Art. 35 Mecanismul de coordonare

CAPITOLUL III
Mecanismul de coordonare

Art. 35

CNC are următoarele atribuţii principale:

1. defineşte strategia de dezvoltare a cadrului instituţional, legislativ şi procedural necesar implementării instrumentelor structurale şi monitorizează funcţionarea acestuia;

2. stabileşte măsuri de creştere a capacităţii administrative pentru implementarea instrumentelor structurale, de îmbunătăţire a managementului şi de creştere a eficienţei programelor operaţionale;

3. stabileşte măsuri de corelare între intervenţiile din cadrul programelor operaţionale în scopul creşterii impactului instrumentelor structurale în România;

4. aprobă realocări de fonduri între programele operaţionale finanţate din instrumentele structurale, anterior supunerii spre aprobare Comisiei Europene;

5. analizează şi aprobă RNA, rapoarte privind capacitatea administrativă, rapoarte strategice, precum şi alte tipuri de planuri, rapoarte şi informări;

6. analizează şi aprobă Planul naţional multianual de evaluare şi examinează rezultatele evaluărilor cuprinse în acesta;

7. ia decizii privind aspectele ridicate de CMC, în conformitate cu prevederile art. 40 alin. (3);

8. analizează şi aprobă măsuri de corelare între intervenţiile din cadrul programelor operaţionale, inclusiv cu intervenţiile finanţate din FEADR şi FER

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 35 Mecanismul de coordonare