Liberare condiţionată
| Comentarii |
|
liberare condiţionată, măsură luată de instanţă, privind eliberarea înainte de executarea în întregime a pedepsei, a unui condamnat, dacă acesta îndeplineşte anumite condiţii (de ex., dacă a executat o anumită durată din pedeapsă, dacă este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de durata din pedeapsă care mai rămâne de executat, de vârsta, starea sănătăţii, forma de vinovăţie cu care a săvârşit fapta şi de antecedentele sale penale). Pe durata liberării condiţionate condamnatul poate fi obligat să se supună unor măsuri de supraveghere (să se prezinte la datele fixate la organul de supraveghere stabilit, să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă ori locuinţă, precum şi orice deplasare care depăşeşte un anumit interval de timp, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii de natură a servi la controlarea mijloacelor lui de existenţă etc.). Dacă în intervalul de timp de la liberare şi până la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a comis din nou o infracţiune, pedeapsa se consideră executată. Măsura revocării este obligatorie, dacă în intervalul de mai sus cel liberat a săvârşit o infracţiune dintre cele expres prevăzute de lege.
liberarea condiţionată, este o instituţie de drept penal material (substanţial) complementară regimului executării pedepsei privative de libertate la un loc de deţinere, pe care o pot dispune instanţele de judecată cu privire la orice condamnat. Ea este deci o formă de înlăturare condiţionată a continuării executării pedepsei, deoarece condiţiile trebuie îndeplinite atât înainte de a fi acordată, cât şi pentru a deveni definitivă.
Asupra utilităţii liberării condiţionate nu totdeauna au existat puncte de vedere convergente în doctrină. Astfel, Carrara era ostil scurtării pedepselor prin liberarea anticipată, precizând: „Pedeapsa nu trebuie să fie decât pedeapsă, iar un infractor îndreptat cu preţul uşurării pedepsei meritate este o îndemnare la comitere de infracţiuni", iar juristul Ciroli, ducând ideea mai departe, arăta: „Nu trebuie să ne uităm atât de mult la purtarea din închisoare; cei mai buni încarceraţi sunt cei mai îndârjiţi recidivişti". Aceeaşi concepţie a fost exprimată şi de C. Lombroso, care citându-l pe Esquiros, arăta: „Dintre toţi infractorii, acela care dă mai mult de lucru este, fără îndoială, cel liberat înainte de termen".
Cei mai mulţi autori găsesc folositoare instituţia liberării condiţionate. Merită în acest sens a fi citată părerea lui Ducpâtiaux, care la jumătatea secolului al XlX-lea preciza: „Liberarea condiţionată este un mijloc de îndemnare la îndreptare şi răsplata la purtarea bună în închisoare.
Istoric
În toate legiuirile şi în toate timpurile, s-a admis posibilitatea de a se modifica pedeapsa după ce justiţia şi-a spus ultimul cuvânt. Nu totdeauna această modificare a fost determinată de preocuparea de a individualiza reacţiunea represivă scopurilor.
Legiuirile moderne au acordat o deosebită atenţie individualizării administrative a pedepsei. încă la începutul secolului trecut ea a fost reglementată în cadrul unei instituţii aparte, reprezentând ultima etapă a regimului de executare progresiv sau irlandez. A fost propusă întâi în Franţa în 1847, de Bonneville de Marsangy. ca o măsură menită să îmbunătăţească regimul pedepselor privative de libertate, dar, treptat, a pătruns în mai toate legiuirile europene şi americane.
Vechile legiuiri româneşti au urmat aceeaşi evoluţie; dreptul domnitorului de a comuta sau reduce pedepsele s-a exercitat în toate epocile şi a fost mijlocul exclusiv de individualizare administrativă a pedepsei. Instituţia liberării condiţionate a fost reglementată pentru prima dată prin Legea de organizare a închisorilor din anul 1874. însă numai pentru minori. Această reglementare a dobândit caracter de generalitate prin Legea penitenciarelor din anul 1929.
