Lichidarea societăţii comerciale
Comentarii |
|
lichidarea societăţii comerciale, totalitatea operaţiunilor necesare încheierii afacerilor unei societăţi, aflate în curs de desfăşurare în momentul în care intervine dizolvarea acesteia, operaţiuni care au ca scop identificarea şi cuantificarea activelor şi transformarea lor în numerar, stabilirea pasivului, plata creditorilor sociali şi împărţirea rezultatelor lichidării între asociaţii acelei societăţi. în principiu, l.s.c. este succesivă dizolvării. L.s.c. comportă derularea următoarelor operaţiuni mai importante: a) înlocuirea administratorilor cu lichidatorii; b) predarea gestiunii; c) finalizarea operaţiunilor comerciale aflate în curs de derulare la momentul dizolvării; d) stabilirea activului şi pasivului; e) întocmirea şi aducerea la îndeplinire a bilanţului lunar; f) radierea societăţii din registrul comerţului. Operaţiunile pe care le comportă lichidarea sunt executate de către lichidatori; în această fază (a lichidării) competenţa tribunalului se restrânge la numirea lichidatorilor şi la soluţionarea opoziţiilor creditorilor sau asociaţiilor, în cazurile prevăzute de lege. Instanţa nu are competenţa de a se subroga în atribuţiile lichidatorilor [v. şi lichidator]
lichidarea societății comerciale, totalitatea operaţiunilor care au drept finalitate încheierea de operaţiuni comerciale aflate în curs la data dizolvării societăţii, transformarea bunurilor societăţii în bani, plata datoriilor acesteia, precum şi împărţirea activului net între asociaţi. Lichidarea societăţii comerciale este guvernată de următoarele reguli: 1. personalitatea juridică a societăţii comerciale continuă limitat numai pentru nevoile lichidării. Societatea comercială îşi menţine atributele de identificare (firmă, sediu social, naţionalitate, care, atunci când sunt utilizate în actele emise, trebuie însoţite şi de menţiunea că societatea este în lichidare). Patrimoniul social constituie în continuare gajul general al creditorilor sociali. Voinţa socială, deşi cu unele limite, se exprimă de adunarea asociaţilor şi, după caz, de administratorii societăţii. Adunarea asociaţilor numeşte lichidatorii şi stabileşte puterile acestora în vederea lichidării societăţii comerciale. Administratorii societăţii continuă mandatul lor până la intrarea în atribuţii a lichidatorilor, nemaiputând angaja însă operaţiuni noi. Cenzorii societăţii exercită în continuare controlul asupra gestiunii societăţii, efectuând totodată şi controlul asupra activităţii lichidatorilor; 2. Lichidarea societăţii comerciale se face în interesul asociaţilor în principal şi în subsidiar şi în interesul creditorilor sociali. Lichidarea societăţii comerciale poate fi cerută numai de către asociaţii care, constituiţi în adunarea generală a asociaţilor, numesc lichidatorii şi le stabilesc puterile. 3. Lichidarea societăţii comerciale este facultativă după depăşirea fazei dizolvării, fiind posibil ca societatea comercială să-şi continue activitatea în alte condiţii. în faza lichidării societăţii comerciale, obiectul şi scopul societăţii comerciale se modifică potrivit scopului lichidării, administratorii societăţii vor fi înlocuiţi cu lichidatorii, cărora le va fi predată gestiunea societăţii. Activitatea societăţii se întemeiază pe realizarea operaţiunilor comerciale aflate în curs în momentul dizolvării, iar scopul societăţii nu îl mai constituie realizarea beneficiilor şi împărţirea lor între asociaţi, ci finalitatea lichidării. De asemenea, după numirea lor, lichidatorii îi înlocuiesc pe administratori, organizând şi conducând operaţiunile de lichidare şi repartizare a patrimoniului social.
lichidarea societăţilor comerciale, Principiile generale ale lichidării societăţilor comerciale. Modificările produse de trecerea la faza de lichidare a societăţii comerciale
Lichidarea societăţii comerciale constă într-un ansamblu de operaţiuni care au ca scop finalizarea operaţiunilor comerciale aflate în curs la data dizolvării societăţii, încasarea creanţelor societăţii, transformarea bunurilor societăţii în bani, plata datoriilor societăţii şi împărţirea activului net între asociaţi.
Lichidarea societăţilor comerciale este o procedură extrajudiciară, instanţa poate fi sesizată doar pentru soluţionarea cererii de numire a lichidatorilor (art. 262 din Legea nr. 31/1990) şi pentru soluţionarea opoziţiei asupra situaţiei financiare [art. 263 şi 268 alin. (2) din lege). Mai trebuie reţinut că operaţiunile de lichidare a societăţii sunt efectuate de anumite persoane desemnate în acest sens - lichidatorii.
Principiile generale ale lichidării societăţilor comerciale
Lichidarea societăţilor comerciale este supusă unor principiile generale consacrate de Legea nr. 31/1990. Principiile generale ale lichidării societăţii comerciale sunt următoarele: personalitatea juridică a societăţii subzistă pentru nevoile lichidării; lichidarea societăţii se face în interesul asociaţilor; lichidarea societăţii este obligatorie, iar nu facultativă.
Personalitatea juridică a societăţii subzistă pentru nevoile lichidării
Legea nr. 31/1990 prevede în mod expres că societatea îşi păstrează personalitatea juridică pentru operaţiunile lichidării, până la terminarea acesteia [art. 233 alin. (4)]. Consecinţa păstrării personalităţii juridice constă în faptul că pe durata lichidării societatea comercială îşi conservă atributele de identificare (firmă, sediu social, naţionalitate), dispune de patrimoniul propriu care constituie în continuare gajul general al creditorilor şi îşi păstrează organele de administrare şi conducere
(administratorii, directorii) până la intrarea în funcţie a lichidatorilor [art. 252 din Legea nr. 31/1990].
