Art. 9 Primirea şi soluţionarea cererilor pentru acordarea ajutorului social Ajutorul social

CAPITOLUL II
Ajutorul social

SECŢIUNEA 1
Primirea şi soluţionarea cererilor pentru acordarea ajutorului social

Art. 9

(1) Ajutorul social se acordă pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere, însoţite de actele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile realizate în luna anterioară depunerii cererii de către membrii acesteia.

(2) Cererea şi declaraţia pe propria răspundere prevăzute la alin. (1) se completează de către reprezentantul familiei.

(3) Reprezentantul familiei poate fi, după caz, unul dintre membrii familiei care are capacitate deplină de exerciţiu ori, în cazurile prevăzute de lege, tutorele sau curatorul persoanei îndreptăţite să beneficieze de ajutor social.

(4) În situaţiile prevăzute la art. 2 alin. (2) din lege, reprezentantul familiei este persoana care asigură creşterea şi îngrijirea copiilor, dacă aceasta are capacitate deplină de exerciţiu, sau, după caz, reprezentantul legal al acesteia.

(5) Modelul cererii şi declaraţiei pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului social este prevăzut în anexa nr. 1.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 9 Primirea şi soluţionarea cererilor pentru acordarea ajutorului social Ajutorul social