Art. 78 Legea 1/2005 cooperatiei Fuziunea, divizarea şi dizolvarea societăţii cooperative

CAPITOLUL IX
Fuziunea, divizarea şi dizolvarea societăţii cooperative
Art. 78

(1) Administratorii societăţilor cooperative care participă la fuziune sau, după caz, administratorii societăţii cooperative divizate vor redacta proiectul de fuziune, respectiv de divizare, care va cuprinde:

a) forma, denumirea şi sediul societăţilor cooperative care participă la operaţiune;

b) fundamentarea şi condiţiile fuziunii sau ale divizării;

c) stabilirea şi evaluarea activului şi pasivului care se transmit societăţilor cooperative beneficiare;

d) raportul de schimb al părţilor sociale;

e) modalităţile de predare a părţilor sociale deţinute la societatea cooperativă supusă fuziunii, respectiv divizării;

f) cuantumul primei de fuziune sau de divizare;

g) drepturile care se acordă deţinătorilor de obligaţiuni cooperatiste şi orice alte drepturi speciale;

h) data situaţiei financiare de fuziune sau a situaţiei financiare de divizare, dată care va fi aceeaşi pentru toate societăţile cooperative participante;

i) orice alte date care prezintă interes pentru operaţiune.

(2) Proiectul de fuziune, respectiv de divizare, semnat de reprezentanţii societăţilor cooperative participante, se depune la oficiul registrului comerţului unde este înmatriculată fiecare societate cooperativă, împreună cu declaraţia referitoare la modul de stingere a pasivului societăţii cooperative care îşi încetează existenţa în urma fuziunii sau divizării.

(3) Proiectul de fuziune sau de divizare, vizat de judecătorul-delegat, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a VII-a, pe cheltuiala părţilor, integral ori în extras, potrivit dispoziţiei judecătorului-delegat sau cererii părţilor, cu cel puţin 30 de zile înaintea adunării generale a membrilor cooperatori.

(4) Oricare creditor al societăţii cooperative care fuzionează, respectiv se divide, având o creanţă anterioară publicării proiectului de fuziune sau de divizare, poate face opoziţie la judecătorul-delegat în termen de 30 de zile de la data publicării proiectului de fuziune, respectiv de divizare. Opoziţia suspendă executarea fuziunii sau a divizării până la data la care hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă, în afară de cazul în care societatea cooperativă debitoare face dovada plăţii datoriilor sau oferă garanţii acceptate de creditori ori convine cu aceştia un aranjament pentru plata datoriilor.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 78 Legea 1/2005 cooperatiei Fuziunea, divizarea şi dizolvarea societăţii cooperative