Art. 6 Organizarea şi funcţionarea Inspecţiei Muncii

CAPITOLUL III
Organizarea şi funcţionarea Inspecţiei Muncii

Art. 6

(1) Inspecţia Muncii este condusă de un inspector general de stat.

(2) În exercitarea atribuţiilor de conducere, inspectorul general de stat are în subordine 2 inspectori generali de stat adjuncţi.

(3) Funcţiile de inspector general de stat şi inspector general de stat adjunct sunt funcţii publice de conducere specifice, asimilate din punct de vedere al drepturilor salariale cu directorul general şi directorul general adjunct din minister.

(4) Inspectorul general de stat şi inspectorii generali de stat adjuncţi sunt numiţi prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, în condiţiile legii.

(5) Inspectorul general de stat este ordonator secundar de credite.

(6) Inspectorii şefi ai inspectoratelor teritoriale de muncă sunt ordonatori terţiari de credite.

(7) Atribuţiile inspectorului general de stat şi ale inspectorilor generali de stat adjuncţi sunt stabilite prin regulamentul propriu de organizare şi funcţionare al Inspecţiei Muncii, aprobat prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale.

(8) Inspectorul general de stat şi inspectorii generali de stat adjuncţi pot exercita activităţi de inspecţie pe întreg teritoriul ţării.

(9) În vederea cercetării faptelor care constituie obiect al sesizărilor privind încălcarea prevederilor legale, precum şi a regulamentelor, metodologiilor ori a altor norme interne de lucru de către inspectorii de muncă, în cadrul Inspecţiei Muncii se organizează Corpul de control al calităţii inspecţiei, ale cărui atribuţii se stabilesc prin regulamentul propriu de organizare şi funcţionare al Inspecţiei Muncii, aprobat prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale.

HG 1377 2009 Regulament inspecţia muncii actualizat prin:

HG 662/2010 - privind unele măsuri organizatorice şi funcţionale pentru Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale şi Inspecţia Muncii din 7 iulie 2010, Monitorul Oficial 519/2010;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 6 Organizarea şi funcţionarea Inspecţiei Muncii