Art. 29 Atribuirea, cu titlu gratuit, a unor categorii de bunuri intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului
Comentarii |
|
Atribuirea, cu titlu gratuit, a unor categorii de bunuri intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului
Art. 29
(1) Ministerul Finanţelor Publice poate transmite sau, după caz, poate propune Guvernului transmiterea cu titlu gratuit a unor bunuri intrate în proprietatea privată a statului unor persoane fizice sau juridice, astfel:
a) Secretariatului General al Guvernului - autovehicule, ambulante sanitare cu dotările aferente, ambarcaţiuni şi motoare ataşabile acestora.
Repartizarea acestor bunuri se face de către o comisie interministerială care va funcţiona pe lângă Secretariatul General al Guvernului, constituită prin decizie a primului-ministru, formată din reprezentanţi ai Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi ai Cancelariei Primului-Ministru. *)
Transmiterea cu titlu gratuit a acestor bunuri se face prin comunicare periodică Secretariatului General al Guvernului, pe baza datelor centralizate de la direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi de la administraţiile finanţelor publice de sector din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti.
Direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi administraţiile finanţelor publice de sector din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti au obligaţia de a comunica lunar Ministerului Finanţelor Publice situaţia nominală privind autovehiculele, ambulanţele sanitare cu dotările aferente, ambarcaţiunile şi motoarele ataşabile acestora, intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, până la data de 5 a lunii următoare, conform anexei nr. 1.
Înscrierea în situaţia lunară înaintată Ministerului Finanţelor Publice trebuie să cuprindă numai autovehiculele, ambulanţele sanitare cu dotările aferente, ambarcaţiunile şi motoarele ataşabile acestora, care au o situaţie clară din punct de vedere juridic, în sensul că au intrat definitiv în proprietatea privată a statului. Situaţiile lunare cuprind autovehiculele care sunt în stare de funcţionare şi corespund din punct de vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice, conform legislaţiei în vigoare. Se înscriu în situaţiile lunare şi autovehiculele care nu se încadrează în prevederile privind emisiile poluante, dar îndeplinesc celelalte condiţii prevăzute de lege pentru a circula pe drumurile publice.
În raportul de expertiză tehnică se precizează în mod expres dacă autovehiculul corespunde din punct de vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice şi dacă se încadrează în prevederile legale privind emisiile poluante, precum şi gradul de uzură.
Cererile de atribuire cu titlu gratuit a autovehiculelor, ambulanţelor sanitare cu dotările aferente, ambarcaţiunilor şi motoarelor ataşabile acestora se depun la Secretariatul General al Guvernului.
Comisia interministerială va elabora un regulament de organizare şi funcţionare a acesteia, în care să se prevadă atribuţiile ce îi revin cu privire la repartizarea cu titlu gratuit a autovehiculelor, ambulanţelor sanitare cu dotările aferente, ambarcaţiunilor şi motoarelor ataşabile acestora.
Comisia interministerială analizează cererile de atribuire gratuită a autovehiculelor, ambulanţelor sanitare cu dotările aferente, ambarcaţiunilor şi a motoarelor ataşabile acestora şi repartizează aceste bunuri în administrarea ministerelor, autorităţilor publice centrale şi locale, în limita normativelor de dotare a acestora, precum şi unităţilor de cult şi Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România.
Prin regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiei interministeriale se stabileşte modul de soluţionare a cererilor de atribuire gratuită a autovehiculelor, ambulanţelor sanitare cu dotările aferente, ambarcaţiunilor şi a motoarelor ataşabile, nerezolvate.
Secretariatul General al Guvernului comunică Ministerului Finanţelor Publice, după fiecare şedinţă a comisiei interministeriale, situaţia privind autovehiculele, ambulanţele sanitare cu dotările aferente, ambarcaţiunile şi motoarele ataşabile acestora, care au fost atribuite gratuit, precum şi situaţia celor neatribuite gratuit.
Predarea autovehiculelor către instituţiile cărora le-au fost atribuite şi valorificarea celor neatribuite de către organul de valorificare se efectuează pe baza comunicării exprese a Ministerului Finanţelor Publice.
Transmiterea comunicărilor de Ministerul Finanţelor Publice atât către beneficiari, cât şi către organele de valorificare se va face în termen de 15 zile de la data primirii comunicării de la Secretariatul General al Guvernului.
Transmiterea de către beneficiari a acceptului sau refuzului se va face în termen de 15 zile lucrătoare de la data comunicării. În caz contrar, bunurile se consideră refuzate.
