Risc asigurat
| Comentarii |
|
risc asigurat, evenimentul descris în contractul de asigurare care, dacă se produce, dă naştere obligaţiei asigurătorului de plată a indemnizaţiei de asigurare. Prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea r.a., să plătească asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit despăgubirea ori suma asigurată, denumită indemnizaţie, rezultată din contractul de asigurare încheiat în condiţiile legii, în limitele şi la termenele convenite (art. 9 din Legea nr. 136/1995). Persoana care încheie asigurarea este obligată să răspundă în scris la întrebările formulate de asigurător şi, de asemenea, să declare, la data încheierii contractului, orice informaţii sau împrejurări pe care le cunoaşte şi care sunt, în mod obiectiv, esenţiale pentru evaluarea riscului. Dacă împrejurările esenţiale privind riscul se modifică în cursul executării contractului, asiguratul este obligat să comunice în scris asigurătorului schimbarea (art. 13 din Legea nr. 136/1995). Dacă, înainte de a începe obligaţia asigurătorului, r.a. s-a produs sau producerea lui a devenit imposibilă, precum şi în cazul în care, după începerea obligaţiei asigurătorului, producerea r.a. a devenit imposibilă, contractul se reziliază de drept, iar în eventualitatea în care asiguratul sau contractantul asigurării a plătit toată prima sau o parte din aceasta, acesta este îndreptăţit să o recupereze proporţional cu perioada neexpirată a contractului de asigurare. Diferenţa dintre prima plătită şi cea calculată în funcţie de perioada în care contractul de asigurare a fost în vigoare se restituie asiguratului sau contractantului asigurării numai în cazurile în care nu s-au plătit ori nu se datorează despăgubiri pentru evenimente produse în perioada de valabilitate a asigurării (art. 14 din Legea nr. 136/1995). Asiguratul este obligat să comunice asigurătorului producerea r.a., în termenul prevăzut în contractul de asigurare.
în caz de neîndeplinire a acestei obligaţii, asigurătorul are dreptul să refuze plata indemnizaţiei, dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat şi întinderea pagubei. Comunicarea producerii r.a. se poate face şi către brokerul de asigurare care, în acest caz, are obligaţia de a face la rândul său comunicarea către asigurător, în termenul prevăzut în contractul de asigurare (art. 19 din Legea nr. 136/1995). în cazurile stabilite prin contractul de asigurare, în asigurările de bunuri şi de răspundere civilă, asigurătorul nu datorează indemnizaţie, dacă r.a. a fost produs cu intenţie de către asigurat sau către beneficiar ori de către un membru din conducerea persoanei juridice asigurate, care lucrează în această calitate. Aceste dispoziţii se aplică, dacă părţile convin, şi în cazul în care r.a. a fost produs de către: persoanele fizice majore care, în mod statornic, locuiesc şi gospodăresc împreună cu asiguratul sau beneficiarul; prepuşii asiguratului sau ai beneficiarului, în cazul producerii r.a., asigurătorul va plăti indemnizaţia de asigurare în condiţiile prevăzute de contractul de asigurare. în situaţia în care părţile nu se înţeleg asupra cuantumului indemnizaţiei de asigurare, suma care nu face obiectul litigiului va fi plătită de asigurător înainte ca acesta să se fi soluţionat prin negocieri sau de către instanţa judecătorească (art. 20 din Legea nr. 136/1995).
1. în asigurarea de bunuri, asigurătorul se obligă ca la producerea r.a. să plătească asiguratului, beneficiarului desemnat al asigurării sau altor persoane în drept o despăgubire (art. 24 din Legea nr. 136/1995). Asiguratul este obligat să întreţină bunul asigurat în bune condiţii şi în conformitate cu dispoziţiile legale, în scopul prevenirii producerii r.a. Asigurătorul are dreptul să verifice modul în care bunul asigurat este întreţinut. în cazurile prevăzute în condiţiile de asigurare, la producerea riscului, asiguratul este obligat să ia, pe seama asigurătorului şi în cadrul sumei la care s-a făcut asigurarea, potrivit cu împrejurările, măsuri pentru limitarea pagubelor (art. 26 din Legea nr. 136/1995). Despăgubirile ce se plătesc de asigurător se stabilesc în funcţie de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat. Despăgubirile nu pot depăşi valoarea bunului din momentul producerii r.a., cuantumul pagubei şi nici suma la care s-a făcut asigurarea. în contractul de asigurare poate fi stipulată o clauză conform căreia asiguratul rămâne propriul său asigurător pentru o franşiză sau o sumă determinată care nu se despăgubeşte de către asigurător (art. 27 din Legea nr. 136/1995). în cazul existenţei mai multor asigurări încheiate pentru acelaşi bun, fiecare asigurător este obligat la plată, proporţional cu suma asigurată şi până la concurenţă acesteia, fără ca asiguratul să poată încasa o despăgubire mai mare decât prejudiciul efectiv, consecinţă directă a riscului. Asiguratul are obligaţia să declare existenţa altor asigurări pentru acelaşi bun la asiguratori diferiţi, atât la încheierea contractului de asigurare, cât şi pe parcursul executării acestuia (art. 29 din Legea nr. 136/1995).
