Plângere
| Comentarii |
|
plângere, mijloc procedural specific prin care se realizează controlul judecătoresc asupra măsurilor sau dispoziţiilor adoptate de unele organe cu activitate jurisdicţională, în cazurile prevăzute de lege. De exemplu, se va formula p. împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. în acest caz, p. se introduce la judecătorie; aceasta va pronunţa o hotărâre de respingere sau de admitere a p.; dacă admite p„ instanţa desfiinţează sau anulează, în totul sau în parte, procesul-verbal ori poate înlocui sancţiunea aplicată. împotriva hotărârii pronunţate de judecătorie se exercită calea de atac a recursului, care, în această materie, prezintă două particularităţi: este suspensiv de executare şi nu trebuie motivat în termenul de declarare, motivarea putând fi făcută şi verbal în faţa instanţei. P., recursul împotriva hotărârii prin care a fost soluţionată şi orice alte cereri incidente sunt scutite de taxă de timbru.
plângere, act de procedură având menirea de a semnala unei autorităţi publice producerea unei împrejurări, act sau fapt căruia legea îi acordă valoare juridică; sesizare. înregistrarea unei p. la autoritatea publică declanşează procedura prevăzută de legea care guvernează respectiva materie, soluţia urmând a fi comunicată celui care a depus plângerea şi celorlalte persoane interesate. P. poate declanşa, de cele mai multe ori, proceduri administrative, dar şi, în cazurile anume prevăzute de lege, proceduri jurisdicţionale. Soluţia pe care autoritatea publică a dat-o p. cu care a fost sesizată poate fi, de cele mai multe ori, contestată pe cale administrativă şi, în cele din urmă, în vederea asigurării dreptului constituţional al liberului acces la justiţie, poate fi adusă în faţa judecătorului competent. 1. în materia societăţilor comerciale. împotriva rezoluţiei directorului şi/sau persoanei sau persoanelor desemnate se poate formula p. în termen de 15 zile de la pronunţare pentru părţi şi de la data publicării rezoluţiei sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pentru orice alte persoane interesate. P. se depune şi se menţionează în registrul comerţului unde s-a făcut înregistrarea. în termen de 3 zile de la data depunerii, O.R.C. înaintează instanţei p. P. formulată împotriva rezoluţiilor directorului O.R.C. şi/sau persoanei sau persoanelor desemnate se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, în condiţiile dreptului comun. Instanţa soluţionează p. în complet alcătuit dintr-un singur judecător, în camera de consiliu, fără citare. Instanţa poate să solicite orice lămuriri şi dovezi părţii sau informaţii scrise autorităţilor competente. Hotărârea pronunţată în soluţionarea p. este executorie şi este supusă numai recursului (art. 6 din O.U.G. nr. 116/2009). 2. în materia persoanelor fizice autorizate. în cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile legale, directorul O.R.C. de pe lângă tribunal va dispune prin rezoluţie motivată respingerea cererii de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării pentru persoana fizică autorizată, precum şi a înregistrării declaraţiei-tip pe propria răspundere date conform Legii nr. 359/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Rezoluţiile directorului O.R.C. de pe lângă tribunal cu privire la înmatriculare şi orice alte înregistrări în registrul comerţului se execută de îndată, în baza lor efectuându-se înregistrările dispuse prin acestea, fără nicio altă formalitate (art. 11 din O.U.G. nr. 44/2008).
Împotriva rezoluţiei directorului O.R.C. de pe lângă tribunal se poate formula p. în termen de 15 zile de la pronunţare sau de la comunicare, după caz. P. se depune la judecătoria în a cărei rază teritorială se află sediul profesional al solicitantului şi se judecă în condiţiile dreptului comun. Instanţele judecătoreşti sunt obligate să trimită O.R.C., în termen de 15 zile de la data când au rămas irevocabile, copii legalizate de pe hotărârile irevocabile prin care au fost soluţionate p. împotriva rezoluţiilor directorului. Aplicarea rezoluţiilor directorului O.R.C. de pe lângă tribunal cu privire la înmatriculare şi orice alte înregistrări în registrul comerţului nu se suspendă în cursul judecăţii. Cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt scutite de taxa judiciară de timbru şi de timbru judiciar (art. 12 din O.U.G. nr. 44/2008, art. 7 din Legea nr. 26/1990). 3. în materia comerţului electronic. în baza unei p. formulate de orice persoană interesată, autoritatea publică poate obliga pe furnizorii de servicii să întrerupă, temporar sau permanent, transmiterea într-o reţea de comunicaţii ori stocarea informaţiei furnizate de un destinatar al serviciului respectiv, în special prin eliminarea informaţiei sau blocarea accesului la aceasta, accesul la o reţea de comunicaţii ori prestarea oricărui alt serviciu al societăţii informaţionale. P. poate fi făcută de către orice persoană care se consideră prejudiciată prin conţinutul informaţiei în cauză. P. sau sesizarea se întocmeşte în formă scrisă, cu arătarea motivelor pe care se întemeiază, şi va fi în mod obligatoriu datată şi semnată. P. nu poate fi înaintată dacă o cerere în justiţie, având acelaşi obiect şi aceleaşi părţi, a fost anterior introdusă. Decizia autorităţii trebuie motivată şi se comunică părţilor interesate în termen de 30 de zile de la data primirii plângerii sau a sesizării ori, dacă autoritatea a acţionat din oficiu, în termen de 15 zile de la data la care a fost emisă. împotriva acestei unei decizii persoana interesată poate formula contestaţie în termen de 15 zile de la comunicare, sub sancţiunea decăderii, la instanţa de contencios administrativ competentă. Cererea se judecă de urgenţă, cu citarea părţilor. Sentinţa este definitivă (art. 16 din Legea nr. 365/2002). V. serviciu al societăţii informaţionale, furnizor de servicii al societăţii informaţionale, destinatar al serviciului societăţii informaţionale.
