CEDO: Legislația României trebuie să prevadă posibilitatea acordării de despăgubiri pentru procedurile care durează excesiv
| Comentarii |
|
La 26 noiembrie 2013, CEDO, prin hotărârea sa de cameră, nedefinitivă, pronunțată în cauza Vlad și alții c. României (cererea nr. 40756/06), a hotărât în unanimitate:
- că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil într-un termen rezonabil) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului;
- că a existat o încălcare a articolului 13 (deptul la o cale efectivă de atac) coroborat cu articolul 6 § 1;
- că la originea acestor încălcări se regăsește o deficiență a legislației române și a practicii judiciare interne și
- că, în temeiul articolului 46 (executarea hotărârilor), România trebuie să adopte reforme legislative suplimentare pentru ca justițiabilii care sunt victimele unor proceduri excesiv de lungi să poată fi despăgubiți.
Cauza privește durata procedurilor în fața jurisdicțiilor române la care cei trei reclamanți care au formulat cererea au fost părți și absența unei căi de atac disponibile în această privință. Curtea a concluzionat că durata procedurilor judiciare a fost excesiv de lungă, că autoritățile au române sunt răspunzătoare pentru acest lucru și că nu a existat nicio cale de atac la care să poată apela justițiabilii în cauză, de exemplu, o acțiune care le-ar fi permis să obțină o despăgubire sau compensație. Având în vedere că alte 500 de cazuri similare care au la bază cereri formulate împotriva României sunt în acest moment pe rolul Curții cu privire la durata excesivă a procedurilor penale sau civile, Curtea a concluzionat că există o problemă sistemică care necesită adoptarea unor reforme legislative suplimentare ale sistemului juridic pentru a asigura în România respectarea dreptului la un proces echitabil într-un termen rezonabil.
Rezumatul stării de fapt
Cei trei reclamanți, Mihai Vlad, Flaviu Plaţa și Vasilica Bratu, sunt cetățeni români născuți în 1945, 1969 și, respectiv,1964, domiciliați în București, România. Aceștia sunt sau au fost părți în cadrul unor proceduri judiciare excesiv de lungi desfășurate în România.
Reclamantul Vlad a fost arestat la 30 ianuarie 1994 pentru omucidere. În următorii 12 ani, acesta a fost judecat și condamnat de patru ori pentru această infracțiune. Hotărârea sa de condamnare a fost casată de trei ori în apel, dar, a patra oară, în aprilie 2006, a fost confirmată în mod definitiv.
Reclamantul Plaţa a fost chemat în judecată în martie 1997 de către mătușa pentru partajarea bunurilor succesorale pe cale judiciară. După numeroase întârzieri și două noi procese, instanța i-a acordat mătușii câștig de cauză parțial în iunie 2006; cu toate acestea, o altă acțiune cu privire la executarea hotărârii judecătorești de partaj se află încă pe rol în fața jurisdicțiilor române, la 16 ani de la începutul procesului de partaj succesoral.
În sfârșit, reclamanta Bratu a fost cercetată pentru o presupusă infracțiune de abuz în serviciu începând cu iunie 1998. După mai multe întârzieri și audieri, cazul a fost închis de abia 9 ani mai târziu, în mai 2007.
Plângeri, procedura și compunerea Curții
Invocând articolul 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil într-un termen rezonabil), cei trei reclamanți s-au plâns de durata, în opinia lor, excesivă, a procedurilor judiciare la care au participat în fața jurisdicțiilor române. Reclamanții Plaţa și Bratu s-au plâns, printre altele, din perspectiva articolului 13 (dreptul la o cale efectivă de atac), că nu au dispus în dreptul național de o acțiune prin care să fie despăgubiți pentru durata excesivă a procedurii.
Cererile au fost trimise la CEDO la 5 octombrie 2006 (reclamantul Vlad), la 14 septembire 2007 (reclamantul Plaţa) și la 9 noiembrie 2007 (reclamanta Bratu).
