Art. 45 HG 1425/2006 Servicii de prevenire şi protecţie Abilitarea serviciilor externe de prevenire şi protecţie
Comentarii |
|
Servicii de prevenire şi protecţie
SECŢIUNEA a 6-a
Abilitarea serviciilor externe de prevenire şi protecţie
Art. 45
Lista serviciilor externe de prevenire şi protecţie abilitate, precum şi a celor cărora li s-a retras certificatul de abilitare se afişează şi se actualizează pe pagina de internet a Inspecţiei Muncii.
modificat deHotărâre nr. 955/2010 - pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.425/2006 din 8 septembrie 2010, M. Of. 661/2010;
Art. 451
(1) Persoanele fizice şi juridice stabilite într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European care au fost supuse în aceste state unei proceduri similare celei de abilitare pot presta servicii de prevenire şi protecţie pe teritoriul României, fără a fi abilitate potrivit prezentelor norme metodologice, în următoarele moduri:
a) permanent;
b) temporar sau ocazional.
(2) Persoanele fizice şi juridice stabilite în alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European care nu au fost supuse în aceste state unei proceduri similare celei de abilitare pot presta servicii de prevenire şi protecţie pe teritoriul României doar dacă sunt abilitate potrivit prezentelor norme metodologice.
modificat deHotărâre nr. 955/2010 - pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.425/2006 din 8 septembrie 2010, M. Of. 661/2010;
Art. 452
(1) Persoanele fizice şi juridice prevăzute la art. 451 pot presta pe teritoriul României activităţile de prevenire şi protecţie menţionate la art. 15 numai după notificarea prealabilă a Comisiei de abilitare şi avizare din cadrul inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea sau îşi au sediul, după caz.
(2) Începerea prestării activităţii acestor servicii externe este condiţionată de notificarea prevăzută la alin. (1) şi, în cazul prevăzut la art. 451 alin. (1) lit. a), de transmiterea, împreună cu formularul de notificare, a următoarelor documente:
a) actul de înregistrare la oficiul registrului comerţului, în copie;
b) autorizaţia/atestatul/certificatul emisă/emis într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, în copie certificată de deţinător şi în traducere neoficială;
c) lista cu personalul care deţine certificate de competenţă profesională corespunzătoare, semnată şi ştampilată de persoana autorizată;
d) certificate de competenţă profesională sau documente similare emise de autorităţi dintr-un stat membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European, în copie autorizată de deţinător şi în traducere neoficială.
(3) Dreptul de a presta al persoanelor prevăzute la alin. (1) începe din momentul notificării Comisiei de abilitare şi avizare, respectiv la:
a) data înregistrării notificării, în situaţia depunerii la secretariatul Comisiei de abilitare şi avizare sau prin PCU electronic;
b) data confirmării de primire, în cazul expedierii prin poştă a notificării.
modificat deHotărâre nr. 955/2010 - pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.425/2006 din 8 septembrie 2010, M. Of. 661/2010;
Art. 453
(1) Persoanele fizice şi juridice care doresc să presteze servicii externe de prevenire şi protecţie în condiţiile art. 451 alin. (1) lit. a) vor notifica acest lucru prin completarea şi transmiterea formularului prevăzut în anexa nr. 10A, însoţit de documentele prevăzute la art. 452 alin. (2), la Comisia de abilitare şi avizare din cadrul inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia îşi au sediul/domiciliul/reşedinţa, înainte de începerea activităţii.
(2) Comisia de abilitare şi avizare prevăzută la alin. (1), după efectuarea verificărilor pe care le consideră necesare, va înscrie persoana fizică sau juridică respectivă, în termen de 30 de zile de la data primirii notificării, în Lista persoanelor fizice şi juridice stabilite într-un stat membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European care prestează servicii externe de protecţie şi prevenire, în regim permanent, în România.
modificat deHotărâre nr. 955/2010 - pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.425/2006 din 8 septembrie 2010, M. Of. 661/2010;
Art. 454
(1) Persoanele fizice şi juridice care doresc să presteze servicii externe de prevenire şi protecţie în condiţiile art. 451 alin. (1) lit. b) vor notifica acest lucru prin completarea şi transmiterea formularului prevăzut în anexa nr. 10B, însoţit de copia autorizaţiei sau a documentului echivalent pe care îl deţin, certificată de către deţinător, la Comisia de abilitare şi avizare din cadrul inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia urmează să îşi desfăşoare activitatea, înainte de începerea acesteia.
(2) Comisia de abilitare şi avizare prevăzută la alin. (1), după efectuarea verificărilor pe care le consideră necesare, va înscrie persoana fizică sau juridică respectivă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la primirea notificării, în Lista persoanelor fizice şi juridice stabilite într-un stat membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European care prestează servicii externe de protecţie şi prevenire, în regim temporar sau ocazional, în România.
modificat deHotărâre nr. 955/2010 - pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.425/2006 din 8 septembrie 2010, M. Of. 661/2010;
Art. 455
Constatarea nerespectării prevederilor art. 451-454 se face de către inspectoratele teritoriale de muncă, cu aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010, şi ale prezentelor norme metodologice.
modificat deHotărâre nr. 955/2010 - pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.425/2006 din 8 septembrie 2010, M. Of. 661/2010;
Art. 456
Listele prevăzute la art. 453 alin. (2) şi 454 alin. (2) se afişează şi se actualizează pe pagina de internet a Inspecţiei Muncii.
modificat deHotărâre nr. 955/2010 - pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.425/2006 din 8 septembrie 2010, M. Of. 661/2010;
← Art. 44 HG 1425/2006 Servicii de prevenire şi protecţie... | Art. 46 HG 1425/2006 Servicii de prevenire şi protecţie... → |
---|