Proba căsătoriei
| Comentarii |
|
proba căsătoriei, potrivit art. 292 C. civ., căsătoria se dovedeşte cu actul de căsătorie şi prin certificatul de căsătorie eliberat pe baza acestuia. Cu toate acestea, în situaţiile prevăzute de lege, căsătoria se poate dovedi cu orice mijloc de probă.
De asemenea, art. 12 din Legea nr. 119/1996 prevede că starea civilă se dovedeşte cu actele întocmite în registrele de stare civilă, precum şi cu certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora.
Cu toate acestea, dovada căsătoriei se poate face cu orice mijloace de probă, în următoarele situaţii:
A. Inexistenţa registrelor de stare civilă. Acest caz este prevăzut expres de art. 103 lit. a) C. civ.
B. Reconstituirea sau întocmirea ulterioară a actului de căsătorie. Potrivit art. 52 din Legea nr. 119/1996, reconstituirea actelor de stare civilă se poate face, la cerere, dacă:
a) registrele de stare civilă au fost pierdute sau distruse, în totalitate ori în parte;
b) actul de stare civilă a fost întocmit în străinătate şi nu poate fi procurat certificatul ori extrasul de pe acest act.
Aceste cazuri sunt prevăzute şi de art. 103 lit. b) şi c) C. civ., ca fiind cazuri în care starea civilă poate fi dovedită cu orice mijloace de probă.
Potrivit art. 53 din Legea nr. 119/1996, întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă se poate cere dacă:
a) întocmirea actului de naştere sau de deces a fost omisă sau refuzată, deşi au fost depuse actele necesare întocmirii acestuia;
b) întocmirea actului de căsătorie a fost omisă sau refuzată, deşi a fost luat consimţământul soţilor de către ofiţerul de stare civilă.
Tot astfel, potrivit art. 103 lit. d) C. civ., starea civilă poate fi dovedită cu orice mijloc de probă, dacă întocmirea actului de stare civilă a fost omisă sau, după caz, refuzată.
Cererea de reconstituire sau întocmire ulterioară a actului de căsătorie se soluţionează potrivit procedurii prevăzute de art. 54 din Legea nr. 119/1996.
Astfel, potrivit art. 54 alin. (1), cererea de reconstituire sau de întocmire ulterioară a unui act de stare civilă, însoţită de documentele doveditoare, se depune la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau la ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale competente să întocmească actul. în situaţiile prevăzute la art. 52 lit. b), când actul de stare civilă a fost întocmit în străinătate şi nu poate fi procurat certificatul ori extrasul de pe acest act, cererea se depune la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau la ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale pe a cărei rază se află domiciliul persoanei interesate. Cererea se soluţionează în termen de 30 de zile, cu avizul prealabil al serviciului public comunitar judeţean de evidenţă a persoanei, prin dispoziţie a primarului, care se comunică solicitantului în termen de 10 zile de la emitere.
Articolul 54 alin. (2) prevede că dispoziţia primarului prin care se soluţionează cererea poate fi contestată la instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială îşi are sediul autoritatea emitentă.
în ceea ce priveşte competenţa materială a instanţei de judecată, se poate discuta dacă sunt aplicabile prevederile art. 9 din Legea nr. 119/1996, potrivit cărora, în cazul în care ofiţerul de stare civilă refuză să întocmească un act sau să înscrie o menţiune ce intră în atribuţiile sale, persoana nemulţumită poate sesiza judecătoria în raza căreia domiciliază, sau dacă nu cumva competenţa materială aparţine instanţei de contencios administrativ, potrivit Legii nr. 554/2004. Considerăm că nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 554/2004, chiar dacă art. 54 alin. (2) se referă generic la „instanţa judecătorească”, fără trimitere la art. 9 din Legea nr. 119/1996.
Articolul 9 din Legea nr. 119/1996 reglementează o competenţă specială, atât din punct de vedere material (judecătoria), cât şi din punct de vedere teritorial (instanţa judecătorească în raza căreia domiciliază persoana nemulţumită), constituind astfel o normă cadru în materia actelor de stare civilă, derogatorie de la Legea nr. 554/2004. Raţiunea art. 54 alin. (2) a fost aceea de a indica doar competenţa teritorială a instanţei de judecată, soluţia fiind diferită faţă de aceea din art. 9 numai sub acest aspect, respectiv competenţa teritorială nu mai aparţine instanţei de la domiciliul persoanei nemulţumite, ci instanţei în a cărei rază teritorială îşi are sediul autoritatea emitentă. Articolul 54 alin. (2) constituie, aşadar, o normă specială în raport cu art. 9, sub aspectul competenţei teritoriale. însă, în ceea ce priveşte competenţa materială, considerăm că aceasta aparţine tot judecătoriei. Soluţia este şi raţională, având în vedere că întocmirea ulterioară şi reconstituirea intră în sfera generică a noţiunii de „întocmire”, consacrată de art. 9 din Legea nr. 119/1996.
în schimb, considerăm că sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 554/2004 în ceea ce priveşte termenul în care poate fi formulată contestaţia împotriva deciziei primarului (art. 11 din Legea nr. 554/2004), având în vedere faptul că Legea nr. 119/1996 nu cuprinde dispoziţii speciale în această privinţă.
C. Dovada căsătoriei se face de un terţ care urmăreşte un interes patrimonial. Alte situaţii. Acest caz nu este expres prevăzut de lege, dar este subînţeles, fiind o aplicaţie generală a principiului potrivit căruia, într-un asemenea caz, terţul poate face dovada cu orice mijloc de probă, întrucât pentru terţ căsătoria are valoarea juridică a unui simplu fapt juridic. De exemplu, în cazul unui contract de întreţinere încheiat între foştii soţi sub condiţia rezolutorie a recăsătoririi fostului soţ creditor, fostul soţ debitor va putea dovedi cu orice mijloc de probă recăsătorirea creditorului. De asemenea, se poate face proba căsătoriei cu orice mijloc de probă în cazul în care, în cadrul unui proces, se urmăreşte înlăturarea soţului de la a fi ascultat ca martor.
