Art. 40 HG 257/2011 Pensiile din sistemul public de pensii

CAPITOLUL III
Pensiile din sistemul public de pensii

Art. 40

(1) Reducerea vârstelor standard de pensionare pentru persoanele care au desfăşurat activităţi încadrate prin lege în condiţii speciale sau în alte condiţii de muncă se face corespunzător stagiului de cotizare realizat în aceste condiţii, din vârstele standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 5 sau, după caz, anexa nr. 6 la lege, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 55 alin. (1) lit. b) din lege.

(2) În situaţia persoanelor care au desfăşurat activitate cel puţin 50% în subteran sau în zona I de expunere la radiaţii, respectiv cel puţin 70% în zona a II-a de expunere la radiaţii, dintre cele încadrate la art. 30 alin. (1) lit. a) şi b) din lege, stagiul de cotizare realizat în aceste condiţii este egal cu timpul lucrat în regim normal de lucru.

(3) În cazul persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare de 30 de ani, dintre care cel puţin 20 de ani în activităţile prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. a) şi f) din lege, încadrate prin lege în condiţii speciale, reducerea vârstelor standard de pensionare se face potrivit art. 56 alin. (2) din lege, cu respectarea prevederilor alin. (3) şi (4) ale aceluiaşi articol.

(4) Persoanele care au realizat stagii de cotizare în condiţii speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. b) din lege beneficiază de pensie pentru limită de vârstă indiferent de vârstă, dacă îndeplinesc condiţiile de stagiu de cotizare prevăzute la art. 57 alin. (1) şi (3) din lege.

(5) În situaţia persoanelor care au realizat stagii de cotizare în condiţiile speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. b) din lege, mai puţin de 15 ani în zona I de expunere la radiaţii şi mai puţin de 17 ani în zona a II-a de expunere la radiaţii, aceste stagii se cumulează considerându-se stagii de cotizare în zona a II-a de expunere la radiaţii, în vederea înscrierii la pensie pentru limită de vârstă.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 40 HG 257/2011 Pensiile din sistemul public de pensii




potcoava fanica 22.09.2011
BUNA ZIUA MA NUMESC POTCOAVA FANICA AM LUCRAT LA FERMIT SA RMNICU SARAT 20 DEANI 9LUNI GRUPA 1 AM IESIT LA PENSIE IN 1996 DE BOALA CU BOALA PROFESIONALA IAR IN 2006 LA PENSIE ANTICIPATA IN 2008 AM FOST TRECUTA LA PENSIE DE LIMITA DE VIRSTA DATORITA ANILOR DE GRUPA PENSIA ESTE 822RON EU AM FOST DOZATOR METERIALE PENTRU DACI SI OLCIT,AZBEST PLUMB SIMULTE ALTELE NEMULTUMIREA MEA ESTE CA LA CALCULAREA PENSIEI ,PENSIA MEA ESTE LA FEL CA SI AUNUI ALT MUNCITOR DE RIND DIN ACEA FABRICA DIN CONTRA UNI AU MAI MULT ,LA IESIREA LA PENSIE TREBUIA SA MAI ATASEZ SIALTE DOVEZI DE LA LOCUL DE MUNCA DAR SAR PENSIE 127459 MUTUMESC.
Răspunde