plângere, definiţie: plângerea, ca mod de sesizare a organului de urmărire penală, reprezintă încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică referitoare la o vătămare care i s-a cauzat prin săvârşirea unei infracţiuni.
Plângerea trebuie să conţină numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, în ipoteza în care acesta este cunoscut, precum şi indicarea mijloacelor de probă.
Plângerea îndreptată la organul de urmărire penală, care nu cuprinde elementele de mai sus, se restituie petiţionarului pe cale administrativă, cu indicarea elementelor care lipsesc [art. 222 alin. (8) C. proc. pen..
Se consacră astfel la nivel legislativ refuzul de a primi o plângere, nemaiexistând, pentru organul judiciar, posibilitatea de a folosi conţinutul informaţional al unei plângeri incomplete sub forma sesizării din oficiu. Astfel, restituirea plângerii în vederea completării elementelor lipsă este obligatorie.
în cazul în care în urma săvârşirii infracţiunii s-a produs şi un prejudiciu, prin plângere trebuie să se indice în ce constă acesta, cine l-a suferit, întinderea pagubei, date cu privire la faptele prin care paguba a fost pricinuită şi manifestarea de voinţă făcută în sensul în care persoana vătămată înţelege sau nu să se constituie parte civilă în procesul penal.
O condiţie esenţială este aceea referitoare Ia faptul că plângerea trebuie să fie semnată de petiţionar; în caz contrar, lipsa semnăturii petiţionarului atrage după sine posibilitatea ca organul de urmărire penală să nu o ia în considerare, putând însă să o considere fie denunţ cu caracter anonim, fie, în temeiul acestei „atenţionări” ce nu îndeplineşte condiţiile plângerii, se poate sesiza din oficiu, dacă apreciază că există suficiente indicii cu privire la săvârşirea unei fapte penale.
Sub aspectul modalităţii în care poate fi făcută plângerea, aceasta poate să îmbrace atât forma scrisă, caz în care este obligatoriu să conţină toate elementele anterior precizate, însă sesizarea cu privire la săvârşirea unei/unor infracţiuni se poate realiza şi oral, respectiv printr-o relatare verbală făcută în faţa unui organ de cercetare penală. în acest din urmă caz, relatările efectuate de petiţionarul care aduce Ia cunoştinţă săvârşirea unor fapte reprobabile societăţii trebuie consemnate cu exactitate de organul în faţa căruia sunt efectuate, acesta având obligaţia de a întocmi un proces-verbal.
Legea nu obligă persoana vătămată prin infracţiune să indice în plângere şi încadrarea juridică a faptelor, fiind o obligaţie a organelor de cercetare penală de a stabili dacă, în raport de sesizarea făcută, sunt întrunite elementele constitutive ale
unei infracţiuni.
