Art. 9 Bunurile mobile părăsite

CAPITOLUL III
Bunurile mobile părăsite

Art. 9

(1) Bunurile mobile prevăzute la art. 8 alin. (1) şi (2) se păstrează pe o perioadă de un an, în încăperi special amenajate, în incinta unităţilor de poliţie, luându-se măsuri de păstrare şi de conservare corespunzătoare a acestora, până la predarea lor efectivă spre valorificare.

(2) Termenul de un an în care bunurile părăsite trebuie păstrate de către organele de poliţie competente curge de la data întocmirii procesului-verbal de predare-primire a acestora.

(3) În situaţia în care proprietarul sau moştenitorii legali ai acestuia se prezintă la unitatea de poliţie competentă înainte de expirarea termenului de un an, aceştia intră în posesia bunului reclamat, pe baza unui proces-verbal de predare-primire în care se vor consemna şi împrejurările în care bunul a fost părăsit.

(4) Bunurile mobile abandonate, ai căror proprietari au fost identificaţi, dar au renunţat, printr-o declaraţie scrisă pe propria răspundere, la exercitarea dreptului de proprietate asupra acestora, se predau de îndată direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti ori administraţiilor finanţelor publice de sector din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, în vederea valorificării. Fac excepţie bunurile mobile abandonate la autoritatea vamală, susceptibile a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală, al căror regim este reglementat prin Legea nr. 344/2005.

(5) Bunurile mobile, aflate la organele de valorificare sau la deţinător, pentru care s-a dispus restituirea prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau prin ordonanţa procurorului se consideră abandonate dacă proprietarul sau persoana îndreptăţită nu se prezintă pentru a le ridica în termen de un an de la data comunicării. Bunurile respective se predau, după expirarea termenului, unităţilor prevăzute la alin. (4).

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 9 Bunurile mobile părăsite