Art. 26 Stabilirea cuantumului şi plata ajutorului social Ajutorul social

CAPITOLUL II
Ajutorul social

SECŢIUNEA a 2-a
Stabilirea cuantumului şi plata ajutorului social

Art. 26

(1) Plata ajutorului social se asigură de către agenţiile teritoriale, prin decizie a directorului, şi se efectuează lunar, pe bază de mandat poştal, în cont curent personal sau în cont de card, ţinând seama de opţiunea beneficiarului.

(2) Emiterea deciziei prevăzute la alin. (1) are la bază documentele prevăzute la art. 24 alin. (5) şi (6). Pentru situaţiile în care numărul beneficiarilor este mai mare de 10 persoane, decizia poate fi emisă colectiv, comunicarea acesteia fiind realizată individual. Modelul deciziei este prevăzut în anexa nr. 9.

(3) În cazul persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (2) din lege, plata ajutorului social se asigură prin stat de plată şi se efectuează până la data de 15 a lunii în curs pentru luna anterioară. Agenţiile teritoriale împreună cu primăriile organizează activitatea de plată a drepturilor de ajutor social.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 26 Stabilirea cuantumului şi plata ajutorului social Ajutorul social