Obligaţie legală de întreţinere
| Comentarii |
|
obligaţie legală de întreţinere - îndatorire care revine, în baza legii, unei persoane, de regulă în temeiul relaţiilor de rudenie, de a asigura altei persoane care se află în nevoie, cele necesare traiului (alimente, locuinţă, îmbrăcăminte, îngrijirea sănătăţii) în natură sau echivalent bănesc. Neîndeplinirea acestei obligaţii poate să constituie infracţiune, v. şi abandon de familie.
obligaţia legală de întretinere, Definiția și fundamentul obligaţiei legale de întreţinere. Reglementare, cadru legal. Felurile obligaţiei de întreţinere
Definiția obligaţiei legale de întreţinere.
Codul familiei nu conţinea un text anume care să definească obligaţia legală de întreţinere. În literatura juridică unii specialişti au încercat să definească această obligaţie, deducându-i conţinutul din reglementarea ei legală şi din finalitatea urmărită de legiuitor. Astfel, autori de prestigiu au definit obligaţia legală de întreţinere ca fiind „îndatorirea impusă de lege unei persoane de a presta altei persoane mijloacele necesare traiului”. O definiţie atât de succintă nu putea cuprinde însă toate elementele esenţiale ale acestei obligaţii. într-o altă formulare, s-a arătat că „obligaţia de întreţinere este îndatorirea prevăzută de lege în sarcina unei persoane de a presta mijloace de trai, în măsura posibilităţilor sale, altei persoane apropiate, indicată de lege, când aceasta se află în nevoie din cauza unei incapacităţi de a munci”.
Fundamentul obligaţiei de întreţinere.
Potrivit opiniei generale, obligaţia legală de întreţinere îşi are fundamentul în solidaritatea dintre membrii familiei, în afecţiunea reciprocă şi prietenia care îi leagă. Aceste legături reclamă ca membrii familiei să îşi acorde reciproc sprijin material când unii dintre ei se află în nevoie din cauza incapacităţii de a munci, iar alţii dintre ei îi pot ajuta. în spiritul acestor relaţii de solidaritate familială, sprijinul material se justifică şi după încetarea unor legături de familie, iar în anumite condiţii, şi între alte persoane apropiate, fără a face parte din familie.
În limbajul Codului civil român din 1864, îndatorirea de întreţinere pe care legea o prevedea între anumite persoane era numită atât obligaţie alimentară, cât şi obligaţie de întreţinere.
Denumirea de obligaţie alimentară evidenţiază caracterul preponderent alimentar al îndatoririi legale de întreţinere. Denumirea de obligaţie de întreţinere pe care o folosea Codul familiei şi care este preferată şi de literatura de specialitate şi practica judiciară este mai cuprinzătoare, deoarece noţiunea de întreţinere vizează tot ceea ce este necesar traiului, adică nu numai alimentaţia, ci şi îmbrăcăminte, locuinţă, medicamente, cele necesare îngrijirii sănătăţii etc.
Reglementare, cadru legal
Noul cod civil reglementează obligaţia legală de întreţinere în Titlul V al Cărţii a ll-a, sub denumirea generică „Obligaţia de întreţinere”.
Regulile de procedură aplicabile în litigiile privind materia obligaţiei de întreţinere se judecă după cele ale procesului civil obişnuit, iar hotărârile judecătoreşti date în materie de întreţinere sunt executorii de drept şi provizorii, ceea ce evidenţiază actualitatea obligaţiei de întreţinere.
Felurile obligaţiei de întreţinere.
Analizând dispoziţiile legale privitoare la obligaţia de întreţinere, rezultă că unele dintre aceste dispoziţii sunt de aplicaţie generală, adică privesc obligaţia de întreţinere fără deosebire de persoanele între care legea o prevede, pe când altele sunt de aplicaţie particulară, adică privesc numai obligaţiile de întreţinere dintre anumite persoane.
în literatura juridică s-a făcut astfel constatarea că legea reglementează o obligaţie de întreţinere în general, precum şi unele obligaţii distincte de întreţinere, care în anumite privinţe sunt supuse unor reguli ce le sunt specifice.
