Art. 84 HG 257/2011 Procedura de încadrare în grad de invaliditate, revizuirea medicală şi contestarea deciziei medicale asupra capacităţii de muncă

CAPITOLUL IV
Procedura de încadrare în grad de invaliditate, revizuirea medicală şi contestarea deciziei medicale asupra capacităţii de muncă

Art. 84

(1) Pentru cazurile neconcludente, medicul expert al asigurărilor sociale/preşedintele comisiei de expertiză medico-militară poate solicita completarea documentaţiei medicale cu investigaţii sau examinări de specialitate suplimentare.

(2) Investigaţiile sau examinările de specialitate suplimentare se vor efectua în unităţi sanitare de specialitate cu care CNPP are încheiate contracte de prestări de servicii medicale.

(3) Procedura de contractare şi de selectare a unităţilor sanitare în vederea încheierii de contracte de prestări de servicii medicale, precum şi obiectul acestor servicii medicale, în aplicarea prevederilor art. 72 din lege, se stabilesc prin ordin al preşedintelui CNPP, cu respectarea prevederilor legale în domeniu.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 84 HG 257/2011 Procedura de încadrare în grad de invaliditate, revizuirea medicală şi contestarea deciziei medicale asupra capacităţii de muncă