Instituţia o regăsim reglementată şi în Codul penal din anul 1936. ca fiind ultima etapă a regimului progresiv al executării pedepsei închisorii.
în anul 1950 a fost înlocuită cu liberarea înainte de termen, care consta în punerea în libertate necondiţionată a condamnatului înainte de termen, pe baza muncii prestate şi cu condiţia bunei conduite în timpul executării pedepsei. Liberarea înainte de termen se regăseşte amplu reglementată şi în Decretul nr. 720/1956, până la 1 ianuarie 1969, când a fost abrogată şi reintrodusă liberarea condiţionată. Reglementarea a suferit o modificare prin Legea nr. 140/1996, în ceea ce priveşte fracţiunile de pedeapsă executate.
Definiția şi reglementarea liberării condiționate în dispoziţiile penale în vigoare
Liberarea condiţionată este o instituţie complementară regimului de executare a pedepsei şi un mijloc de individualizare administrativă a acesteia. Instituţia constă în liberarea condamnatului înainte de împlinirea executării duratei complete a pedepsei închisorii ori a detenţiunii pe viaţă, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii prevăzute de lege.
Toţi condamnaţii la o pedeapsă privativă de libertate, inclusiv cei condamnaţi la detenţiunea pe viaţă. îşi propun să se libereze înaintea expirării în totalitate a duratei condamnării, cei mai mulţi dintre ei dorind să se reintegreze în societate.
Liberarea condiţionată este o instituţie de drept penal complementară regimului de executare a pedepsei închisorii ori detenţiunii pe viaţă, acordată de către instanţa de judecată oricărei persoane aflate în executarea unei pedepse definitive cu privare de libertate care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege. Ea are şi un caracter administrativ, prin faptul că propunerea luării ei este făcută de comisia specializată din cadrul fiecărui penitenciar în parte, în cadrul procedurii individualizării administrative a executării pedepsei.
Liberarea condiţionată are caracter general, legea neprevăzând restricţii cu privire la natura, gravitatea infracţiunii săvârşite, durata pedepsei privative de libertate ori persoana condamnatului. In consecinţă, toţi condamnaţii la pedepse privative de libertate, inclusiv cei la detenţiunea pe viaţă, indiferent de natura infracţiunii săvârşite, de starea de recidivă, vârstă, sex, aptitudini pentru muncă, starea de sănătate etc., pot fi liberaţi condiţionat dacă îndeplinesc anumite condiţii.
Persoanele private de libertate care au lucrat, au participat la cursuri de alfabetizare ori instruire şcolară primară, gimnazială, liceală sau universitară ori de formare profesională sau la programe de resocializare, precum şi persoanele private de libertate care nu au muncit din motive neimputabile lor. dar au dovedit un progres real
în propria conduită şi au participat constant la programele de educaţie, ţinându-se cont şi de antecedentele penale, pot beneficia de liberare condiţionată după executarea fracţiunii de pedeapsă stabilite de lege.
Toate aceste demersuri făcute de către persoana privată de libertate în scopul reeducării şi recuperării sale sociale au ecou în planul executării pedepsei, în sensul că legiuitorul a prevăzut, în art. 96 din Legea nr. 254/2013. partea din durata pedepsei care este considerată ca executată pe baza muncii prestate şi/sau a instruirii şcolare şi formării profesionale. Astfel, pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale, în vederea acordării liberării condiţionate, se calculează după cum urmează:
a) în cazul în care se prestează o muncă remunerată, se consideră 5 zile executate pentru 4 zile de muncă;
b) în cazul în care se prestează o muncă neremunerată, se consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă;
c) în cazul în care munca este prestată pe timpul nopţii, se consideră 3 zile executate pentru două nopţi de muncă;
d) în cazul participării la cursurile de şcolarizare pentru formele de învăţământ general obligatoriu, se consideră 30 de zile executate pentru absolvirea unui an şcolar;
e) în cazul participării la cursurile de calificare ori recalificare profesională, se consideră 20 de zile executate pentru absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesională;
f) în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetate.
Reducerea fracţiunii de pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale nu poate fi revocată.
