locuinţă - suprafaţă locativă cu destinaţia de locuinţă care cuprinde suprafaţa locuibilă, dependinţele şi locurile împrejmuite ce ţin de aceasta. Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fară consimţământul persoanei care le foloseşte sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia constituie infracţiunea de violare de domiciliu. împiedicarea unei persoane de a folosi o locuinţă ori parte dintr-o locuinţă deţinută în baza unei hotărâri judecătoreşti constituie infracţiunea de nerepectare a hotărârilor judecătoreşti (art. 271 C. pen.). v. şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. ~ statornică - locuinţă având o anumită stabilitate. Persoana care nu are locuinţă statornică şi nici mijloace de trai şi care, deşi are capacitatea de a munci, nu prestează în mod obişnuit nici o muncă pentru întreţinerea sa, poate fi trasă la răspundere penală pentru infracţiunea de vagabondaj. v. şi vagabondaj.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Locuinţă
