Incalcarea securitatii raporturilor juridice Durata procedurii Pretentii societate comerciala – SC Placebo Consult SRL contra Romaniei
| Comentarii |
|
Hotararea CEDO din 21 septembrie 2010 a Sectiei a III-a, avand la baza cererea nr. 28529/04
In fapt, s-a retinut ca petenta SC Placebo Consult SRL isi are sediul social la Craiova. La 25 octombrie 1996, aceasta a sesizat tribunalul din Calarasi cu o actiune in pretentii contra societatii Sidertrans SA, pentru pierderile si deficitele suferite, avand in vedere ca parata a omis sa execute obligatiile care ii incumbau in baza contractului de vanzare a pieselor de cale ferata, contract pe care cele doua societati il perfectasera la 6 mai 1996. Dupa mai multe amanari ale cazului, din care cateva au fost solicitate chiar de petenta, prin hotararea din 30 martie 1998, tribunalul a admis in parte cererea reclamantei. Aceasta hotarare a fost confirmata la 10 noiembrie 1998, dupa ce societatea parata a apelat-o, printr-o decizie a curtii de apel Bucuresti. CSJ, insa, prin hotararea din 10 noiembrie 1999, a anulat deciziile instantelor inferioare si a trimis cauza tribunalului pentru rejudecare. Prin hotararea din 29 iunie 2000, tribunalul Calarasi a dispus rezolutiunea partiala a contractului perfectat intre cele doua parti si a respins cererea de dezdaunare a reclamantei SC Placebo Consult SRL, pe care a considerat-o nefondata. Curtea de apel Bucuresti a admis apelul reclamantei si a obligat parata sa plateasca 20 416 029 828 ROL cu titlu de deficit si pierderi suferite, confirmand, in acelasi timp, hotararea primei instante privind rezolutiunea partiala a contractului. ICCJ, prin hotararea din 29 noiembrie 2002, sprijinindu-se mai ales pe o expertiza contabila, a redus la 2 284 893 000 ROL cuantumul daunelor pe care parata trebuia sa le plateasca reclamantei cu titlu de pierderi si deficit suferit. Aceasta hotarare a devenit definitiva si reclamanta a executat-o, incasand suma pe care parata a fost obligata sa o plateasca.
Ca urmare a sesizarii societatii Sidetrans SA, procurorul general a Romaniei a formulat o contestatie in anulare contra deciziilor din 19 martie si 29 noiembrie 2002, criticand instantele care au pronuntat hotararile ca au interpretat gresit probele din dosar. ICCJ, prountandu-se la 16 februarie 2004, in complet de 9 judecatori, a admis contestatia procurorului general si a anulat hotararile din 19 martie si 29 noiembrie 2002 si a dispus retrimiterea cauzei in fata curtii de apel Bucuresti, pentru o noua rejudecare pe fond a pretentiilor reclamantei. ICCJ a considerat ca instantele inferioare au omis sa stabileasca cu certitudine daca neexecutarea obligatiei de livrare a fost sau nu imputabila paratei Sidetrans SA, atat timp cat numai in acest caz societatea parata ar putea fi obligata sa plateasca daune. La data de 15 septembrie 2004 Curtea de apel Bucuresti a retrimis cauza la tribunalul din Calarasi, considerand ca ii lipseste competenta de a judeca acest dosar in prima instanta. La 18 octombrie 2005, ICCJ a hotarat competenta curtii de apel Bucuresti in a judeca aceasta cauza. Intre 21 aprilie 2004 si 20 aprilie 2006, tribunalul Calarasi si apoi curtea de apel Bucuresti au amanat cauza in mai multe randuri, atat la cererea reclamantei cat si a paratei. Prin hotararea din 25 mai 2006, curtea de apel a respins apelul reclamantei. A constatat ca aceasta nu trebuia sa plateasca daune clientei sale SC Placebo pentru ca nu i-a trimis piesele de cale ferata. Dat fiind faptul ca reclamanta nu platise la randul ei pretul acestor piese societatii Sidetrans SA, nici ea nu putea sa solicite o dezdaunare. La 26 iulie 2006, reclamanta a recurat decizia de mai sus. Printr-o hotarare definitiva din 26 septembrie 2007, ICCJ a anulat acest recurs ca netimbrat. La 14 decembrie 2004, societatea Sidetrans SA a solicitat tribunalului din Calarasi sa fie restabilita situatia anterioara, ca urmare a respingerii pretentiilor reclamantei. Tribunalul a admis aceasta cerere prin hotararea din 20 mai 2005. Reclamanta a recurat in aceeasi zi aceasta hotarare, dar fara sa plateasca integral taxa judiciara de timbru. Curtea de apel a respins la 16 decembrie 2005 recursul reclamantei ca netimbrat. Petenta nu oferit Curtii nici o informatie despre ce s-a intamplat cu suma de 2 284 893 000 ROL oferita cu titlu de daune, suma pe care a incasat-o ca urmare a hotararii din 29 noiembrie 2002 a ICCJ.
