Principiul dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil

principiul dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, regula potrivit căreia soluţionarea cauzelor de către instanţele judecătoreşti trebuie să se facă cu respectarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea, dreptul la apărare, egalitatea, şi într-un termen care să nu determine lipsa de interes a cererii. Acest principiu este consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, de art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicată, care prevede că părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum şi de art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, potrivit căruia toate persoanele au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, de către o instanţă imparţială şi independentă, constituită potrivit legii. Cât priveşte aspectul privitor la necesitatea ca procesul să fie echitabil, întrucât Convenţia nu defineşte termenul „echitabil", în doctrină s-a arătat că această cerinţă trebuie interpretată în sensul de a se asigura respectarea unor principii fundamentale precum contradictorialitatea, dreptul la apărare, egalitatea, iar respectarea cerinţei ca soluţionarea cauzelor să aibă loc într-un termen rezonabil trebuie apreciată de la caz la caz, în funcţie de durata procedurii, natura pretenţiilor, complexitatea procesului, dificultatea dezbaterilor, încărcarea rolului instanţei, exercitarea căilor de atac etc., astfel încât până la soluţionarea finală a cererii aceasta să nu ajungă lipsită de interes. în calculul termenului rezonabil trebuie să se ţină seama şi de durata soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate. Deşi Codul nostru de procedură civilă nu consacră în mod expres principiul operativităţii, există o serie de prevederi prin care se urmăreşte realizarea acestui principiu. Astfel: în pricinile urgente, înmânarea citaţiei poate avea loc cu mai puţin de 5 zile înaintea termenului de judecată; pentru soluţionarea cererii de preschimbare a termenului luat în cunoştinţă sau pentru care au fost emise citaţiile, părţile vor fi citate în termen scurt; amânarea judecăţii în temeiul învoielii părţilor poate fi dispusă o singură dată în cursul instanţei; instanţa poate da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată; pronunţarea se poate amâna pentru cel mult şapte zile. 

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Principiul dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil




Simion Scurtu 15.03.2023
Instanta de judecata a examinat cauza contencios administrativ înlipsa dosarului și actului administrativ.
Răspunde
Marin Georgeta 20.03.2022
Nu știu de ce fiul meu este condamnat ,,, aș. Dori un proces echitabil pentru soluționarea cauzei,
Răspunde
Maria hourani 20.01.2022
Nu am primit hot acasa si ca sa nu pird termenul intro cale de atac nu stiu daca sa depasit ex mi sa spus ca pe 2dec 2021 sa redactat si pe 3 dec sa trimis dar nu a ajuns asa lca la sfirsitul luni dec si inceputul lunii ian 2022 am cerut imformatii am facut sesizare pt ca nu am primit raspuns exact si am cerut sa mi se trimita hot prin e-mail nu mi sa trimis am revenit si am primit in schimb o scrisoare pe 5/1/2022si ma anuntat sa ma prezint sa iau actele de procedura in extenso sa platesc daca vreau sa mentionez definitiva insa eu am declarat apel repunerea in termenul de apel nu stiu daca
Citește mai mult este depasit termenul daca ma incadrez in termen sau sa depasit daca am procedat corect va rog respectuos daca vreti sa-mi dati un raspuns in acest sens
Va multumesc
Răspunde