Art. 30 Registrele naţionale ale vehiculelor Registrele de reţele şi vehicule

CAPITOLUL VII
Registrele de reţele şi vehicule

Art. 30

Registrele naţionale ale vehiculelor

(1) Autoritatea Feroviară Română ţine un registru al vehiculelor feroviare autorizate de pe teritoriul României. Acesta îndeplineşte următoarele criterii:

a) respectă specificaţiile comune prevăzute la alin. (2);

b) este păstrat şi actualizat de către un organism independent de orice operator de transport feroviar;

c) este accesibil Autorităţii de Siguranţă Feroviară Române şi Organismului de Investigare Feroviar Român, prevăzute la art. 16 şi 21 din Legea nr. 55/2006; de asemenea, el este accesibil, în urma oricărei solicitări legitime, Consiliului de supraveghere din domeniul feroviar, prevăzut la art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 89/2003 privind alocarea capacităţilor de infrastructură feroviară şi tarifarea utilizării infrastructurii feroviare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 8/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Agenţiei Feroviare Europene, operatorilor de transport feroviar şi administratorilor/gestionarilor de infrastructură feroviară, precum şi persoanelor/organizaţiilor care înregistrează vehicule sau care sunt identificate în registru.

(2) Specificaţiile comune privind registrul se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la art. 29 alin. (3) din Directiva 2008/57/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi pe baza proiectelor de specificaţii întocmite de Agenţia Feroviară Europeană. Aceste proiecte de specificaţii includ: conţinutul, formatul datelor, arhitectura funcţională şi tehnică, modul de operare, inclusiv modalitatea de efectuare a schimbului de date, regulile de introducere şi de consultare a datelor. Pentru fiecare vehicul, registrul conţine cel puţin următoarele informaţii:

a) NEV;

b) trimiteri la declaraţia CE de verificare şi la organismul emitent;

c) trimiteri la registrul european al tipurilor de vehicule autorizate prevăzut la art. 31;

d) identificarea proprietarului şi a deţinătorului vehiculului;

e) restricţii privind utilizarea vehiculului;

f) entitatea responsabilă cu întreţinerea.

(3) Titularul înregistrării declară imediat orice modificare a datelor introduse în registrul naţional al vehiculelor, distrugerea unui vehicul sau decizia sa de a nu mai înregistra un vehicul autorităţii oricărui stat membru al Uniunii Europene în care a fost autorizat vehiculul.

(4) Atât timp cât registrele naţionale ale vehiculelor ale statelor membre ale Uniunii Europene nu sunt interconectate, Autoritatea Feroviară Română îşi actualizează registrul cu modificările efectuate de alt stat membru în registrul său în ceea ce priveşte datele care îl interesează.

(5) În cazul vehiculelor care sunt puse în funcţiune pentru prima dată într-o ţară terţă şi sunt autorizate în România pentru a fi puse în funcţiune pe teritoriul său, Autoritatea Feroviară Română garantează că datele enumerate la alin. (2) lit. d)-f) pot fi recuperate prin intermediul registrului naţional al vehiculelor. Datele prevăzute la alin. (2) lit. f) pot fi înlocuite cu date critice de siguranţă privind programul de întreţinere.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 30 Registrele naţionale ale vehiculelor Registrele de reţele şi vehicule