Art. 132 HG 611/2008 Promovarea funcţionarilor publici Promovarea rapidă

CAPITOLUL IV
Promovarea funcţionarilor publici

SECŢIUNEA a 3-a
Promovarea rapidă

Art. 132

(1) Actul administrativ prevăzut la art. 131 alin. (3) se elaborează şi se emite cu respectarea următoarelor reguli:

a) domeniile în care se organizează testarea cunoştinţelor de specialitate sunt domenii generale şi se identifică exclusiv în baza atribuţiilor prevăzute, conform structurii organizatorice a autorităţii sau instituţiei publice în cadrul căreia se organizează testarea, prin regulamentul de organizare şi funcţionare;

b) modalităţile de testare nu pot diferi de la un domeniu la altul ori de la un compartiment la altul, procedura de testare fiind unică la nivelul autorităţii sau instituţiei publice;

c) sunt prevăzute modalitatea şi procedurile interne de contestare a deciziilor şi, respectiv, a rezultatelor, precum şi modalitatea în care modificările intervenite ca urmare a rezolvării contestaţiilor afectează rezultatul final al etapei de recrutare;

d) sunt definite responsabilităţile în cadrul parcurgerii ansamblului proceselor şi procedurilor aplicate, precum şi răspunderea corespunzătoare fiecăreia dintre persoanele implicate;

e) este prevăzută expres modalitatea de asigurare a confidenţialităţii subiectelor;

f) înaintea aprobării se asigură obligatoriu parcurgerea unei perioade de cel puţin 10 zile lucrătoare de consultări în cadrul autorităţii sau instituţiei publice.

(2) Aducerea la cunoştinţa funcţionarilor publici a procedurilor interne de testare a cunoştinţelor de specialitate se face prin publicare, de către departamentul de resurse umane, la avizierul autorităţii sau instituţiei publice, precum şi prin informare directă, de către funcţionarii publici de conducere pentru persoanele din subordine.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 132 HG 611/2008 Promovarea funcţionarilor publici Promovarea rapidă