Sunt obligaţii de întreţinere distincte următoarele:
- obligaţia de întreţinere dintre soţi [art. 516 alin. (1) Noul Cod Civil]. Această obligaţie este distinctă, pentru că ea se execută în cadrul obligaţiei soţilor de a suporta cheltuielile căsniciei, precum şi pentru că implică unele cauze de incapacitate de a munci, cum ar fi starea de graviditate sau lehuzia soţiei ori faptul că unul dintre soţi este ocupat cu îngrijirea copiilor ş.a.;
- obligaţia de întreţinere dintre foştii soţi [art. 516 alin. (3) Noul Cod Civil]. Această obligaţie este diferită de obligaţia de întreţinere dintre soţi, prin faptul că ea are următoarele trăsături caracteristice: incapacitatea de muncă a fostului soţ care pretinde întreţinere trebuie să fi survenit înainte de căsătorie, în timpul acesteia sau în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, pensia de întreţinere se poate stabili până la o treime din venitul net din muncă al fostului soţ obligat la plata ei; fostul soţ vinovat de desfacerea căsătoriei este îndreptăţit la întreţinere numai timp de un an de la desfacerea acesteia; şi, în toate cazurile, dreptul la întretinere încetează prin recăsătorirea fostului soţ îndreptăţit la întreţinere;
- obligaţia de întreţinere a părinţilor faţă de copiii lor minori în cadrul ocrotirii părinteşti [art. 499 alin. (1) Noul Cod Civil]. Privită distinct de obligaţia care există în general între părinţi şi copii în mod reciproc, această obligaţie se înfăţişează ca o obligaţie unilaterală, cu un obiect mai extins faţă de acela al obligaţiei de întreţinere în general, deoarece cuprinde, pe lângă mijloacele necesare traiului, şi cheltuielile necesare pentru creşterea, educarea şi pregătirea profesională a copiilor;
- obligaţia persoanei care a luat spre creştere un copil fără să îl adopte. Este o obligaţie unilaterală (similară în conţinutul ei cu aceea a părinţilor faţă de copiii lor minori), ce incumbă persoanei care a luat un copil spre a-l creşte, fără a întocmi formele cerute de lege, precum şi moştenitorilor săi, în măsura valorii bunurilor moştenite, însă numai dacă părinţii fireşti ai copilului au murit, sunt dispăruţi ori sunt în nevoie. Această obligaţie, în cazul în care sunt mai mulţi moştenitori, este solidară, fiecare dintre ei contribuind la întreţinerea minorului proporţional cu valoarea bunurilor moştenite (art. 518 Noul Cod Civil);
- obligaţia de întreţinere dintre părintele vitreg şi copilul vitreg (art. 517 Noul Cod Civil). O astfel de obligaţie ia naştere în sarcina soţului părintelui firesc al copilului care a contribuit la întreţinerea acestuia, dar numai dacă părinţii fireşti ai copilului au murit, sunt dispăruţi ori sunt în nevoie. Copilului vitreg îi va reveni şi lui această obligaţie faţă de părintele vitreg, dar numai dacă acesta i-a acordat întreţinere timp de 10 ani.
Scopul obligaţiei de întreţinere.
După cum este şi firesc, scopul obligaţiei legale de întreţinere este de a asigura existenţa unor persoane aflate în nevoie din cauza incapacităţii de a munci, prin ajutorul acordat de către persoanele care le sunt apropiate. Acest scop fiind în acord cu interesele familiei şi ale societăţii, se poate spune că prin finalitatea lui are un caracter nu numai personal, ci şi social.
Natura juridică a obligaţiei de întreţinere.
întreţinerea datorată în temeiul legii este „o creanţă de tip special’, întrucât obligaţia există ca atare, independent de faptul dacă părţile doresc sau nu să intre într-un asemenea raport obligaţional, fiind izvorâtă din lege. Cadrul exerciţiului dreptului şi al obligaţiei de întreţinere este reglementat prin lege, iar întinderea ei în concret pentru fiecare caz se stabileşte, pe baza criteriilor legale, de către instanţa de judecată.
Configuraţia juridică proprie a obligaţiei legale de întreţinere rezultă şi din modul special şi specific în care ea încetează, adică atunci când dispar una sau amândouă variabilele în raport de care ea intră în exerciţiu.
Concluzia formulată de literatură în privinţa naturii juridice a obligaţiei în discuţie este că este o obligaţie legală, născându-se direct din lege, dacă sunt îndeplinite condiţiile pe care aceasta le prevede, şi se deosebeşte de obligaţia de întreţinere care există în temeiul unor convenţii, al unui testament ori al altor acte juridice.
