Art. 47 Legea 64/1991 Transmiterea drepturilor
Comentarii |
|
Transmiterea drepturilor
Art. 47
(1) Licenţele obligatorii sunt neexclusive şi se acordă de Tribunalul Bucureşti, în condiţii determinate în ceea ce priveşte întinderea şi durata acestora, precum şi nivelul remuneraţiei cuvenite deţinătorului dreptului, stabilit în raport cu valoarea comercială a licenţelor acordate.
(2) Beneficiarul licenţei obligatorii poate fi inclusiv Guvernul sau terţii autorizaţi de acesta.
(3) Licenţele obligatorii vor fi autorizate în principal pentru aprovizionarea pieţei.
(4) Întinderea şi durata licenţelor obligatorii vor fi limitate la scopurile pentru care acestea au fost autorizate. În cazul invenţiilor din domeniul tehnologiei de semiconductoare, licenţa va fi acordată numai pentru scopuri publice necomerciale sau pentru a remedia o practică stabilită ca fiind anticoncurenţială, ca urmare a unei proceduri judiciare sau administrative.
(5) În cazul în care titularul unui brevet pentru soi de plantă nu-l poate exploata fără să aducă atingere unui brevet de invenţie anterior, acesta poate solicita o licenţă obligatorie pentru invenţia protejată prin acest brevet.
(6) În cazul în care titularul unui brevet de invenţie referitor la o invenţie din domeniul biotehnologiei nu poate să o exploateze fără să aducă atingere unui brevet de soi de plantă anterior, acesta poate solicita o licenţă obligatorie pentru exploatarea soiului de plantă, protejat prin brevet.
(7) În cazul în care o licenţă obligatorie este autorizată pentru a remedia o practică anticoncurenţială, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 46 alin. (3) şi (4) şi art. 47 alin. (3).
← Art. 46 Legea 64/1991 Transmiterea drepturilor | Art. 48 Legea 64/1991 Transmiterea drepturilor → |
---|