Art. 2 Procedura de solicitare şi de eliberare a certificatului de cazier fiscal

CAPITOLUL II
Procedura de solicitare şi de eliberare a certificatului de cazier fiscal

Art. 2

(1) Contribuabilii au dreptul să solicite şi să obţină certificate de cazier fiscal conţinând datele înscrise în cazierul fiscal propriu, în condiţiile prevăzute de lege.

(2) La solicitarea expresă a contribuabililor certificatul de cazier fiscal poate fi eliberat în formă simplificată, care să ateste numai dacă aceştia figurează sau nu figurează în evidenţa cazierului fiscal.

(3) Certificatul de cazier fiscal se eliberează numai la cererea scrisă a contribuabililor sau a reprezentanţilor acestora, depusă la organul fiscal competent.

(4) Prin organ fiscal competent se înţelege unităţile teritoriale competente definite la art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(5) Pentru contribuabilii persoane fizice cererea de eliberare a certificatului de cazier fiscal propriu se depune personal sau prin reprezentant, pe bază de procură autentică sau de împuternicire avocaţială.

(6) Pentru contribuabilii persoane juridice cererea de eliberare a certificatului de cazier fiscal se depune de către reprezentantul legal al acestora sau prin reprezentant, pe bază de mandat.

(7) Pentru contribuabilii asociaţii fără personalitate juridică cererea de eliberare a certificatului de cazier fiscal se depune de către unul dintre asociaţi, pe baza împuternicirii date de ceilalţi asociaţi sau de reprezentantul acestora.

(8) La depunerea cererii de eliberare a cazierului fiscal se prezintă în mod obligatoriu actul de identitate şi/sau împuternicirea, după caz, iar în cazul persoanelor juridice, şi actul care atestă numirea reprezentantului legal al acestora.

Norme metodologice OUG 75 2001 cazier fiscal actualizate prin:

HG 742/2008 - privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru aplicarea OG 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, aprobate prin HG 31/2003 din 9 iulie 2008, Monitorul Oficial 541/2008;

HG 299/2006 - pentru modificarea şi completarea HG 31/2003 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea OG 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal din 2 martie 2006, Monitorul Oficial 237/2006;

HG 1036/2003 - pentru modificarea HG 31/2003 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea OG 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal din 28 august 2003, Monitorul Oficial 644/2003;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 2 Procedura de solicitare şi de eliberare a certificatului de cazier fiscal