în legătură cu organele societăţii, trebuie reţinut că adunarea asociaţilor numeşte lichidatorii şi stabileşte puterile acestora în condiţiile art. 262 şi 264 din Legea nr. 31/1990.
în sfârşit, cenzorii exercită controlul asupra activităţii lichidatorilor, iar în cazul societăţii pe acţiuni administrată potrivit sistemului dualist, lichidatorii îşi îndeplinesc mandatul sub controlul consiliului de supraveghere [art. 253 alin. (5) din lege].
Lichidarea societăţii se face în interesul asociaţilor,
în doctrina de specialitate se susţine că principiul potrivit căruia lichidarea societăţii se face în interesul asociaţilor are mai multe argumente care rezultă din lege. în primul rând, lichidarea societăţii comerciale poate fi cerută numai de către asociaţi, cu excluderea creditorilor societăţii. Apoi, asociaţii sunt în drept să numească pe lichidatori şi să le stabilească puterile (art. 255 din Legea nr. 31/1990). în fine, legea permite asociaţilor să stabilească prin actul constitutiv condiţiile lichidării societăţii.
Cu toate acestea, trebuie avut în vedere că potrivit art. 256 din Legea nr. 31/1990, asociaţii nu pot primi nicio sumă de bani în contul părţilor ce li s-ar cuveni din lichidare înaintea achitării creanţelor creditorilor societăţii. Aceasta înseamnă că, în faza lichidării, interesele creditorilor sunt protejate.
Lichidarea societăţii este obligatorie, iar nu facultativă
în ştiinţa dreptului comercial s-a pus problema dacă lichidarea societăţii are un caracter obligatoriu ori facultativ. Această chestiune este acum tranşată de Legea nr. 31/1990, care în art. 233 prevede că dizolvarea societăţii are ca efect deschiderea procedurii lichidării. Prin urmare, lichidarea societăţii ajunsă în faza de dizolvare este obligatorie, şi nu facultativă. în mod excepţional, în condiţiile art. 233 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, dizolvarea are loc fără lichidare în cazul fuziunii ori divizării totale a societăţii.
Modificările produse de trecerea la faza de lichidare a societăţii comerciale
Trecerea societăţii comerciale în faza lichidării produce anumite modificări cu privire la existenţa acesteia. Principalele modificări produse de trecerea la faza de lichidare a societăţii privesc obiectul şi scopul societăţii, organele de conducere şi administrare ale societăţii şi gestiunea societăţii comerciale.
Modificarea obiectului şi scopului societăţii
în faza lichidării, activitatea societăţii se restrânge la finalizarea operaţiunilor comerciale aflate în curs de derulare. Legea [art. 233 alin. (2)] interzice organelor de administrare şi conducere ale societăţii să întreprindă operaţiuni noi, iar dacă angajează asemenea operaţiuni, ei răspund personal şi solidar.
în ceea ce priveşte scopul societăţii, în faza lichidării nu se urmăreşte realizarea şi împărţirea de profit, ci finalizarea operaţiunilor de lichidare a societăţii.
Înlocuirea organelor de administrare şi conducere ale societăţii cu lichidatorii
Potrivit dispoziţiilor art. 252 alin. (1) administratorii şi directorii, respectiv membrii directoratului, îşi exercită atribuţiile până la preluarea funcţiei de către lichidator. per a contrario, rezultă că din momentul preluării funcţiei de către lichidator atribuţiile organelor de administrare şi conducere ale societăţii încetează.
Potrivit legii, în termen de 30 de zile de la dizolvare vor fi numiţi lichidatorii. Pentru a intra în funcţie lichidatorii, actul de numire a lichidatorilor, menţionând puterile conferite acestora sau sentinţa care îi ţine locul, trebuie depus, prin grija lichidatorilor, la oficiul registrului comerţului, pentru a fi înscris de îndată şi publicat în Monitorul Oficial al României [art. 252 alin. (1) lit. b)J. De asemenea, este supus publicităţii prin registrul comerţului şi Monitorul Oficial orice act ulterior care ar aduce schimbări cu privire la persoana lor sau la puterile conferite acestora.
Numai după îndeplinirea formalităţilor de mai sus lichidatorii vor depune semnătura în registrul comerţului şi vor exercita această funcţie [art. 252 alin. (2)].
Predarea gestiunii societăţii
Odată cu trecerea la faza lichidării se realizează şi predarea gestiunii de la organele de administrare şi conducere ale societăţii către lichidator. în conformitate cu prescripţiile art. 253 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, îndată după intrarea lor în funcţie, lichidatorii sunt obligaţi ca, împreună cu directorii şi administratorii, respectiv cu membrii directoratului societăţii, să facă un inventar şi să încheie un bilanţ.
în cazul societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, administratorii, respectiv membrii directoratului trebuie să prezinte lichidatorilor o dare de seamă asupra gestiunii pentru perioada cuprinsă între data ultimei situaţii financiare aprobate şi data începerii lichidării (art. 265 din lege).
Darea de seamă asupra gestiunii administratorilor, respectiv a directoratului, se va depune la oficiul registrului comerţului şi se va publica în Monitorul Oficial, împreună cu bilanţul final de lichidare.
Mai trebuie precizat că, potrivit prevederilor art. 253 alin. (4), lichidatorii sunt obligaţi să primească şi să păstreze patrimoniul societăţii, registrele ce li s-au încredinţat de administratori, de membrii directoratului şi actele societăţii. Lichidatorii sunt obligaţi, de asemenea, să ţină un registru cu toate operaţiunile lichidării, în ordinea datei lor.