Pentru autovehiculele intrate în proprietatea privată a statului, repartizate cu titlu gratuit, care nu se încadrează în prevederile legale privind emisiile poluante, omologarea individuală se face prin exceptare individuală, conform prevederilor Ordinului ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 2.132/2005 pentru aprobarea Reglementărilor privind omologarea individuală, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere - RNTR 7.
Datele tehnice care trebuie comunicate Ministerului Finanţelor Publice pentru autovehicule, ambulanţe sanitare cu dotările aferente, ambarcaţiuni şi motoare ataşabile acestora sunt prevăzute în anexa nr. 1.
Expertiza tehnică şi evaluarea autovehiculelor, ambulanţelor sanitare cu dotările aferente, ambarcaţiunilor şi motoarelor ataşabile acestora, intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, se efectuează de către experţi tehnici sau evaluatori autorizaţi;
b) creşelor, unităţilor şi instituţiilor de învăţământ, bibliotecilor, centrelor de plasament, centrelor de primire a copilului în regim de urgenţă, căminelor pentru persoane vârstnice, unităţilor de asistenţă medico-socială (centre medico-sociale preluate), persoanelor cu handicap, instituţiilor de cult, Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România, precum şi persoanelor fizice care au avut de suferit de pe urma calamităţilor naturale, la propunerea organelor de valorificare.
Direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi administraţiile finanţelor publice de sector din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti pot atribui cu titlu gratuit bunuri în valoare de până la 10.000 lei/beneficiar.
Pentru bunurile ce sunt atribuite cu titlu gratuit, în valoare de peste 10.000 lei/beneficiar, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi administraţiile finanţelor publice de sector din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti înaintează Ministerului Finanţelor Publice propuneri concrete şi motivate, care vor cuprinde beneficiarii bunurilor şi lista bunurilor atât cantitativ, cât şi valoric. În vederea atribuirii cu titlu gratuit, bunurile vor fi retrase de la valorificare.
Se pot atribui cu titlu gratuit bunuri în valoare de peste 10.000 lei/beneficiar şi în baza unei cereri înaintate direct Ministerului Finanţelor Publice. În această situaţie Ministerul Finanţelor Publice va solicita listele cu bunuri, atât cantitativ, cât şi valoric, de la direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi de la administraţiile finanţelor publice de sector din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti;
c) ministerelor, altor autorităţi publice centrale, inclusiv organelor deconcentrate ale acestora, precum şi autorităţilor administraţiei publice locale - echipamente de comunicaţie, tehnică de calcul şi birotică, rechizite, bunuri de folosinţă îndelungată, inventar gospodăresc, materiale de întreţinere şi reparaţii, cu respectarea procedurilor de declarare şi de evaluare.
Atribuirea cu titlu gratuit, pentru unităţile administrativ-teritoriale, se face în baza unei cereri adresate direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi administraţiilor finanţelor publice de sector din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, pentru bunuri în valoare de până la 10.000 lei/beneficiar, iar pentru bunuri în valoare de peste 10.000 lei/beneficiar, cererea va fi adresată Ministerului Finanţelor Publice.
Atribuirea cu titlu gratuit, pentru ministere şi alte autorităţi publice centrale, precum şi pentru organele deconcentrate ale acestora, se face în baza unei cereri adresate Ministerului Finanţelor Publice;
d) Ministerului Afacerilor Externe - bunuri mobile şi imobile aflate în străinătate, prin hotărâre a Guvernului;
e) persoanelor juridice - bunuri intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, care au fost achiziţionate din import, în baza unui contract de credit garantat de stat, prin hotărâre a Guvernului;
f) persoanelor juridice care administrează case memoriale, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice.
(2) Atribuirea cu titlu gratuit a bunurilor prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) se face cu aprobarea, prin ordin, a ministrului finanţelor publice, pentru cele care intră în competenţa Ministerului Finanţelor Publice, sau prin decizie a directorului executiv al direcţiei generale a finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, ori prin decizie a şefului administraţiei finanţelor publice de sector din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, pentru cele care intră în competenţa acestora.
(3) Atribuirea cu titlu gratuit beneficiarilor prevăzuţi la alin. (1) lit. b), în cazul în care aceştia nu au personalitate juridică, se poate face organelor sau persoanelor juridice în cadrul sau în subordinea cărora îşi desfăşoară activitatea.
← Art. 28 Valorificarea bunurilor Evaluarea şi valorificarea... | Art. 30 Atribuirea, cu titlu gratuit, a unor categorii de... → |
---|