Refuzul notarului public de a îndeplini un act

refuzul notarului public de a îndeplini un act, sintagmă ce desemnează situaţia în care notarul public poate refuza, în condiţiile legii, instrumentarea unui act notarial. 1) Potrivit legii, notarul public va refuza întocmirea actului solicitat în cazul în care acesta este contrar legii şi bunelor moravuri. Dacă înscrisul prezentat are un conţinut îndoielnic, iar notarul public nu poate refuza instrumentarea actului, va atrage atenţia părţilor asupra consecinţelor juridice la care se expun şi va face menţiune expresă în act; dacă partea se opune la inserarea menţiunii, notarul public va refuza întocmirea lui. încheierea de respingere se va da numai dacă părţile stăruie în cerere, după ce li s-a atras atenţia asupra faptului că actul solicitat este contrar legii sau bunelor moravuri. încheierea va cuprinde şi motivarea refuzului, calea de atac la judecătorie şi termenul de exercitare. 2) îndeplinirea actului notarial poate fi respinsă şi pentru următoarele motive: a) solicitarea lucrărilor în afara orelor de lucru, cu excepţia cazului în care întocmirea actului nu suferă amânare din motive obiective; b) neprezentarea documentaţiei necesare sau prezentarea ei incompletă; c) neplata taxelor şi a onorariului stabilit; d) imposibilitatea identificării părţilor sau lipsa lor de discernământ. 3) împotriva încheierii de respingere, partea nemulţumită poate introduce plângere [v. şi plângere împotriva refuzului notarului public de a îndeplini un act notarial]. 

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Refuzul notarului public de a îndeplini un act




Bajenaru Daniela 9.04.2019
Am fost refuzata de o dna Notar Public ,dupa doua programari (-prima pentru a stii ce acte trebuiesc,iar a doua,cand am venit cu toate actele),de a ne elibera un Certificat care sa ateste calitatea de mostenitori ai unor terenuri pe care tatal meu decedat le detinea in cota de 1/3 in devalmasie cu sora si fratele lui,de la parinti lui(bunicii paterni),pe motiv ca nu am facut si succesiunea la casa construita de tata si mama mea,care este inca in viata!An fost dati afara din Biroul Notarial ,sub amenintarea ca o sa cheme Politia???,fara sa ni se dea copia legalizata dupa Titlurile de
Citește mai mult proprietate in original ,pe care o lasase in cabinetul dnei notar, matusa care locuia in acelasi bloc , singura care detinea in original aceste titluri!Mentionez ca tata a decedat in 2003 iar de atunci matusa refuza sa comunice cu noi,pe cale amiabila!As vrea sa depun o plangere impotriva acestui comportament, nelegal ,al dnei notar!
Răspunde
sas anca 23.01.2018
Prietenul meu are o succesiune la un notar,si acest notar dupa ce ca nu a inteles din prima ce i se cere..si de 5 luni asteaptam sa se termine succesiunea..ne spune acum ca nu se poate face daca partile care renunta la mostenire nu sunt in tara,ceea ce nu este adevarat,sunt posibilitati din cate stiu si m-am interesat,dar el refuza..avem scrisa dovada in care scrie refuzul lui.
Răspunde