Ocrotirea minorului
Comentarii |
|
ocrotirea minorului, instituţie juridică cuprinzând ansamblul drepturilor şi obligaţiilor acordate, respectiv impuse de lege anumitor persoane sau organe, în scopul creşterii, educării şi formării copiilor conform intereselor generale ale societăţii. Se realizează sub diferite forme: o.m. de către părinţi (ocrotire părintească), o.m. prin tutelă şi o.m. în cazuri speciale [sin. protecţia copilului; v. şi ocrotire părintească; ocrotirea minorului prin tutelă; protecţia specială a copilului].
ocrotirea minorului, este reglementată în noul cod civil prin dispoziţiile generale ale Capitolului I din Titlul III „Ocrotirea persoanei fizice”, prin dispoziţiile Capitolului II despre „Tutela minorului” şi prin dispoziţiile Titlului IV „Autoritatea părintească” din Cartea a lll-a „Despre familie”.
Potrivit art. 104 Noul Cod Civil, orice măsură de ocrotire a persoanei fizice se stabileşte numai în interesul acesteia. La luarea unei măsuri de ocrotire trebuie să se ţină seama de posibilitatea persoanei fizice de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile cu privire la persoana şi bunurile sale.
Sunt supuşi unor măsuri speciale de ocrotire minorii şi cei care, deşi capabili, din cauza bătrâneţii, a bolii sau a altor motive prevăzute de lege nu pot să îşi administreze bunurile şi nici să îşi apere interesele în condiţii corespunzătoare.
Măsurile de ocrotire a minorului, potrivit cu art. 106 Noul Cod Civil, se realizează prin părinţi, prin instituirea tutelei, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecţie specială anume prevăzute de lege.
Procedurile privind ocrotirea minorului sunt, conform art. 107 Noul Cod Civil, de competenţa instanţei de tutelă şi de familie, stabilită potrivit legii.
ocrotirea minorului prin tutelă, formă a ocrotirii minorului cuprinzând ansamblul dispoziţiilor legale care reglementează regimul ocrotirii unor copii de către o altă persoană decât părinţii săi - persoană căreia i s-a atribuit funcţia de tutore - sub supravegherea, controlul şi îndrumarea autorităţii tutelare [v. şi tutela].