Art. 18 Legea 1/2005 cooperatiei Constituirea societăţii cooperative

CAPITOLUL I
Constituirea societăţii cooperative
Art. 18

(1) Filialele sunt societăţi cooperative cu personalitate juridică şi se înfiinţează în condiţiile prevăzute de prezenta lege.

(2) Sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor cooperative şi se înregistrează, înainte de începerea activităţii lor, în registrul comerţului din judeţul în care vor funcţiona.

(3) Dacă sucursala se înfiinţează într-o localitate din acelaşi judeţ sau în aceeaşi localitate cu societatea cooperativă fondatoare, ea se va înmatricula la acelaşi oficiu al registrului comerţului, însă distinct, ca înmatriculare independentă.

(4) Regimul juridic al sucursalei se aplică oricărui alt sediu secundar, indiferent de modul în care este denumit, căruia societatea cooperativă care îl înfiinţează îi atribuie statut de sucursală.

(5) Celelalte sedii secundare - agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea sedii - se menţionează numai în cadrul înregistrării societăţii cooperative la oficiul registrului comerţului din raza teritorială în care se află sediul principal.

(6) Nu se pot înfiinţa sedii secundare sub denumirea de filială.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 18 Legea 1/2005 cooperatiei Constituirea societăţii cooperative