Art. 64 Jocurile bingo organizate prin intermediul sistemelor reţelelor de televiziune Condiţii de autorizare specifice diferitelor categorii de jocuri de noroc
Comentarii |
|
Condiţii de autorizare specifice diferitelor categorii de jocuri de noroc
SECŢIUNEA a 4-a
Jocurile bingo organizate prin intermediul sistemelor reţelelor de televiziune
Art. 64
(1) Gestiunea jocurilor bingo organizate prin intermediul sistemelor reţelelor de televiziune, pentru o singură ediţie de joc, se realizează exclusiv de către organizator şi se validează pentru fiecare ediţie de joc (emisiune televizată) de către o comisie de validare formată din 5 membri, dintre care un preşedinte numit de organizator, gestiunea ediţiei de joc (emisiunii televizate) fiind evidenţiată pe hârtia imprimantei calculatorului.
(2) Pe hârtia imprimantei calculatorului vor fi precizate, în mod obligatoriu, următoarele date: enumerarea cronologică a jocurilor de bingo organizate în cadrul ediţiei de joc (emisiunii televizate), după caz, data şi ora începerii fiecărui joc, ora încheierii, preţul cartoanelor vândute pentru fiecare joc, numărul cartoanelor vândute pentru fiecare joc, intervalul de serie vândut pentru fiecare joc, intervalul seriilor de cartoane anulate pentru fiecare joc, premiul de linie acordat pentru fiecare joc, premiul de bingo acordat pentru fiecare joc, premiul de bingo acumulat acordat pentru fiecare joc, fondul de rezervă şi premiile speciale acordate din acesta, bilele extrase acordate pentru fiecare joc, bila maximă acordată pentru fiecare joc, numărul cartonului câştigător atât la linie, cât şi la bingo, acordat pentru fiecare joc, validarea fiecărui joc.
(3) La sfârşitul fiecărei ediţii de joc (emisiune televizată) calculatorul va opera sinteza jocurilor, numărul de jocuri executate, sumele încasate, valoarea premiilor acordate şi alte date sintetice.
(4) După această sinteză, hârtia de imprimantă va fi barată, urmând ca situaţia ediţiei de joc (emisiunii televizate) să fie verificată şi semnată de fiecare membru al comisiei de validare. Fiecare dintre semnatari va înscrie personal numele, ora semnării, funcţia, urmate de semnătură.
(5) Această procedură se va efectua imediat după terminarea ultimului joc şi după redarea sintezei de către calculator.
← Art. 63 Jocurile bingo organizate prin intermediul sistemelor... | Art. 65 Jocurile bingo organizate prin intermediul sistemelor... → |
---|