Art. 15 Stabilirea şi acordarea unor despăgubiri

CAPITOLUL IV
Stabilirea şi acordarea unor despăgubiri

Art. 15

Cererile prevăzute la art. 14 vor fi adresate comisiei consiliului local, constituită potrivit art. 16, pe raza căruia se află situat apartamentul în cauză.

Cererea trebuie să cuprindă datele complete de identificare a solicitantului, calitatea de proprietar sau de moştenitor al acestuia, după caz, menţiunea că s-a adresat sau urmează să se adreseze cu o cerere similară şi altor comisii (judeţene, a municipiului Bucureşti, a sectorului agricol Ilfov), precum şi orice alte menţiuni care să-l ajute să intre în posesia apartamentului sau a despăgubirilor ce i se cuvin. La cererea astfel formulată, petiţionarul este obligat să anexeze copie legalizată de pe actul care face dovada dreptului său de proprietate ori al defunctului pe care-l moşteneşte asupra apartamentului solicitat să i se restituie în natură sau pentru care urmează să primească despăgubiri, copia de pe contractul de închiriere, în cazul în care solicită să i se restituie în natură apartamentul pe care îl deţine cu acest titlu, precum şi orice alte acte pe care le consideră necesare în realizarea dreptului său.

În cazul în care, după adoptarea hotărârii comisiei judeţene, apar alte persoane cu vocaţie succesorală, litigiul se soluţionează potrivit dreptului comun.

În cazul în care fostul proprietar sau moştenitorii acestuia solicită despăgubiri pentru apartamente situate în judeţe diferite, ei vor menţiona în cerere comisia judeţeană pe care o aleg pentru stabilirea acestora. Comisia aleasă va cere relaţiile necesare, inclusiv evaluarea de la comisiile judeţene în a căror rază sunt situate apartamentele, în vederea stabilirii cuantumului despăgubirii în condiţiile prezentei legi.

Hotărârile pentru restituirile în natură se emit de comisiile judeţene pe a căror rază se află apartamentele.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 15 Stabilirea şi acordarea unor despăgubiri