Art. 55 Valorificarea metalelor preţioase şi pietrelor preţioase, intrate în proprietatea privată a statului

CAPITOLUL XII
Valorificarea metalelor preţioase şi pietrelor preţioase, intrate în proprietatea privată a statului

Art. 55

(1) Pentru valorificarea obiectelor din metale sau pietre preţioase prevăzute la art. 52 se utilizează metoda vânzării directe.

(2) Obiectele din metale şi/sau pietre preţioase prevăzute la art. 52 se valorifică numai către persoanele fizice sau juridice autorizate de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

(3) Valorificarea prin metoda directă se poate face cu plata integrală sau eşalonat, pe o perioadă de maximum 12 luni. În cazul vânzării în rate persoana fizică sau juridică va prezenta o garanţie bancară sau scrisoare de garanţie bancară reprezentând contravaloarea a 3 rate lunare şi va plăti, în momentul ridicării bunurilor, minimum 50% din valoarea acestora. Ratele lunare se actualizează în funcţie de dobânda de referinţă stabilită de Banca Naţională a României.

(4) În cazul în care nu se reuşeşte valorificarea bunurilor în urma publicării cel puţin a două anunţuri de vânzare în presă, comisia de evaluare poate proceda la reducerea preţului de vânzare cu cel mult 25%.

(5) În cazul în care după reducerea de preţ nu se reuşeşte valorificarea bunurilor în aceleaşi condiţii ca cele prevăzute la alin. (4), comisia de evaluare poate proceda la noi reduceri de preţ, cu condiţia repetării procedurii prevăzute la alin. (4) înainte de fiecare reducere, până când preţul de vânzare ajunge la 25% din preţul iniţial stabilit de comisia de evaluare.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 55 Valorificarea metalelor preţioase şi pietrelor preţioase, intrate în proprietatea privată a statului