Art. 42 Filiere şi forme de doctorat Procedura de organizare şi desfăşurare a studiilor universitare de doctorat
| Comentarii |
|
Procedura de organizare şi desfăşurare a studiilor universitare de doctorat
SECŢIUNEA a 3-a
Filiere şi forme de doctorat
Art. 42
(1) Programele de studii universitare de doctorat sunt de două tipuri:
a) doctorat ştiinţific, care are ca finalitate producerea de cunoaştere ştiinţifică originală, relevantă internaţional, pe baza unor metode ştiinţifice; doctoratul ştiinţific este o condiţie pentru cariera profesională în învăţământul superior şi cercetare;
b) doctorat profesional, în domeniile artelor şi sportului, care are ca finalitate producerea de cunoaştere originală pe baza aplicării metodei ştiinţifice şi a reflecţiei sistematice, asupra unor creaţii artistice sau asupra unor performanţe sportive de înalt nivel naţional şi internaţional şi care poate constitui o bază pentru cariera profesională în învăţământul superior şi în cercetare în domeniile artelor şi sportului.
(2) Fiecare IOSUD, prin intermediul şcolilor sale doctorale şi în funcţie de domeniul de specializare, poate organiza atât doctorat ştiinţific, cât şi doctorat profesional.
(3) În domeniile artelor şi sportului pot fi desfăşurate studii universitare de doctorat ştiinţific dacă tematica de cercetare se circumscrie prevederilor alin. (1) lit. a) inclusiv în şcoli doctorale din universităţile cu profil de creaţie artistică.
| ← Art. 41 Structura şi durata studiilor universitare de doctorat... | Art. 43 Filiere şi forme de doctorat Procedura de organizare... → |
|---|