Codul de procedura in vigoare la acea data, prevedea prin art. 330 ca „Procurorul General poate, fie din oficiu, fie la cererea ministrului justiţiei să formuleze în faţa Curţii Supreme de Justiţie un recurs în anulare împotriva unei hotărâri definitive şi irevocabile pentru următoarele motive: 1. atunci când instanţele şi-au depăşit competenţa; 2. atunci când hotărârea care face obiectul recursului în anulare a ignorat legea ceea ce a antrenat o soluţie greşită pe fondul cauzei sau atunci când această hotărâre este nefondată”. Iar, art. 3301prevedea ca „în cazurile prevăzute la paragrafele 1 şi 2 ale articolului 330 recursul în anulare poate fi formulat într-un termen de un an începând cu data când decizia vizată a rămas definitivă şi irevocabilă”. Cele doua articole mentionate au fost abrogate de articolul I § 17 din Ordonanţa Guvernului nr.58 din 25 iunie 2003.
In drept, asupra pretinsei incalcari a articolului 6 § 1 al Conventiei, reclamanta se plange ca anularea hotararii definitive a CSJ din 29 noiembrie 2009 prin hotararea din 16 februarie 2004 a ICCJ a adus atingere principiului securitatii raporturilor juridice garantat de art 6 § 1. In ceea ce priveste admisibilitatea, Curtea a constatat ca plangerea in cauza nu este in mod vad nefondata in sensul art. 35 § 3 al Conventiei. Aceasta a constantat de asemenea ca cererea nu intra sub incidenta nici unui alt motiv de inadmisbilitate, declarand-o prin urmare admisibila.
Pe fondul cuzei, Curtea a amintit ca dreptul la un proces echitabil in fata unei instante, garantat de articolul 6 § 1 al Conventiei trebuie sa se interpreteze in lumina preambulului acesteia, care stabileste preeminenta dreptului ca element al patrimonului comun al statelor contractante. Unul din elementele fundamentale ale preeminentei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice, care vrea, printre altele, ca solutia pe care instanta o pronunta in mod definitv in oricare litigiu sa nu mai fie contestata si repusa pe rol. In virtutea acestui principiu, nici o parte nu este indreptatita sa solicite controlul asupra unei hotarari definitive si executorie avand ca singur scop obtinerea unei reexaminari a cauzei si a unei noi decizii. Controlul judiciar nu trebuie sa devina un apel deghizat si simplul fapt ca pot exista doua puncte de vedere asupra obiectului cauzei nu este un motiv suficient pentru a o rejudeca. Se poate deroga de la acest principiu numai cand motive substantiale si imperioase o cer (Riabykh contra Rusiei). In acest caz, anularea unei decizii judiciare definitive nu a fost motivata de existenta unor probe noi care nu ar fi fost disponibile anterior partilor si care ar fi fost de natura sa influenteze cursul procedurii. (Pravednaya contra Rusiei). Aceasta anularea a fost fondata in speta numai pe pretinsa omisiune de luare in seama a obligatiei contractuale litigioase de catre judecatorii care au statuat in ultima instanta. Or, acest argument este insuficient pentru a justifica anularea unei decizii defintive, in ciuda faptului ca niste persoane fizice erau de asemenea parti in procedura (a se vedea, printre multe altele Popea contra Romaniei, Belasin contra Romaniei). In lumina concluziilor si observatiilor partilor, Curtea nu a observat nici un motiv pentru care sa nu ia in seama jurisprudenta citata mai sus, situatia de fapt fiind in mod sensibil aceeasi. (a se vedea de asemenea SC Masinexportimport Industrial Group SA contra Romaniei). Pe de alta parte, nici faptul ca societatea Sidetrans SA a provocat exercitarea contestatiei in anulare, nici faptul ca examinarea cazului a fost reluata nu au fost susceptibile de a aduce Curte sa se indeparteze de abordarea pe care a avut-o in alte cauze similare, situatia de fapt fiind in mod sensibil aceeasi (a se vedea, printre altele, Gaga contra Romaniei, Stoisor si altii Contra Romaniei). Aceste elemente i-au fost suficiente Curtii pentru a conchide ca anularea deciziei definitive din 29 noiembrie 2002 a CSJ ca urmare a exercitarii contestatiei in anulare a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice, aducand astfel atingere dreptului petentei la un proces echitabil. In consecinta, a existat o violare a articolului 6 § 1 al Conventiei.