In ceea ce priveşte persoanele care pot fi titulare ale plângerii formulate în temeiul art. 222 C. proc. pen., legea dispune că plângerea poate fi făcută de:
a) persoana căreia i s-a cauzat o vătămare prin infracţiune; în această situaţie, persoana vizată trebuie să îndeplinească condiţia capacităţii depline de exerciţiu, respectiv să aibă peste 18 ani şi să beneficieze de exerciţiul drepturilor sale legale, în sensul de a nu fi subiectul vreunei interdicţii legale; în ipoteza în care persoana căreia i s-a cauzat o vătămare ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni este o persoană cu capacitate de exerciţiu restrânsă (minor cu vârsta între 14 şi 18 ani), plângerea poate fi formulată de aceasta, însă trebuie încuviinţată de persoanele prevăzute de legea civilă (părinte, tutore, curator);
b) mandatar, în această situaţie, mandatul acordat de persoana căreia i s-a cauzat vătămarea prin săvârşirea infracţiunii unui terţ care este împuternicit să formuleze plângere în temeiul dispoziţiilor art. 222 C. proc. pen. dobândeşte caracter special, în sensul că întinderea sa se referă strict la aspecte legate de sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la faptele antisociale care îmbracă forma infracţiunilor; în ipoteza în care plângerea se formulează prin mandatar, procura notarială care atestă mandatul dat în acest sens titularului plângerii trebuie să rămână ataşată plângerii, pentru a se face astfel dovada calităţii sale de mandatar;
c) substituita procesuali pot formula, de asemenea, plângere în temeiul art. 222 C. proc. pen. In unele cazuri, legea autorizează anumite persoane să exercite un drept procesual în interesul unei persoane. Potrivit art. 222 C. proc. pen., plângerea la organele de urmărire penală se poate face şi de către unul dintre soţi pentru celălalt soţ sau de către copilul major pentru părintele său. Astfel, persoana care intentează proces în numele său, dar în interesul altei persoane, are calitatea de substituit procesual. În literatura de specialitate s-a opinat în sensul că întinderea atribuţiilor şi însăşi calitatea de substituit procesual nu pot proveni decât în temeiul legii şi se pot referi la actele pe care aceasta le autorizează în mod expres. Totuşi,
în ipoteza anterior enunţată, când plângerea e făcută de un soţ pentru celălalt soţ sau de copilul major pentru părinţi, persoana vătămată prin infracţiune poate declara că nu îşi însuşeşte plângerea, situaţie în care înscrisul respectiv nu poate fi luat în considerare ca fiind o veritabilă plângere în condiţiile art. 222 C. proc. pen.;
d) reprezentanţii legali pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu (este vorba despre minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani şi de persoana care a fost pusă sub interdicţie printr-o hotărâre judecătorească). în ipoteza în care reprezentantul legal a formulat plângere în temeiul art. 222 C. proc. pen. în numele persoanei cu capacitate restrânsă de exerciţiu, plângerea nu este valabilă, având în vedere că legea stabileşte că reprezentantul legal are dreptul numai să încuviinţeze persoanei cu capacitate restrânsă să facă plângere, el neputându-se substitui lipsei de iniţiativă a acesteia în sensul de a formula plângere în condiţiile art. 222 C. proc. pen.
Plângerea greşit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată se trimite pe cale administrativă organului competent [art. 222 alin. (7) C. proc. pen.].
Având un caracter extraprocesual şi nefiind soluţii de desesizare, trimiterea pe cale administrativă a plângerii organului competent şi restituirea acesteia pentru completarea elementelor lipsă nu sunt supuse controlului judiciar prin instituţia plângerii prevăzute de art. 275-278 C. proc. pen., întrucât aceasta se referă la acte sau măsuri de urmărire penală.
Cu atât mai mult, aceste măsuri nu pot face obiectul procedurii speciale prevăzute în art. 2781 C. proc. pen., întrucât nu se circumscriu soluţiilor de netrimitere în judecată.
Totuşi, dacă împotriva măsurii de trimitere a plângerii la organul competent sau de restituire a plângerii în vederea completării, persoana nemulţumită, respectiv petiţionarul, formulează plângere la procuror sau la instanţa de judecată, aceasta trebuie respinsă ca inadmisibilă.
Pentru a se evita declanşarea a două proceduri judiciare având ca obiect aceeaşi faptă săvârşită în spaţiul european, în art. 222 alin. (9) C. proc pen s-a stipulat că în situaţia în care plângerea este întocmită de către o persoană care locuieşte pe teritoriul României, cetăţean român, străin sau persoană fără cetăţenie, prin care se sesizează săvârşirea unei infracţiuni pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, organul judiciar este obligat să o primească şi să o transmită organului competent din ţara pe teritoriul căruia a fost comisă infracţiunea, caz în care se aplică în mod corespunzător regulile privind cooperarea judiciară în materie penală.
plângere - încunoştinţare făcută de o persoană fizică sau juridică ce a suferit o vătămare prin infracţiune. Este un mod de sesizare a organului de urmărire penală. Plângerea se face în scris sau oral (în acest ultim caz consemnându-se într-un proces-verbal de organul care o primeşte) de către persoana vătămată; în numele acesteia mai pot face plângere unii subiecţi procesuali (unul din soţi pentru celălalt soţ; copilul major pentru părinte; reprezentantul legal pentru persoanele lipsite de capacitate şi mandatarii). ~prealabilă - plângerea pe care, în cazul anumitor infracţiuni, prevăzute de lege, trebuie să o formuleze persoana vătămată, ca o condiţie pentru punerea în mişcare a acţiunii penale. în aceste cazuri, lipsa plângerii prealabile sau retragerea ei înlătură răspunderea penală. ~ directă - plângerea care se adresează instanţei de judecată. ~ împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală - plângere pe care o poate face orice persoană nemulţumită de măsurile şi actele de urmărire penală, dacă prin aceasta s-a adus o vătămare intereselor sale legitime. Plângerea se adresează procurorului care supraveghează activitatea organului de cercetare penală, care este obligat să o rezolve în termenul legal prevăzut de la primire.
