Art. 46 Dispoziţii tranzitorii şi finale
Comentarii |
|
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 46
(1) Prevederile prezentei legi sunt aplicabile şi în cazul acţiunilor în curs de judecată, persoana îndreptăţită putând alege calea aceste legi, renunţând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei.
(2) În cazul acţiunilor formulate potrivit art. 45 şi 47, procedura de restituire începută în temeiul prezentei legi este suspendată până la soluţionarea acelor acţiuni prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Persoana îndreptăţită va înştiinţa de îndată persoana notificată, potrivit art. 22 alin. (1).
(3) În cazul în care persoanei îndreptăţite i s-a respins, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, acţiunea privind restituirea în natură a bunului solicitat, termenul de notificare prevăzut la art. 22 alin. (1) curge de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti.
(4) Persoana îndreptăţită are obligaţia de a urma calea prevăzută de prezenta lege, după intrarea acesteia în vigoare. Prevederile prezentei legi se aplică cu prioritate.
Legea 10 2001 actualizată prin:Legea 1/2009 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 din 30 ianuarie 2009, Monitorul Oficial 63/2009;
← Art. 45 Dispoziţii tranzitorii şi finale | Art. 47 Dispoziţii tranzitorii şi finale → |
---|
46.2. Prevederea alin. (3) al art. 46 din lege are caracter special şi vizează cazul în care acţiunea în revendicare privind un imobil care cade
Citește mai mult
sub incidenţa legii a fost respinsă prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă (indiferent de instanţa care a pronunţat hotărârea: judecătorie, tribunal, curte de apel sau Curtea Supremă de Justiţie, ca instanţe de fond, recurs sau apel, recurs în anulare), persoanele îndreptăţite pot solicita restituirea imobilului respectiv pe calea administrativă prevăzută de lege într-un termen de 12 luni de la data rămânerii definitive şi irevocabile a respectivei hotărâri.De exemplu, în cazul în care Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare introdus de procurorul general şi a casat o hotărâre a unei instanţe inferioare prin care se admitea o acţiune în revendicare, hotărâre pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie la data de 30 septembrie 2001, persoana îndreptăţită potrivit legii mai avea la dispoziţie calea notificării, potrivit procedurii legii, până la data de 30 septembrie 2002.
Semnalăm că prevederea alin. (3) al art. 46 din lege se conexează direct cu prevederea generică de la art. 47 din lege.