ARTICOLUL 41 Obligaţii şi competenţe ale autorităţilor române

CAPITOLUL VI
Obligaţii şi competenţe ale autorităţilor române

ARTICOLUL 41

Procedura aplicabilă jucăriilor care prezintă un risc la nivel naţional

(1) În cazul în care Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a luat măsuri în conformitate cu art. 20 din Regulamentul (CE) nr. 765/2008 sau în cazul în care are motive suficiente să considere că o jucărie care face obiectul prezentei hotărâri prezintă un risc pentru sănătatea sau siguranţă persoanelor, realizează o evaluare cu privire la jucăria în cauză, conform tuturor cerinţelor stabilite în prezenta hotărâre. Operatorii economici respectivi trebuie să coopereze cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor atunci când este cazul.

(2) Dacă în cursul acestei evaluări Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor constată că jucăria nu respectă cerinţele prevăzute în prezenta hotărâre, solicită fără întârziere operatorului economic în cauză să întreprindă acţiunea corectivă adecvată pentru a aduce jucăria în conformitate, să retragă jucăria de pe piaţă sau să o recheme într-un termen rezonabil, proporţional cu natura riscului implicat.

(3) Prevederile alin. (2) se completează cu cele ale art. 21 din Regulamentul (CE) nr. 765/2008.

(4) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor informează organismul notificat respectiv.

(5) În cazul în care Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor consideră că neconformitatea nu este limitată la teritoriul României informează Comisia şi celelalte state membre cu privire la rezultatele evaluării şi la măsurile solicitate să fie întreprinse de operatorul economic.

(6) Operatorul economic în cauză trebuie să ia măsurile corective adecvate pentru jucăriile pe care le-a pus la dispoziţie pe piaţă.

(7) În cazul în care operatorul economic în cauză nu întreprinde acţiunile corective adecvate în termenul menţionat la alin. (2), Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor ia măsurile provizorii corespunzătoare pentru a interzice sau a restricţiona punerea la dispoziţie a jucăriei pe piaţa naţională, a retrage jucăria de pe piaţă sau a o rechema. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor informează Comisia şi celelalte state membre, fără întârziere, cu privire la respectivele măsuri.

(8) Informaţiile menţionate la alin. (7) includ toate detaliile disponibile, în special datele necesare identificării jucăriei neconforme, originea acesteia, natura neconformităţii invocate şi riscul implicat, tipul şi durata măsurilor naţionale adoptate, precum şi argumentele prezentate de operatorul economic în cauză.

(9) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor indică, în special, dacă neconformitatea este cauzată de:

a) neîndeplinirea de către jucărie a cerinţelor referitoare la sănătatea sau siguranţa persoanelor; sau

b) deficienţele existente în standardele prevăzute la art. 13 alin. (1), care conferă o prezumţie de conformitate.

(10) Atunci când autoritatea competentă de supraveghere a pieţei din alt stat membru iniţiază procedura, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor informează fără întârziere Comisia şi celelalte state membre cu privire la orice măsuri adoptate şi informaţii suplimentare deţinute cu privire la neconformitatea jucăriei respective şi, în caz de dezacord faţă de măsura notificată de acel stat membru, îşi prezintă obiecţiile.

(11) În cazul în care, în termen de 3 luni de la primirea informaţiilor menţionate la alin. (7), nu s-au formulat obiecţii din partea unui stat membru sau a Comisiei cu privire la o măsură provizorie luată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, măsura respectivă este considerată justificată.

(12) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor trebuie să ia măsurile restrictive adecvate în legătură cu jucăria în cauză, cum ar fi retragerea fără întârziere a acesteia de pe piaţă.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre ARTICOLUL 41 Obligaţii şi competenţe ale autorităţilor române