Hotărârea CEDO a fost pronunțată de către un complet de șapte judecători compus din:
Josep Casadevall (Andora), președinte
Alvina Gyulumyan (Armenia),
Corneliu Bîrsan (România),
Ján Šikuta (Slovacia),
Luis López Guerra (Spania),
Nona Tsotsoria (Georgia),
Kristina Pardalos (San-Marino),
și de Santiago Quesada, grefierul secției
Decizia Curții
Articolul 6 § 1 din Convenție
CEDO a constatat că procedura la care reclamantul Vlad a fost parte a durat 12 ani, 2 luni și 6 zile; că această cauză a fost retrimisă organelor de cercetare de trei ori pentru competarea anchetei și că întârzierile au avut loc din cauza necomunicării de către autorități a unor documente sau raporturi.
Procedura la care a participat reclamantul Plaţa durează de aproximativ 16 ani și este încă pendinte; aceasta nu este o procedură deosebit de complexă și majoritatea întârzierilor au fost cauzate de modul în care instanțele române au tratat cazul, existând numeroase erori de procedură.
În sfârșit, în cazul reclamantei Bratu, procedura a durat nouă ani; aceasta de asemenea nu este deosebit de complexă și, având în vedere că judecata s-a amânat de aproape 40 de ori pentru ca autoritățile să comunice documentele corecte sau să citeze corespunzător părțile, Guvernul Român nu a încercat să justifice aceste întârzieri.
Prin urmare, Curtea apreciază că durata procedurii pentru fiecare dintre reclamanți a fost una excesivă, în sensul că aceste proceduri nu răspund exigenței de « termen rezonabil » astfel cum este definită de articolul 6 din Convenție.
Articlolul 13 din Convenție
Reprezentantul Guvernului Român a susținut în fața Curții că mai multe modificări au fost aduse sistemului judiciar național, astfel încât o cale eficientă de atac ar fi de fapt disponibilă în prezent pentru justițiabilii confruntați cu o procedură care are o durată excesivă. Curtea a notat adoptarea unei legi din 2010 și de intrarea în vigoare în februarie 2013 a noului Cod de Procedură Civilă și de afirmația Guvernului Român conform căruia mai multe cauze recente ar demonstra că justițiabilii români pot de acum să fie compensați în cazul procedurilor excesiv de lungi. Totuși, Curtea a constatat că Guvernul nu a indicat nici măcar un exemplu de cauză de unde să rezulte că justițiabilii au în acest moment dreptul la o cale de atac astfel cum o afirmă și că adoptarea unei noi legi și intrarea în vigoare a noului Cod de Procedură Civilă sunt ulterioare majorității procedurilor la care au fost parte reclamanții Plaţa și Bratu.
Prin urmare, Curtea a reținut plângerea lor cu privire la absența unei căi efective de atac în ceea ce privește la durata procedurilor.
Articolul 46 din Convenție
Curtea a constat că deja a admis 200 de plângeri împotriva României ce au la bază încălcarea de către instanțele române a cerinței « termenului rezonabil » în procedurile civile sau penale și că 500 alte cauze de același tip se află în continuare pendinte pe rolul CEDO. Curtea a apreciat că există în speță o problemă sistemică. Cu toate că a notat progresele îndeplinite de România în rezolvarea acestei probleme, ea a considerat că autoritățile naționale trebuie să continue să ia, sub supravegherea Comitetului de Miniștri, măsuri coerente pe termen lung pentru a rezolva această probelmă.
În principal, Curtea invită Guvernul Român să asigure respectarea dreptului la un proces echitabil într-un termen rezonabil fie modificând căile de atac existente, fie creând căi de atac noi, de exemplu, să dea dreptul justițiabililor la o acțiune în despăgubiri pentru motive clar precizate în acest sens.
Satisfacția echitabilă (Articolul 41 din Convenție)
Curtea a hotărât că România trebuie să le plătească reclamanților Vlad, Plaţa și Bratu sumele de 3 600, 7 800 și, respectiv, 2 340 euro cu titlu de daune morale.
| ← Maria ATANASIU si altii contra ROMANIEI (Hotarare pilot... | Agache si altii contra României → |
|---|
