Voinţă juridică
| Comentarii |
|
voinţă juridică, decizie, hotărâre a unei persoane de a săvârşi un act sau fapt producător de efecte juridice. Pentru a dobândi caracterul de voinţă juridică, voinţa psihologică a persoanei trebuie să fie deliberată în mod conştient, să fie liberă (neviciată) şi să fie declarată (manifestată sau exteriorizată). în procesul de elaborare a voinţei juridice persoana pleacă de la reprezentarea intelectuală a rezultatelor pe care urmăreşte să le obţină (satisfacerea unor nevoi materiale sau spirituale) şi de la evaluarea diferitelor motive care pot influenţa pozitiv sau negativ adoptarea deciziei sale. Motivul (motivele) care definitivează procesul de deliberare, determinând în mod hotărâtor adoptarea deciziei de a încheia un act juridic, constituie scopul (sau cauza) actului juridic - element component esenţial în structura contractului; celelalte motive (psihologice) rămân iară semnificaţie juridică. Manifestarea exterioară, exprimarea sau declararea voinţei juridice constituie consimţământul persoanei respective la formarea actului juridic, consimţământ care constituie, de asemenea, un element esenţial în structura actului respectiv.
voinţa - facultate psihică prin care o persoană dinamizează şi mobilizează energiile de care dispune în vederea comiterii actului de conduită exterioară. Atunci când actul de conduită exterioară este unul cu caracter infracţional, voinţa va constitui, alături de conştiinţă, factor obligatoriu al vinovăţiei. Pentru ca răspunderea penală să poată fi angajată se impune ca fapta imputabilă să fie rodul voinţei libere a făptuitorului şi nu al unei voinţe viciate în orice fel. în acest din urmă caz se va constata că fapta nu a fost comisă cu vinovăţie, întrucât lipseşte unul dintre factorii acesteia, drept pentru care comportamentul studiat nu va avea un caracter penal concret.
