Principiul interesului superior al copilului
| Comentarii |
|
principiul interesului superior al copilului, principiu consacrat prin Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, conform căruia interesul copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti. P.i.s.c. este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului, altor reprezentanţi legali ai săi, precum şi oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal. Acest principiu ocroteşte toate categoriile de copii, adică: copiii cetăţeni români aflaţi pe teritoriul României; copiii cetăţeni români aflaţi în străinătate; copiii fără cetăţenie aflaţi pe teritoriul României; copiii care solicită sau beneficiază de o formă de protecţie în condiţiile reglementărilor legale privind statutul şi regimul refugiaţilor în România; copiii cetăţeni străini aflaţi pe teritoriul României, în situaţii de urgenţă constatate, în condiţiile legii speciale, de către autorităţile publice române competente. în sensul acestei legi, prin copil se înţelege persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu.
principiul respectării interesului superior al copilului, importanţa protejării intereselor copilului a determinat nu numai includerea acestui principiu în unele acte internaţionale cu caracter general (art. 24 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 10 pct. 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale), ci şi încheierea unei convenţii globale cu acest obiect, şi anume Convenţia ONU din 1989 cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990. Prin implementarea prevederilor Convenţiei ONU din 1989, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 dispune că prevederile sale şi orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului, precum şi orice act juridic emis sau încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului.
Principiul interesului superior al copilului este distinct de principiul exercitării drepturilor şi îndeplinirii îndatoririlor părinteşti în interesul copiilor care constituie doar o aplicaţie specială, în materia autorităţii părinteşti.
Principiul ocrotirii intereselor copilului a fost consacrat şi de art. 48 alin. (3) şi art. 49 din Constituţie şi este dezvoltat în Codul civil, în art. 263 şi art. 264 C. civ.
Astfel, art. 263 alin. (1)-(4) C. civ. enunţă principiul fundamental care stă la baza tuturor măsurilor privitoare la copii, respectiv respectarea interesului superior al copilului:
„(1) Orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului.
(2) Pentru rezolvarea cererilor care se referă la copii, autorităţile competente sunt datoare să dea toate îndrumările necesare pentru ca părţile să recurgă la metodele de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă.
(3) Procedurile referitoare la relaţiile dintre părinţi şi copii trebuie să garanteze că dorinţele şi interesele părinţilor referitoare la copii pot fi aduse la cunoştinţa autorităţilor şi că acestea ţin cont de ele în hotărârile pe care le iau.
(4) Procedurile privitoare la copii trebuie să se desfăşoare într-un timp rezonabil, astfel încât interesul superior al copilului şi relaţiile de familie să nu fie afectate".
Textul are corespondent în reglementarea anterioară Codului civil, respectiv în prevederile art. 2 şi art. 6 lit. a) ale Legii nr. 272/2004, care au transpus principiile cuprinse în Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului.
De asemenea, ca şi garanţie a respectării interesului superior al copilului în toate procedurile judiciare sau administrative, art. 264 C. civ. consacră principiul ascultării copilului:
„(1) în procedurile administrative sau judiciare care îl privesc, ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. Cu toate acestea, poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă consideră că acest lucru este necesar pentru soluţionarea cauzei.
(2) Dreptul de a fi ascultat presupune posibilitatea copilului de a cere şi a primi orice informaţie, potrivit cu vârsta sa, de a-şi exprima opinia şi de a fi informat asupra consecinţelor pe care le poate avea aceasta, dacă este respectată, precum şi asupra consecinţelor oricărei decizii care îl priveşte.
(3) Orice copil poate cere să fie ascultat, potrivit prevederilor alin. (1) şi (2). Respingerea cererii de către autoritatea competentă trebuie motivată.
(4) Opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare în raport cu vârsta şi cu gradul său de maturitate.
(5) Dispoziţiile legale speciale privind consimţământul sau prezenţa copilului, în procedurile care îl privesc, precum şi prevederile referitoare la desemnarea de către instanţă a unui reprezentant în caz de conflict de interese rămân aplicabile".
Şi acest text are corespondent în dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 272/2004.
