proc. pen.'].
Spre deosebire de reglementarea anterioară, ce prevedea în sarcina organului judiciar legal sesizat obligaţia de a dispune începerea urmăririi penale şi atunci când lipsa pericolului social reieşea din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate, procurorul urmând să dispună ulterior soluţia scoaterii de sub urmărire penală, modificările aduse art. 228 C. proc. pen. vor permite organelor judiciare neînceperea urmăririi penale şi în această situaţie.
începerea urmăririi penale reprezintă un moment procesual de o deosebită importanţă, marcând practic începutul propriu-zis al procesului penal.
în raport de prevederile legale anterior invocate, apreciem că începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
- săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală;
- existenţa unei sesizări a organului de urmărire penală, care să cuprindă un minim de date sau informaţii pe baza cărora să se poată dispune începerea urmăririi penale;
- inexistenţa vreunuia dintre cazurile de împiedicare a începerii urmăririi penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen.
în ceea ce priveşte începerea urmăririi penale, aceasta poate fi dispusă de procuror sau de organul de cercetare penală prin următoarele acte:
a) indiferent de modul de sesizare, rezoluţia de începere a urmăririi penale (act simplu atât în formă, cât şi în conţinut, cuprinzând doar temeiul legal, dispoziţia de începere a urmăririi penale, data şi ora la care s-a început urmărirea penală, încadrarea juridică, numele şi prenumele făptuitorului, dacă acesta este cunoscut, şi semnătura organului de urmărire penală) va fi înregistrată într-un registru special;
b) în cazul constatării unei infracţiuni de audienţă, instanţa, potrivit art. 299 C. proc. pen., întocmeşte un proces-verbal care constituie actul de începere a urmăririi penale;
c) ordonanţa, în ipoteza în care procurorul soluţionează un conflict de competenţă, dispunând cu aceeaşi ocazie şi începerea urmăririi penale.
Rezoluţia prin care se dispune începerea urmăririi penale de către organul de cercetare penală trebuie supusă confirmării motivate a procurorului în termen de cel mult 48 de ore de la data începerii urmăririi penale. Cu această ocazie, procurorului i se va prezenta şi dosarul cauzei.
în ipoteza în care s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva unei persoane juridice, organul de urmărire penală are obligaţia de a comunica organului care a înregistrat persoana juridică despre începerea urmăririi penale, pentru a se proceda la efectuarea menţiunilor corespunzătoare [potrivit dispoziţiilor art. 4797alin. (1) C. proc. pen.].
Cu ocazia sesizării organelor judiciare în vederea începerii urmăririi penale, apreciem că pot fi incidente următoarele ipoteze:
- se constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute la art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui prevăzut la lit. i);
- se constată existenţa cazului prevăzut la art. 10 lit. i) C. proc. pen.
a) în ipoteza în care se constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzut la art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui prevăzut la lit. i), organul de cercetare penală este obligat să înainteze procurorului dosarul, actele încheiate până la acel moment, cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală.
Procurorul astfel sesizat, dacă găseşte întemeiată propunerea, dispune prin rezoluţie motivată scoaterea de sub urmărire penală şi înştiinţează despre această împrejurare persoana care a făcut sesizarea.
în ipoteza în care propunerea de scoatere de sub urmărire penală nu e găsită ca întemeiată de procuror, acesta va restitui dosarul organelor de cercetare penală competente, care sunt obligate să continue cercetările în cauză.
Dacă ulterior se constată că nu a existat sau a dispărut împrejurarea pe care se întemeia propunerea de a nu se începe urmărirea penală, procurorul infirmă rezoluţia şi restituie actele organului de cercetare penală, dispunând începerea urmăririi penale.
b) în ipoteza în care se constată existenţa cazului prevăzut de art. 10 lit. i) C. proc. pen., instanţa poate dispune înlocuirea răspunderii penale cu răspunderea care atrage o sancţiune cu caracter administrativ, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 90 alin. (1) C. pen.
Singurul organ judiciar penal competent a dispune o soluţie corespunzătoare este instanţa de judecată. Este necesar ca dosarul să ajungă în faţa instanţei de judecată, pentru ca aceasta să dispună încetarea procesului penal şi înlocuirea răspunderii penale.
Desfăşurarea urmăririi penale
Desfăşurarea complexului de activităţi pe care le presupune etapa urmăririi penale ca fază a procesului penal este circumscrisă respectării şi aplicării principiului legalităţii.
Complexul de activităţi realizate de organele de cercetare penală pe parcursul urmăririi penale prezintă particularităţi în funcţie de specificul fiecărei cauze penale în parte (spre exemplu, în raport de situaţia de fapt concretă existentă într-o anumită cauză şi de materialul probator, organele de cercetare penală pot decide luarea unor măsuri de prevenţie sau măsuri asigurătorii, prin care poate fi afectat exerciţiul anumitor drepturi şi libertăţi).
înainte de analiza propriu-zisă a modului în care se desfăşoară urmărirea penală, trebuie făcute câteva precizări cu caracter preliminar.
Astfel, urmărirea penală se poate desfăşura:
- in rem, când nu este cunoscută persoana făptuitorului, caz în care se efectuează acte de urmărire penală pentru lămurirea împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea şi pentru a descoperi identitatea persoanei care a săvârşit fapta;
- in rem şi in personam, în ipoteza în care este cunoscută persoana făptuitorului.
