Art. 34 HG 925/2006 Aplicarea procedurilor de atribuire Licitaţia deschisă

CAPITOLUL IV
Aplicarea procedurilor de atribuire

SECŢIUNEA 1
Licitaţia deschisă
Art. 34

(1) În cazul în care, în cadrul documentaţiei de atribuire, a fost prevăzută obligaţia îndeplinirii unor criterii de calificare, astfel cum sunt acestea prevăzute la art. 176 din ordonanţa de urgenţă, comisia de evaluare are obligaţia verificării modului de îndeplinire a acestor criterii de către fiecare ofertant în parte.

(2) Comisia de evaluare are obligaţia de a analiza şi de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică.

(3) Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini.

(4) Propunerea financiară trebuie să se încadreze în limita fondurilor care pot fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului de achiziţie publică respectiv.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 34 HG 925/2006 Aplicarea procedurilor de atribuire Licitaţia deschisă