2. în cazul asigurărilor de viaţă, asigurărilor de accidente şi boală şi asigurărilor de sănătate, asigurătorul se obligă ca, la producerea r.a., definit conform condiţiilor contractului de asigurare, să plătească o indemnizaţie de asigurare. Asigurarea în vederea unui risc privind o altă persoană decât aceea care a încheiat contractul de asigurare se poate încheia potrivit contractului de asigurare. în acest caz, persoana care a încheiat contractul de asigurare are calitatea de contractant al asigurării. Un asigurat care a încheiat un contract de asigurare de viaţă individual trebuie să aibă la dispoziţie o perioadă de 20 de zile de la data semnării contractului de către asigurător, în intervalul căreia poate să denunţe acel contract. Aceste prevederi nu se aplică contractelor de acest tip cu o durată de 6 luni sau mai mică (art. 31 din Legea nr. 136/1995). Asigurătorul nu datorează indemnizaţia de asigurare, dacă r.a. a fost produs prin sinuciderea asiguratului în termen de 2 ani de la încheierea contractului de asigurare sau prin comiterea cu intenţie de către asigurat ori beneficiar a unor fapte grave prevăzute în contractul de asigurare. Dacă un beneficiar a produs intenţionat decesul asiguratului, indemnizaţia de asigurare se plăteşte celorlalţi beneficiari desemnaţi sau, în lipsa acestora, moştenitorilor legali ai asiguratului (art. 35 din Legea nr. 136/1995).
3. Asigurările de credite şi garanţii au ca obiect acoperirea riscurilor de insolvabilitate generală, de credit de export (cu excepţia celor reglementate prin legi speciale), de vânzare cu plata preţului în rate, de credit ipotecar, de credit agricol, precum şi de garanţii directe sau indirecte. La încheierea acestor tipuri de contracte, prin metoda folosită în evaluarea riscurilor de credit şi a riscului la subscrierea unei garanţii, trebuie să rezulte că asiguratul îndeplineşte condiţiile necesare pentru a putea fi angajată răspunderea asigurătorului. Dacă s-a convenit ca printr-un contract de asigurare directă de credite şi garanţii să se acopere riscul neplăţii de către un debitor al asiguratului pentru un credit acordat acestuia, asigurătorul nu poate condiţiona acordarea indemnizaţiei de asigurare de începerea acţiunii de recuperare a prejudiciului, inclusiv prin executare silită, de la respectivul debitor. Urmărirea debitorului dintr-un contract de credit pentru îndeplinirea condiţiilor prevăzute în acesta, inclusiv de plată la scadenţă a creditului, înainte de producerea riscului asigurat sau învestirea cu formulă executorie a unui contract de credit bancar, precum şi a garanţiilor reale şi personale, după producerea r.a., nu constituie acţiune de recuperare a prejudiciului în sensul celor arătate mai sus (art. 44^1 din Legea nr. 136/1995). Dacă nu s-a convenit altfel prin contractul de asigurare, indemnizaţia pentru asigurarea împotriva riscului de pierderi financiare va cuprinde atât dauna efectivă, cât şi pierderea de profit, precum şi cheltuielile generale şi cele decurgând direct sau indirect din producerea riscului asigurat (art. 44^2 din Legea nr. 136/1995).
4. In materia asigurării obligatorii pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/ înregistrării în România, precum şi tramvaie, au obligaţia să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente. Asigurarea obligatorie RCA acoperă toate pagubele patrimoniale şi nepatrimoniale suferite de către terţ ca urmare a producerii accidentului de vehicul (vătămare corporală, deces, pagube materiale, pagube consecinţă a lipsei de folosinţă a vehiculului avariat).
