CEDO, secţia III, hotărâreaSissanis c. România, 25 ianuarie 2007, 23468/02
Ştampilarea paşaportului unei persoane cu o restricţie de a părăsi ţara constituie o restricţie a exerciţiului libertăţii de mişcare care trebuie prevăzută de lege.
Reclamantul, din cauza procedurilor penale care s-au desfăşurat în contra sa, a avut de două ori interdicţia de a părăsi ţara. Prima dată interdicţia a fost aplicată ca o măsură preventivă, de către poliţie, care i-au ştampilat paşaportul cu litera „C”. După trei zile de la interdicţie, reclamantul a solicitat instanţei ştergerea literei din paşaport. Cererea a fost admisă. La scurt timp însă un nou proces penal a fost demarat contra reclamantului. Poliţia a solicitat din nou ştampilarea paşaportului şi procurorul a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile. Reclamantul a fost apoi condamnat la închisoare şi deţinut în penitenciar şi pe perioada judecării recursului. În recurs, reclamantul a fost achitat şi s-a dispus eliberarea sa. Acesta a formulat mai multe cereri la autorităţi pentru ştergerea literei din paşaport. Acesta a susţinut că măsura interdicţiei de a părăsi ţara trebuia luată de către o autoritate judiciară şi în cazul lui paşaportul fusese ştampilat de către poliţie. Acestuia i s-a răspuns că potrivit legii în vigoare la data dispunerii măsurii competenţa obligatorie a autorităţilor judiciare nu era necesară. Mai mult decât atât, reclamantului i s-a reproşat că nu a prezentat mai repede dovezi care să ateste că fusese achitat. După ce mai multe cereri de ştergere a literei au fost respinse, reclamantul a solicitat în instanţă anularea deciziei administrative de ştampilare a paşaportului. Acţiunea a fost admisă şi litera „C” a fost înlocuită cu litera „L”.
Art. 2 din Protocolul 4. Plângerea este inadmisibilă din cauza tardivităţii în raport de prima măsură şi admisibilă în raport de a doua. Măsura de retragere a paşaportului constituie o ingerinţa în libertatea de mişcare a unei persoane. Deşi paşaportul nu a fost confiscat, ştampilarea acestuia constituie o restricţie a exerciţiului libertăţii de mişcare. Măsura ar fi trebuit să fie prevăzută de legea internă, care ar fi trebuit să fie accesibilă şi previzibilă. Legea internă nu prevedea suficient de clar condiţiile în care măsura poate fi dispusă. Prevederea legală era extrem de vagă. Autoritatea competentă să aplice măsura nu era prevăzută de lege. Totodată, legea nu prevedea nici temeiurile care pot duce la aplicarea interdicţiei. Astfel, legea nu prevedea suficiente garanţii contra arbitrarului. Totodată, legea a fost declarată neconstituţională şi noua lege prevedea competenţa dispunerii măsurii în sarcina unei autorităţi judiciare a statului. Ca urmare a acestui fapt, Curtea observă că reclamantului i-a fost restrânsă libertatea de mişcare în baza unei legi neconstituţionale. În aceste condiţii, Curtea înţelege să nu mai analizeze cerinţa proporţionalităţii măsurii sau cerinţa necesităţii ei într-o societate democratică. În concluzie, articolul 2 din Protocolul 4 a fost violat.
Vezi și alte spețe de la aceeași instanță
Comentarii despre Sissanis contra României - Interdicţia de a ieşi din ţară. Legalitatea măsurii
