Lege
| Comentarii |
|
lege, legea a fost definită în moduri diferite, după cum urmează:
1. formulă generală care enunţă o corelaţie între fenomene fizice, verificată prin experienţă; în sens larg, principiu esenţial şi constant;
2. formulă generală care enunţă o corelaţie între fenomene fizice şi organizarea socială; în sens larg, regulă imperativă care exprimă un ideal, o normă, o etică;
3. regulă imperativă cu caracter general, care emană de la un deţinător al autorităţii într-un grup social, impusă omului din exterior şi sancţionată prin intermediul forţei publice.
Legile sunt de mai multe feluri. Distincţia cea mai frecventă care se face în cadrul lor este cea între legi fundamentale (constituţionale) şi legi ordinare.
Legea, în sens restrâns, este un act normativ cu forţă juridică superioară, faţă de cea a celorlalte acte normative. în principiu, legea, concepută în acest sens, emană de la autoritatea supremă în stat. Celelalte acte normative sunt elaborate şi de alte autorităţi publice. Legea reglementează cele mai importante relaţii sociale şi are un caracter obligatoriu, fiind rezultatul voinţei generale. în sensul larg şi comun al termenului, legea - însemnând orice regulă de drept obligatorie - cuprinde orice izvor de drept (în acest sens, şi obiceiul este o lege, din moment ce este obligatoriu).
în prezent, legea, în sens restrâns, ocupă locul central în sistemul actelor normative, care este compus din legi, decrete, ordonanţe şi hotărâri ale guvernului, regulamente şi ordine ale miniştrilor, decizii ale organelor administrative locale etc.
În epoca modernă, legea ocupă cel mai important loc în rândul izvoarelor dreptului. Desigur, motivele acestei situaţii de fapt sunt mai multe, însă principalele argumente în susţinerea afirmaţiei sunt evidenţiate de următoarele caractere fundamentale ale legir.
1. legea este actul normativ care emană de la autoritatea publică;
2. legea este o regulă ce conţine prescripţii general obligatorii cu caracter impersonal. Legea este impusă subiecţilor de drept de către autorităţi şi este menită a reglementa raporturile între cetăţeni;
3. legea are un caracter permanent şi general, adică orice act normativ se va aplica în mod repetat, până la abrogare. Caracterul general al legii rezultă din împrejurarea că aceasta se aplică tuturor, iar nu în mod discreţionar. împrejurarea că o anumită lege se aplică unor anumite categorii sociale, de pildă militarilor, profesorilor, agricultorilor etc., nu atrage după sine dispariţia caracterului ei general;
4. respectarea legii este asigurată la nevoie prin forţa de coerciţie a statului.
Autoarea E. Paraschiv, alăturându-se opiniei prof. C. Voicu, reţine în lucrarea sa şi alte caracteristici fundamentale ale legii, ca izvor de drept:
a. este singurul izvor de drept care are capacitatea de a răspunde cerinţelor de mobilitate şi dinamism ale dreptului, ca impuls al complexităţii relaţiilor sociale supuse reglementării;
b. poate acoperi prin normele juridice toate domeniile relaţiilor sociale;
c. fiind redactată în scris, legea poate fi adusă la cunoştinţa publicului mult mai repede decât celelalte izvoare de drept, se constată uşor (pentru că fiecare are posibilitatea să studieze textul ei), oferă continuitate în înfăptuirea actului de justiţie şi asigură ocrotirea drepturilor subiective ale fiecăruia, prin stabilitatea şi exactitatea sa;
d. legea poate fi mai uşor modificată, încorporată, sistematizată şi codificată.
Apariția legii în spaţiul locuit de români
Daco-geţii, strămoşii noştri, care erau ramura nordică a tracilor, au ocupat, începând cu epoca fierului, spaţiul carpato-danu-
biano-pontic. Este foarte bine ştiut că triburile daco-gete au populat un spaţiu mult mai mare decât cel pe care îl ocupă România în prezent.
Odată cu formarea statului daco-get, apar şi norme juridice, unele dintre acestea înlocuind obiceiurile din epoca democraţiei militare. Strabon şi lordanes arată că legile daco-geţilor au fost adoptate pe vremea lui Burebista, fiind de inspiraţie divină. După cum arată profesorii E. Cernea şi E. Molcuţ, ele au fost transmise din generaţie în generaţie, în formă scrisă, şi s-au păstrat până în vremurile lui lordanes (secolul VI Î.H.).
lege, act normativ care emană de la puterea legiuitoare (Parlament -sens restrâns) sau de la orice organ competent potrivit Constituţiei, să elaboreze acte normative (sens larg). Lege penală - orice dispoziţie cu caracter penal, cuprinsă în legi sau în alte acte normative. Lege penală generală (cod penal) -lege penală care cuprinde reglementările de maximă generalitate privitoare la instituţiile de bază ale dreptului penal, la infracţiune, răspundere penală şi infracţiunile de drept penal, precum şi incriminarea celor mai importante fapte care aduc atingere valorilor sociale apărate de lege. v. şi cod penal. Lege penală specială - lege penală care cuprinde incriminări şi pedepse, altele decât cele din codul penal. Legi speciale nepenale (legi extrapenale) - legi care reglementează diferite domenii speciale, dar care cuprind şi dispoziţii de drept penal (incriminări şi pedepse) cum sunt: Codul vamal, legea cu privire la protecţia muncii ş.a. Asemenea dispoziţii completează incriminările din codul penal. Lege de procedură - legi care prevede reguli de desfăşurare a procesului penal. v. şi cod de procedură penală. Lege mai favorabilă (mai blândă) - lege penală intervenită între momentul săvârşirii şi momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, ori chiar până la terminarea executării pedepsei sau epuizarea tuturor consecinţelor condamnării, şi care conţine dispoziţii mai favorabile infractorului, v. şi mitior lex. Lege temporară - lege ale cărei limite de rămânere în vigoare pot fi determinate cu anticipaţie, fie prin indicarea explicită, chiar în cuprinsul ei, a datei când va ieşi din vigoare, fie prin materia reglementată care, vizând situaţii excepţionale, face certă ieşirea din vigoare a legii odată cu încetarea acestor situaţii (de ex. legile prin care se declară stare de asediu) Lege interpretativă - lege care cuprinde interpretarea oficială şi cu efect retroactiv a unei legi.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Lege
