Art. 67 Evaluarea managerilor publici Cariera managerilor publici

CAPITOLUL III
Cariera managerilor publici

SECŢIUNEA a 2-a
Evaluarea managerilor publici

Art. 67

(1) În îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de prezentele norme metodologice, evaluatorii se află în conflict de interese dacă sunt în una dintre următoarele situaţii:

a) au calitatea de soţ, soţie, rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv cu oricare dintre managerii publici pe care urmează să îi evalueze;

b) au relaţii cu caracter patrimonial cu oricare dintre managerii publici pe care urmează să îi evalueze;

c) interesele patrimoniale personale, ale soţului, soţiei sau rudelor de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea atribuţiilor care le revin potrivit prezentelor norme metodologice;

d) au fost mentori sau au fost ori sunt superiori ierarhici managerului public pe care urmează să îl evalueze;

e) sunt numite sau încadrate cu contract individual de muncă în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice în care este numit managerul public pe care urmează să îl evalueze;

f) ori de câte ori consideră că integritatea, obiectivitatea şi imparţialitatea procesului de evaluare pot fi afectate.

(2) În cazul existenţei unui conflict de interese, evaluatorul are obligaţia de a declina această calitate faţă de managerul public care urmează a fi evaluat şi să informeze de îndată Agenţia.

(3) Anterior derulării activităţilor corespunzătoare evaluării managerilor publici, pe baza analizei listei persoanelor ce urmează a fi evaluate, evaluatorii au obligaţia de a depune o declaraţie pe propria răspundere că nu se află în niciunul dintre cazurile prevăzute la alin. (1). Declaraţiile se arhivează împreună cu celelalte documente corespunzătoare organizării şi desfăşurării evaluării în anul respectiv.

(4) Conflictul de interese poate fi sesizat de orice persoană interesată, din momentul iniţierii procedurilor de organizare a evaluării.

(5) În situaţia în care evaluatorul aflat în conflict de interese nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută la alin. (2), preşedintele Agenţiei va dispune încetarea calităţii de evaluator.

(6) Încălcarea dispoziţiilor alin. (2) atrage răspunderea civilă, administrativă sau penală, potrivit legii.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 67 Evaluarea managerilor publici Cariera managerilor publici