Asupra duratei procedurii, reclamanta a pretins ca aceasta a ignorat principiul termenului rezonabil asa cum este prevazut de art 6 § 1.
Asupra admisibilitatii acestui capat de cerere, Curtea a constatat ca el nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3. A constat de asemenea ca acesteia nu ii este incident nici un alt motiv de inadmisibilitate.
Pe fond, Curtea a notat ca perioada de luat in seama este de la 25 octombrie 1996 si se termina la 26 septembrie 2007, cu hotararea definitiva a ICCJ. Totodata, numai perioadele in timpul carora cauza a fost efectiv in asteptare in fata instantelor au fost luate in cont, excluzand deci perioada cuprinsa intre adoptarea deciziei definitive din 29 noiembrie 2002 si anularea sa ca urmare a caii de atac extraordinare din 16 februarie 2004 (Sergine contra Rusiei, Ceraceanu contra Romaniei). Curtea a estimat aceasta perioada ca fiind de noua ani si aproximativ opt luni, pentru doua cicluri procesuale, incluzand fiecare trei grade de jurisdictie, urmate de o contestatie in anulare si de un alt ciclu procesual cu doua grade de jurisdictie. Curtea a amintit ca un caracter rezonabil al duratei unei proceduri se apreciaza urmand circumstantele cauzei si avand in vedere criteriile stabilite de jurisprudenta, in particular complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului si cel al autoritatilor competente, cat si miza litigiului pentru cei interesati. A amintit de asemenea ca, chiar si atunci cand o procedura este guvernata de principiul disponibilitatii, cum este cazul in speta, care consta in a da partilor putere de intiativa, este de responsabilitatea Statelor contractante sa isi organizeze sistemul judiciar de asa fel incat jurisdictiile lor sa poata garanta fiecaruia dreptul de a obtine o decizie definitiva ca urmare a cererilor sau contestatiilor ce au la baza drepturile si obligatiile sale de caracter civil, intr-un termen rezonabil. (Nicolai de Gorhez contra Belgiei). In speta, cazul nu prezenta o mare complexitate, fiind vorba de a determina o obligatie contractuala relativ simpla. In orice caz, circumstantele cauzei nu justificau prin ele insele numarul mare de casari cu trimitere si durata per total de 10 ani a procedurii, pentru trei grade de jurisdictie. Avand in vedere cele de mai sus si tinand cont de durata totala a procedurii in speta, Curtea evalueaza ca in cauza durata procedurii litigioase nu corespunde exigentei termenului rezonabil. Conchizand, a existat o incalcare a articolului 6 § 1.
