ARTICOLUL 6 Obligaţiile operatorilor economici

CAPITOLUL II
Obligaţiile operatorilor economici

ARTICOLUL 6

Obligaţiile importatorilor

(1) Importatorii trebuie să introducă pe piaţă numai jucării conforme.

(2) Înainte de introducerea unei jucării pe piaţă, importatorii trebuie să se asigure că procedura adecvată de evaluare a conformităţii a fost îndeplinită de către producător.

(3) Importatorii trebuie să se asigure că producătorul a întocmit documentaţia tehnică, că jucăria poartă marcajul de conformitate cerut şi este însoţită de documentele prevăzute şi că producătorul a respectat cerinţele prevăzute la art. 4 alin. (8) şi (9).

(4) Atunci când un importator consideră sau are motive să creadă că o jucărie nu este conformă cu cerinţele prevăzute la art. 10 şi în anexa nr. 2, acesta nu trebuie să introducă jucăria pe piaţă până când aceasta nu este adusă în conformitate; în cazul în care jucăria prezintă un risc, importatorul trebuie să informeze producătorul şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

(5) Importatorii trebuie să indice numele lor, denumirea înregistrată sau marca lor înregistrată şi adresa la care pot fi contactaţi, pe jucărie sau, dacă acest lucru nu este posibil, pe ambalaj ori într-un document care însoţeşte jucăria.

(6) Importatorii trebuie să se asigure că jucăria este însoţită de instrucţiuni şi informaţii de siguranţă în limba română.

(7) Importatorii trebuie să asigure faptul că, atât timp cât o jucărie se află în responsabilitatea lor, condiţiile de depozitare sau de transport nu periclitează conformitatea acesteia cu cerinţele prevăzute la art. 10 şi în anexa nr. 2.

(8) În cazul în care se consideră oportun în raport cu riscurile prezentate de o jucărie, pentru a proteja sănătatea şi siguranţa consumatorilor, importatorii trebuie să testeze prin eşantionare jucăriile comercializate, să investigheze şi, dacă este cazul, să păstreze un registru de reclamaţii pentru jucăriile neconforme şi rechemările de jucării şi să informeze distribuitorii privind astfel de monitorizări.

(9) Importatorii care consideră sau au motive să creadă că o jucărie introdusă pe piaţă nu respectă legislaţia europeană de armonizare relevantă iau imediat măsurile corective necesare pentru ca respectiva jucărie să fie adusă în conformitate, pentru a o retrage sau pentru a o rechema, după caz; atunci când jucăria prezintă un risc, importatorii trebuie să informeze imediat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, indicând detaliile, în special cu privire la neconformitate şi la orice măsură corectivă luată.

(10) Importatorii trebuie să păstreze o copie a declaraţiei CE de conformitate la dispoziţia Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru o perioadă de 10 ani după introducerea pe piaţă a jucăriei şi să se asigure că documentaţia tehnică poate fi pusă la dispoziţia acesteia, la cerere.

(11) Importatorii, la cererea motivată a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, trebuie să furnizeze acesteia toate informaţiile şi documentaţia necesare pentru a demonstra conformitatea jucăriei, într-o limbă înţeleasă de aceasta; importatorii trebuie să coopereze cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, la cererea acesteia, cu privire la orice acţiune întreprinsă pentru eliminarea riscurilor prezentate de jucăriile pe care le-au introdus pe piaţă.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre ARTICOLUL 6 Obligaţiile operatorilor economici