Art. 98 Legea 1/2005 cooperatiei Lichidarea societăţii cooperative

CAPITOLUL X
Lichidarea societăţii cooperative
Art. 98

(1) Veniturile asociaţiilor/uniunilor provin din:

a) cotizaţiile membrilor;

b) dobânzi şi dividende rezultate din plasarea sumelor disponibile, în condiţiile legii;

c) dividendele societăţilor comerciale înfiinţate de asociaţie/uniune;

d) venituri realizate din activităţi economice directe;

e) donaţii, sponsorizări, legate;

f) resurse obţinute de la bugetul de stat şi/sau de la bugetele locale, în condiţiile legii;

g) alte venituri prevăzute de lege.

(2) Asociaţiile/uniunile pot înfiinţa societăţi comerciale în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, care pot participa la societăţile cooperative de gradul 2. Dividendele obţinute de asociaţii/uniuni din activităţile acestor societăţi, dacă nu se reinvestesc în acestea, se folosesc obligatoriu ca resurse pentru realizarea scopului şi obiectivelor asociaţiei/uniunii.

(3) Asociaţiile/uniunile pot desfăşura orice alte activităţi economice directe, dacă acestea au caracter accesoriu şi sunt în strânsă legătură cu scopul principal şi cu obiectivele asociaţiei/uniunii.

(4) Activităţile economice prevăzute la alin. (3) nu pot concura activităţile societăţilor cooperative din cadrul asociaţiilor, uniunilor judeţene şi uniunilor naţionale respective.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 98 Legea 1/2005 cooperatiei Lichidarea societăţii cooperative