Asupra presupusei incalcari a articolului 1 din protocolul 1 al Conventiei, petentul reclama o incalcare a dreptului la respectul bunurilor sale, prin anularea deciziei definitive din 29 noiembrie 2002 de catre ICCJ. Curtea a amintit ca o creanta constatata prin hotarare judecatoreasca poate constitui bun in sensul articolul 1 din protocolul 1 ( a se vedea mai ales Bourdov contra Rusiei ). Mai mult, a desfiinta o asemenea hotarare atunci cand ea a devenit definitiva si nu mai este susceptibila de appel constitue o ingerinta a dreptului la respectarea bunurilor care se afla in proprietatea persoanei in favoarea careia s-a pronuntat hotararea. Cu toate acestea, pententului i s-au atribuit 2 284 893 000 ROL ca daune interese prin hotararea din 29 noiembrie 2002 a CSJ, suma pe care a incasat-o. Dupa ce contestatia in anulare a fost admisa, cauza a fost reexaminata in fata a doua jurisdictii, prin intermediul a doua cai de atac ordinare, apelul si recursu. Printr-o hotarare definitiva din 26 septembrie 2007, ICCJ a anulat recursul reclamantei ca netimbrat. Totodata, nu reiese din filele dosarului daca, ca urmare a hotararii definitive sus-mentionate, reclamanta a restituit suma respectiva societatii Sidetrans SA. In lumina argumentelor de mai sus si a constatarilor legate de articolul 6 § 1, Curtea a estimat ca cererea intemeiata pe articolului 1 al Protocolului 1 al Conventiei trebuie sa fie declarat admisibil dar ca nu este necesar sa examineze daca a avut loc, in cauza, o incalcare a acestei dispozitii (a se vedea, printre altele, Glod contra Romaniei, Albina contra Romaniei)
In baza art. 41, Curtea, avand in vedere ca a existat o incalcare a securitatii raporturilor juridice si a duratei procedurii, pentru prejudiciul material, a considerat ca nu exista o legatura de cauzalitate directa si suficient de bine stabilita intre daunele materiale solicitate si violarile constatate. Curtea a estimat ca reclamanta a suferit un prejudiciu moral, in principal datorita frustrarii provocate prin anularea deciziei definitive care ii era favorabila si prin durata procedurii. A considerat ca acest prejudiciu nu este suficient compensat printr-o simpla constatare a incalcarii. Avand in vedere toate elemente care s-au gasit in dosarul cauzei si statuand in mod echitabil, asa cum este cerinta articolului 41 al Conventiei, Curtea acorda petentului 6 240 EURO pentru prejudiciul moral.
In ceea ce priveste celelalte cheltuieli pentru care reclamanta a solicitat dezdaunarea (62 182,34 RON cu titlu de onorarii de avocat, traduceri, corespondenta cu CEDO etc.), Curtea a statuat ca in conformitate cu jurisprudenta sa, un reclamant poate obtine rambursarea cheltuielior numai in masura in care li se stabileste in mod cert existenta, necesitatea si caracterul rezonabil al cuantumului lor. In speta, tinand cont de elementele existente la dosar si a criteriilor sus-mentionate, Curtea a estimat rezonabila suma de 250 EURO pentru toate cheltuielile, suma pe care i-a acordat-o reclamantei.
Cu privire la majorarile de intarziere, Curtea a considerat ca acestea trebuie calulate la valoarea dobanzii de creditare a Bancii centrale europene, majorata cu trei procente.
Pentru motivele aratate, Curtea a declarat hotararea admisibila, a considerat ca a existat o violare a articolului 6 § 1, din cauza incalcarii principiului securitatii raporturilor juridice si a duratei nerezonabile a procedurii, ca nu este necesar sa examineze capatul de cerere intemeiata pe articolul 1 din Protocolul 1 al Conventiei. De asemenea, dispune ca Romania sa ii plateasca petentei, in trei luni calculate de la ziua in care hotararea va deveni definitiva conform articolului 44 § 2, suma de 6240 EURO pentru daune morale si suma de 250 EURO pentru cheltuieli. Dispune ca sumele in cauza vor trebui transformate in moneda Statului parat, la cursul aplicabil la data platii, pentru daune morale, plus orice alta suma care ar trebui datorata cu titlu de impozit. Majorarile de intarziere, vor trebui calculate la valoarea dobanzii de creditare a Bancii centrale europene, majorata cu trei procente. In sfarsit, respinge celelalte cereri de dezdaunare. Respinge cererea de satisfactie echitabila formulata de reclamant in restul plangerii.
| ← Raducu contra Romaniei - Interceptare convorbiri telefonice... | Melinte contra Romaniei - Rele tratamente in inchisoare din... → |
|---|