De asemenea, urmărirea penală se poate desfăşura:
- numai faţă de învinuit, în cauzele penale mai simple şi dacă nu este necesară privarea de libertate a învinuitului pe o durată mai mare de 10 (zece) zile; în această ipoteză, la finalizarea urmăririi penale se va dispune punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea învinuitului în judecată în calitate de inculpat;
- faţă de inculpat, în cauzele penale complexe, când există probe temeinice că făptuitorul poate fi învinovăţit de săvârşirea infracţiunii, ceea ce determină punerea în mişcare a acţiunii penale, precum şi posibilitatea privării de libertate a inculpatului pe o durată de cel mult 180 de zile.
Luarea măsurilor de prevenţie
în ipoteza în care în cursul urmăririi penale organele de cercetare penală sau procurorul care instrumentează cazul consideră că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 raportat la dispoziţiile art. 148 C. proc. pen., va dispune măsura reţinerii învinuitului.
Potrivit art. 233 C. proc. pen., organul de cercetare penală, dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive a învinuitului, va face propuneri în acest sens pe care le va înainta procurorului. Dacă procurorul, după ce examinează dosarul cauzei, constată că este cazul să se ia măsura arestării preventive a învinuitului, va proceda potrivit art. 146 C. proc. pen.
De asemenea, potrivit art. 234 alin. (1) C. proc. pen., dacă organul de cercetare penală consideră că sunt temeiuri pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, face propuneri în acest sens, pe care le înaintează procurorului.
Trebuie să precizăm că în cursul urmăririi penale măsura arestării preventive se dispune numai de către judecător.
Efectuarea urmăririi penale faţă de învinuit se caracterizează printr-o serie de aspecte particulare. Acestea sunt:
- cauzele instrumentate nu prezintă un grad ridicat de complexitate;
- desfăşurarea urmăririi penale se realizează cu participarea persoanelor interesate, respectiv învinuitul şi persoana vătămată, fără a avea calitatea de părţi în procesul penal, acestea beneficiind de drepturi procesuale mai restrânse;
- intervenţia redusă a procurorului în activitatea organului de cercetare penală.
Organul de cercetare penală desfăşoară o serie de activităţi în cursul urmăririi
penale, cum ar fi:
- procedează la audierea învinuitului, a părţilor, a martorilor;
- dă dispoziţii cu privire la efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice sau medico-legale;
- procedează la ridicarea de obiecte sau înscrisuri;
- procedează la luarea măsurii reţinerii, cu obligaţia încunoştinţării de îndată a procurorului;
- formulează solicitări adresate procurorului în vederea autorizării unor activităţi de anchetă penală (spre exemplu, punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurii arestării preventive, efectuarea de interceptări şi înregistrări audio-video, efectuarea de percheziţii domiciliare).
Cu privire la probatoriu, în ipoteza în care urmărirea penală este efectuată de procuror, întreaga activitate de strângere a probelor este realizată, în principiu, de către acesta.
Potrivit dispoziţiilor art. 234 C. proc. pen., dacă organul de cercetare penală consideră că sunt temeiuri pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, face propuneri în acest sens, pe care le înaintează procurorului.
Procurorul se pronunţă asupra punerii în mişcare a acţiunii penale după o atentă examinare a dosarului cauzei.
Procurorul va dispune:
a) punerea în mişcare a acţiunii penale, prin ordonanţă, care reprezintă actul de inculpare propriu-zis şi va cuprinde menţiunile prevăzute în art. 203 C. proc. pen. şi date cu privire Ia persoana inculpatului, fapta pentru care este învinuit, precum şi încadrarea juridică a acesteia;
b) infirmarea propunerii organului de cercetare penală, prin rezoluţie-, în această situaţie, procurorul poate să dispună:
- restituirea dosarului organului de cercetare penală, în ipoteza în care consideră necesară continuarea cercetării penale; sau
- clasarea, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale ori suspendarea urmăririi penale.
Efectuarea urmăririi penale faţă de inculpat presupune că, în situaţia în care procurorul a pus în mişcare acţiunea penală, organul de cercetare penală are obligaţia de a-l chema pe inculpat, ocazie cu care îi comunică fapta pentru care este învinuit şi îi dă explicaţii cu privire la drepturile şi obligaţiile pe care le are.
în situaţia în care inculpatul nu locuieşte în ţară, organul de cercetare penală va ţine seama la fixarea termenului de prezentare în faţa acestuia de prevederile speciale privind asistenţa judiciară internaţională în materie penală.
Efectuarea urmăririi penale faţă de inculpat presupune posibilitatea efectuării, în principiu, a tuturor actelor de urmărire penală efectuate şi faţă de învinuit, însă există şi o serie de acte de urmărire penală care sunt specifice (de exemplu, luarea măsurii arestării preventive pentru o durată de 30 de zile).
Organul de cercetare penală trebuie să îi pună în vedere inculpatului aflat în stare de libertate că are obligaţia să se prezinte Ia toate chemările ce i se vor face în cursul procesului penal şi că are obligaţia de a comunica, de îndată, orice schimbare de
locuinţă.
Odată cu punerea în mişcare a acţiunii penale, organul de cercetare penală trebuie să procedeze la ascultarea inculpatului, aceasta reprezentând regula în materie.
Cu titlu de excepţie, în cazul în care inculpatul este dispărut, se sustrage de la cercetare sau nu locuieşte în ţară, organul de cercetare penală va continua urmărirea penală, după punerea în mişcare a acţiunii penale, fără să îl asculte.
