Art. 6 Dispoziţii generale

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 6

(1) Operatorii economici care deţin licenţă de organizare a jocurilor de noroc sunt obligaţi să păstreze acest document în cadrul locaţiei care constituie sediul social, precum şi să afişeze o copie a acestuia într-un loc vizibil, în cadrul fiecărei locaţii în care se exploatează activitatea respectivă.

(2) Operatorii economici care deţin autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc, astfel cum aceasta este prevăzută la art. 2 alin. (8) lit. a)-e), g)-i) din prezenta hotărâre, sunt obligaţi să afişeze o copie a acesteia într-un loc vizibil în cadrul fiecărei locaţii în care se exploatează activitatea respectivă. Originalul autorizaţiei/autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc deţinute de operatorul economic în cauză se păstrează la sediul social al acestuia şi va fi prezentat organelor de specialitate ale Ministerului Finanţelor Publice şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, prin unităţile sale subordonate, inclusiv Garda Financiară, sau ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, la solicitarea acestora.

(3) Operatorii economici care deţin autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc, astfel cum aceasta este prevăzută la art. 2 alin. (8) lit. f) din prezenta hotărâre, sunt obligaţi să afişeze acest document într-un loc vizibil, pe mijlocul de joc care face obiectul autorizării.

HG 870 2009 Norme metodologice OUG 77 2009 actualizată prin:

Hotărâre nr. 823/2011 - privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc din 10 august 2011, Monitorul Oficial 616/2011;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 6 Dispoziţii generale