Art. 45 Legea 111/1996 Sancţiuni
Comentarii |
|
Sancţiuni
Art. 45
(1) Scoaterea din funcţiune, în totalitate sau în parte, a echipamentelor de supraveghere şi control instalate în condiţiile art. 31 alin. (1) lit. b) şi alin. (2), fără a avea motive ce decurg din cerinţele de securitate nucleară sau de radioprotecţie, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un an sau amendă.
(3) Împiedicarea prin orice mijloace a accesului reprezentanţilor Comisiei la orice loc în care se desfăşoară activităţile supuse controlului constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani sau cu amendă.
(4) Împiedicarea fără drept în caz de accident nuclear a pătrunderii personalului de intervenţie în perimetrul zonelor în care se desfăşoară activităţi nucleare constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani.
(5) Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-un spaţiu, încăpere sau zonă delimitată şi marcată în care se desfăşoară activităţile nucleare prevăzute la art. 2 lit. a)-f), fără consimţământul persoanei care le foloseşte, sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani.
(6) În cazul în care fapta prevăzută la alin. (5) se săvârşeşte de o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună, în timpul nopţii ori prin folosirea de calităţi mincinoase, pedeapsa este închisoare de la 5 la 10 ani.
(7) Ameninţarea unei persoane ori colectivităţi, prin orice mijloace, cu răspândirea de materiale radioactive sau folosirea unor instalaţii nucleare ori dispozitive generatoare de radiaţii ionizante de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
(8) Alarmarea, fără un motiv întemeiat, a unei persoane sau a publicului, a organelor specializate pentru a interveni în caz de accident nuclear ori a organelor de menţinere a ordinii publice, direct, prin corespondenţă, telefon sau orice alte mijloace de transmitere la distanţă, care priveşte răspândirea sau folosirea unor materiale radioactive ori folosirea unor instalaţii nucleare de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
← Art. 44 Legea 111/1996 Sancţiuni | Art. 46 Legea 111/1996 Sancţiuni → |
---|