5. în materia asigurării obligatorii de locuinţe. Riscurile care se asigură obligatoriu prin poliţa de asigurare împotriva dezastrelor naturale (PAD) sunt daunele produse construcţiilor cu destinaţia de locuinţă de oricare dintre formele de manifestare a dezastrului, ca efect direct sau indirect al producerii dezastrului natural (art. 6 din Legea nr. 260/2008). Riscul asigurat poate fi subscris de doi sau mai mulţi asigurători, prin operaţiunea de coasigurare, fiecare asigurător asumându-şi o cotă-parte din risc şi răspunzând faţă de asigurat numai în limita sumei pentru care s-a angajat prin contract (art. 451 din Legea nr. 136/1995). Dispersia consecinţelor producerii r.a. se poate realiza prin operaţiunea de reasigurare. Prin această operaţiune, de asigurare a unui asigurător de către alt asigurător (primul fiind reasigurat, iar al doilea, reasigurător): i) asigurătorul, în calitate de reasigurător, primeşte prime de reasigurare, în schimbul cărora contribuie, potrivit obligaţiilor preluate, la suportarea indemnizaţiilor pe care reasiguratul le plăteşte la producerea riscului care a făcut obiectul reasigurării; ii) asigurătorul, în calitate de reasigurat, cedează prime de reasigurare, în schimbul cărora reasigurătorul contribuie, potrivit obligaţiilor preluate, la suportarea indemnizaţiilor pe care reasiguratul le plăteşte la producerea riscului care a făcut obiectul reasigurării; iii) prin operaţiunea de retrocesiune reasigurătorul poate ceda, la rândul său, o parte din riscul acceptat (art. 46 din Legea nr. 136/1995). Reasigurarea nu stinge obligaţiile asigurătorului şi nu stabileşte nici un raport juridic între asigurat şi reasigurător (art. 47 din Legea nr. 136/1995). Operaţiunile de reasigurare completează activitatea de asigurare prin cedarea şi primirea unor riscuri pe piaţa internă şi internaţională de asigurări. în operaţiunile de reasigurare, raporturile dintre reasigurat şi reasigurător, drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi se stabilesc prin contractul de reasigurare (art. 6 din Legea nr. 136/1995). V. asigurare, contractant al asigurării, asigurat, asigurător, beneficiar al asigurării, suma asigurată, indemnizaţie de asigurare, primă de asigurare, broker de asigurare, coasigurare, reasigurare, retrocesiune, poliţă de asigurare împotriva dezastrelor naturale (PAD), asigurare obligatorie pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.
risc asigurat, eveniment cu urmări dăunătoare, posibil să se producă în viitor, împotriva căruia o persoană fizică sau juridică se asigură - în sensul că îşi ia măsuri de protecţie materială, creându-şi posibilitatea de a fi despăgubită - încheind un raport juridic de asigurare.
risc asigurat, prin riscul sau pericolul asigurat se înţelege un eveniment viitor, posibil dar incert, prevăzut în contract, la care sunt expuse bunurile ori patrimoniul sau viaţa ori sănătatea unei persoane (incendiu, inundaţie, moarte, despăgubiri datorate terţilor).
Riscul asigurat are o semnificaţie diferită de noţiunea de risc din dreptul comun. în dreptul comun, noţiunea de risc este întâlnită mai cu seamă în materia vânzării şi priveşte suportarea pieirii totale sau parţiale a lucrului vândut în operaţiunea de transmitere a proprietăţii de la vânzător la cumpărător.
Riscul este un element esenţial al contractului de asigurare, inexistenţa acestuia atrage încetarea contractului. Codul civil, în art. 2205, dispune „contractul de asigurare se desfiinţează de drept în cazul în care, înainte ca obligaţia asigurătorului să înceapă a produce efecte, riscul asigurat s-a produs ori producerea acestuia a devenit imposibilă, precum şi dacă, după ce obligaţia menţionată a început să producă efecte, intervenirea riscului asigurat a devenit imposibilă.
Conduita asiguratului cu privire la riscul asigurat are şi ea o importanţă deosebită, în sensul că, dacă riscul s-a produs cu intenţie de către asigurat, asigurătorul poate refuza plata indemnizaţiei. în acest sens. art. 2208 alin. (2) C. civ. prevede că în cazurile stabilite prin contractul de asigurare, în asigurările de bunuri şi de răspundere civilă, asigurătorul nu datorează indemnizaţie dacă riscul asigurat a fost produs cu intenţie de către asigurat sau de către beneficiar ori de către un membru din conducerea persoanei juridice asigurate, care lucrează în această calitate.
Clauza poate opera, în cazul în care părţile stipulează astfel în contract, şi atunci când riscul a fost produs de către persoanele fizice majore care, în mod statornic, locuiesc şi gospodăresc împreună cu asiguratul sau beneficiarul, de prepuşii asiguratului sau ai beneficiarului [art. 2208 alin. (3)].
în asigurările de răspundere civilă, riscul îl reprezintă eventualitatea producerii unor prejudicii terţilor pentru care asiguratul este obligat să răspundă. Desigur că, dacă în acelaşi contract este cuprinsă şi răspunderea altei persoane, riscul priveşte şi eventualitatea producerii unei pagube pentru care aceasta este chemată să răspundă. Legislaţia din domeniul asigurărilor nu enumeră riscurile specifice răspunderii civile delictuale, de unde consecinţa potrivit cu care riscul poate cuprinde ca regulă orice fel de acţiuni, inacţiuni, precum şi elemente obiective sau subiective. în majoritatea covârşitoare a situaţiilor, în asigurările de răspundere civilă riscul constă în faptele delictuale ale asiguratului ori persoanei cuprinsă în asigurare, apte să creeze pagube terţelor persoane.
